6-8 iunie 2025 | Naționala de volei feminin a României joacă la Blaj pentru calificarea în Final Four-ul European Golden League 2025
6-8 iunie 2025 | Naționala de volei feminin a României joacă la Blaj pentru calificarea în Final Four-ul European Golden League 2025
Blajul este și în acest an gazda naționalei feminine de volei a României! La finalul acestei săptămâni, 6-8 iunie 2025, Alba Blaj Arena va găzdui al doilea turneu European Golden League 2025. Vineri, sâmbătă și duminică, România, Ungaria și Grecia vor lupta pentru calificarea în faza finală a competiției.
Citește și: FOTO | Naționala de volei feminin a României, succes fabulos în fața deținătoarei Golden League: „Încălzire” pentru meciurile de la Blaj

Meciurile vor avea loc de la orele 16:30, după următorul program:
*Vineri, 6 iunie: Ungaria – Românie
*Sâmbătă, 7 iunie: Grecia – Ungaria
*Duminică, 8 iunie: România – Grecia
Biletele pentru cele 3 meciuri se vor pune în vânzare marți, 3 iunie, la ora 10:00, pe site-ul www.biletesmart.ro/blaj și, începând de miercuri, 4 iunie, la casa de bilete Alba Blaj Arena.
Prețul biletelor este de 10 lei per meci în Sectoarele A, B și C, respectiv 100 de lei per meci în Sectorul Oficial.
Casa de bilete Alba Blaj Arena va fi deschisă de miercuri și joi, între orele 14:00 și 18:00, iar în ziua meciurilor programul va fi între orele 14:30 și 17:30.
Naționala României, care este pregătită de antrenorul principal al campioanei CSM Volei Alba Blaj, Guillermo Naranjo Hernández, a avut un debut perfect la European Golden League 2025 și are posibilitatea de a obține, chiar la turneul de la Blaj, biletele pentru Final Four-ul competiției.
În primul turneu Golden League, desfășurat la finalul săptămânii trecute, România a învins, cu 3-0, Portugalia și Suedia, cele două victorii asigurându-i prima poziție în clasament înaintea turneului de la Blaj. România este lider, cu 6 puncte acumulate în două meciuri, în timp ce Grecia ocupă locul patru, cu 3 puncte, iar Ungaria se află pe poziția a șaptea, cu 3 puncte.
După turneul de la Blaj, România va juca în Croația, în 14 și 15 iunie, în ultimul turneu de calificare European Golden League, unde va întâlni naționalele Azerbaidjanului și Croației. Primele patru echipe clasate, din cele 12 participante la competiție, vor juca, în perioada 28-29 iunie, în Suedia, la turneul Final Four. Câștigătoarea European Golden League 2025 va evolua, în 2026, în Volleyball Nations League (VNL), adică în Liga Mondială a Națiunilor.
De la inaugurarea Sălii Polivalente din Blaj, naționala feminină de volei a României își desfășoară atât pregătirile, cât și meciurile oficiale în Alba Blaj Arena.
foto: CEV
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026
Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]
Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]