40 de familii vulnerabile din comuna Sântimbru vor beneficia gratuit de panouri fotovoltaice și baterii de stocare. Prima instalație a fost deja montată
40 de familii vulnerabile din comuna Sântimbru vor beneficia gratuit de panouri fotovoltaice și baterii de stocare. Prima instalație a fost deja montată
40 de familii vulnerabile din comuna Sântimbru vor beneficia gratuit de panouri fotovoltaice și baterii de stocare în valoare de 10.000 Euro, a anunțat primarul Iancu Popa pe rețelele de socializare.
Vineri, 7 noiembrie 2025, s-a montat deja și prima instalație în satul Sântimbru.

,,Suntem tare bucuroși că eforturile pe care le-am făcut în a-i îndruma pe locuitorii noștri, în a-i sfătui și ajuta în tot ce au de pregătit în acest proiect, au fost, slavă Domnului, răsplătite. Și vom continua să-i susținem și să fim alături de ei, atât cât ne stă în putere”, a transmis edilul comunei Sântimbru.
Este vorba de proiectul: RePowerEU din cadrul PNRR, granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regebrabile de către gospodării; Granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tot mai mulți șomeri în Alba: Peste 6.300 de persoane fără loc de muncă în decembrie 2025. Județul a depășit media națională
Tot mai mulți șomeri în Alba: Peste 6.300 de persoane fără loc de muncă în decembrie 2025. Județul a depășit media națională Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a crescut la finalul anului 2025, ajungând la 6.394 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor oficiale. Comparativ cu luna anterioară, numărul acestora a fost mai mare […]
FOTO | Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026
Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026 Un nou medic a fost atras de echipa managerială a Spitalului Orășenesc Câmpeni. Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, s-a alăturat echipei medicale. Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, ec.Dragomir Morcan miercuri, 4 martie […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Reminders of Him / Frânturi din el Avanpremiera Regia: Vanessa Caswill Cu: Bradley Whitford, Maika Monroe, Lauren Graham, Jennifer Robertson Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste Durată: 114 min Rating: AP 12 După o […]