Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

5 august | Prăznuirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și ziua Înainteprăznuirii Schimbării la Faţă a Domnului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

5 august | Prăznuirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul (Sf. Iacob de la Neamț) și ziua Înainteprăznuirii Schimbării la Faţă a Domnului

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este prăznuit în fiecare an, pe data de 5 august. S-a născut pe 23 iulie 1913, în comună Crainiceni din judeţul Botoşani şi a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic de amândoi părinţii şi a fost crescut de bunică. A urmat primii ani de şcoală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) şi liceul la Cozmeni-Cernauti.

A fost primit cu multă dragoste în viaţa monahală de stareţul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamţ, iar apoi a predat literatura română la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul stareţ, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), l-a tuns în monahism, primind potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.

Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alţi doi călugări, spre Tara Sfântă. După doi ani petrecuţi în pustiu, ajunge la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde se nevoieşte timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi este numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952.

În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obştea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. În vara următoare se retarage într-o peşteră, numită Chilia Sfântă Ana, care ţinea de Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici şi-a petrecut ultimii ani, ducând o viaţă foarte aspră. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veşnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, în peştera care-l găzduise în ultimii ani de viaţă.

Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a rămas în peştera Sfântă Ana. La începutul lunii august 1980, potrivit unei tradiţii locale, conducerea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peştera mormintelor, urmând ca osemintele Cuviosului să fie duse în gropniţa de obşte.

Dezgropat două decenii mai târziu, s-a constatat cu uimire că trupul sau nu putrezise, păstrându-se intact. Arhimandritul Amfilohie, stareţul mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai târziu: „Ne aşteptam să găsim numai sfinte oseminte şi nu bună mireasmă. Când am luat scândura am văzut că părintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricăciune, aşa cum l-am pus. Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a înfăţişării lui; mâinile, barba, părul, rasa, încălţămintea erau neatinse.”

Ţinând seama de toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat în şedinţa din 20 iunie 1992, cu data de prăznuire în calendar pe 5 august.

Menţionăm că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seamă de poeme adunate într-o culegere intitulată „Hrană duhovnicească”, tipărite,în condiţii grafice modeste, aproape precare, de către ucenicul său, părintele Ioanichie Pârâială.

Tot astăzi, 5 august, serbăm Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului şi face pomenirea:

– Sfântului Mucenic Evsignie;
– Sfinţilor Mucenici Catidie şi Catidian;
– Sfintei Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul;
– Sfântului Favie, episcopul Romei;
– Sfântului Evghenie Etolul.

Mâine, 6 august, serbăm Schimbarea la Faţă a Domnului. (dezlegare la peşte)

Sursă: CrestinOrtodox.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Pe 10 ianuarie credincioșii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Grigorie

Ioana Oprean

Publicat

în

Pe 10 ianuarie credincioșii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Grigorie Pe data de 10 ianuarie, la doar câteva zile după Bobotează și Sf. Ioan, se face pomenirea celui între sfinți părintele Grigorie (Grigore), episcopul Nissei. Acest Sfânt părinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare și a strălucit prin cunoștința filozofiei și prin râvna […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Când pică Paștele ortodox și catolic în 2026 și în următorii ani – calendar

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox 2026 și Paștele catolic 2026. Sărbători de Paște 2026 și în urmatorii ani. Când cade în anul 2027, 2028 Paștele ortodox 2026 este în data de 12 aprilie, iar Paștele catolic 2026  se sărbătorește în 5 aprilie. În anul 2026 Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc la date […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

8 ianuarie: S-a născut Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri și unul din cei mai importanți oameni politici transilvăneni

Ioana Oprean

Publicat

în

8 ianuarie: S-a născut Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri și unul din cei mai importanți oameni politici transilvăneni Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj – d. 5 februarie 1953, Sighet) a fost jurist, dar și unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României și membru de onoare al […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea