5 martie 1920: S-a născut, la Sebeș, Radu Stanca, poet, dramaturg, regizor, mentor si membru marcant al Cercului Literar de la Sibiu

Radu Stanca (1920-1962), născut la Sebeș, în familia preotului-cărturar Sebastian Stanca, a fost scriitor, poet, dramaturg și regizor, fondator al Teatrului de Stat din Sibiu (instituție care astăzi îi poartă numele), regizor principal al Teatrului Național din Cluj.

Asistent al poetului și filosofului Lucian Blaga, la catedra de filosofie a culturii, profesor al Conservatorului Popular și al Școlii Populare de Artă din Sibiu, Radu Stanca s-a remarcat ca un reprezentant de seamă al Cercului Literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Nicolae Balotă și mulți alții.

În timpul războiului s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat fiinţă Cercul literar de la Sibiu. Sub influenţa lui Eugen Lovinescu, Cercul a încercat să salveze tradiţia literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50.

Membrii lui au devenit ulterior membrii „generaţiei pierdute”. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie, profesor de estetică, la Teatrul din Sibiu redactor, actor, regizor.

A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ştefan Augustin Doinaş, Ion Negoiţescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier ş.a. în poezie a teoretizat baladescul (în Resurecţia baladei – 1945) şi a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social. În 1947 i s-a acordat premiul „Sburatorul” pentru comedia tragica „Dona Juana”. S-a stins din viata in 26 decembrie 1962 la Cluj Napoca.

Preocupările lui Radu Stanca, de eseist, monograf, traducător, dar îndeosebi de dramaturg și poet sunt cunoscute mai ales după moarte; și nici acum nu este receptat la adevărată să valoare. Poetul este format în spiritul și formează spiritul „ Cercului literar, care considera balada că o specie literara cu vaste potente estetice, insuficient puse în valoare. Radu Stanca însuși (într-un articol-program intitulat Resurecția baladei vede în baladesc o posibilitate de manifestare a lirismului prin explorarea unui complex de semnificații de ordin mitic, magic, etic, religios, eroic, ceremonios, ritualic.

Această resurecție a baladei vă fi îmbrățișată factic de poetul Radu Stanca cu precădere în primele doua ipostaze ale creației sale care, după părerea criticului Cornel Regman, ar fi una trubaduresca, sentimentala și dansanta, iar cea de-a doua prin excelența baladesca. Cea de-a treia ipostaza a creației sale ar fi, după criticul citat, cea tragica și netravestita a cântecelor de dragoste și moarte, căci, cum Radu însuși spunea într-o poezie apărută postum, „poetul este secretarul morții.

Lirica sa este unitară și prin atmosferă. Este în fond un elegiac livresc, excepțional evocator al unui Sibiu medieval; falsele sale balade recompun „o lume ciudata, de gravura veche, cu burguri medievale și castele, cu ziduri de cetate și turnuri din care se risipesc bătăile ceasurilor, cu străzi înguste pe care trec cavaleri, trubaduri, neguțători și baroni (), dar totul „nu e decât o halucinație a poetului care-și regăsește în aceste negre fantome sufletul rătăcitor. (Nicolae Manolescu).

Opera sa literară, în mare parte valorificată după moartea sa, cuprinde volume de versuri, eseuri, teatru și dramaturgie, extrem de valoroase fiind compozițiile lirice și eseurile, prin intermediul cărora Radu Stanca s-a impus ca teoretician al baladescului în poezia românească.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI