Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române

Publicat

în

4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române

Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”.

Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române (CRR) se regăseau importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza și dr. Carol Davila.

Primul președinte al CRR, care își avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colțea din București, a fost prințul Dimitrie Ghica (1876-1897).

În 1919, Societatea Națională de Cruce Roșie din România (SNCRR) adera la Liga Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, în 1954, la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferința Internațională a Crucii Roșii, de la Viena, în 1965 și reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activități a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

La 20 iulie 1876, prima ambulanță a CRR a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. A urmat Războiul de Independență (1877-1878), când Crucea Roșie a intervenit cu personal sanitar, ambulanțe și trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înființat așezăminte spitalicești în București și în diferite orașe din țară.

Între anii 1888 și 1892, societatea și-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înființat școala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înființat un spital școală cu zece paturi.

Prin Statutul Crucii Roșii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societății. De aceea, în 1906, au pus bazele ”Societății de Cruce Roșie a doamnelor din România”, prima președintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. Societatea era activă în paralel cu cea înființată în 1876 și se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război și calamități, pregătind personal voluntar. În 1915, Adunarea Generală a SNCRR a aprobat fuziunea celor două entități. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roșie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: ”Crucea Roșie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca și în război, nu trebuie să piară. Cu toții, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfârșită dragoste”, potrivit site-ului www.crucearosie.ro.

În timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roșii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în București și în țară. Însăși Regina Maria s-a implicat în operațiunile desfășurate în sprijinul răniților. Ulterior, CRR a oferit asistență miilor de prizonieri eliberați din captivitate, care încercau să se întoarcă la casele lor, dar și invalizilor, bolnavilor și orfanilor de război. SNCRR și-a concentrat eforturile, cu prioritate, în direcția sprijinirii acțiunilor de combatere a bolilor contagioase — tuberculoza, malaria, holera — și ridicării gradului extrem de scăzut de educație sanitară a populației.

Un moment deosebit, care a marcat evoluția Crucii Roșii în România, l-a constituit crearea Crucii Roșii a Tinerimii. În 1939, Crucea Roșie avea ca membri 72.000 de tineri. Între anii 1930-1937, în incinta Spitalului Militar s-a construit un pavilion destinat funcționării școlii de infirmiere voluntare, apoi, în cadrul coloniei de vară de la Mangalia, s-a mai construit încă un pavilion. Numărul filialelor a crescut de la 84 în 1926 la 100 în 1938, iar numărul membrilor a crescut în aceeași perioadă de la 18.000 la 30.000.

În 1940, în urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena și a Tratatului cu Bulgaria, când România a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Roșie Română, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile de refugiați. Tot în 1940, la 25 iunie, prin Convenția de la Geneva din 1929, care reglementa situația aviației sanitare aflată sub emblema Crucii Roșii pe timp de conflict armat, a fost posibilă apariția Escadrilei Albe a Crucii Roșii Române, prima escadrilă sanitară pilotată de femei.

Publicitate

După intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, CRR și-a mobilizat toate resursele materiale și umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniților, bolnavilor, prizonierilor și refugiaților, acționând astfel în condiții de război total. Peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Roșie și 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roșii au muncit pe front și în spital și au fost organizate șase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 de cantine de gară și 40 de infirmerii.

Instaurarea dictaturii comuniste a marcat și destinul CRR, care până în 1989, și-a pierdut autonomia.

Sfârșitul anului 1989 și anul 1990 au reprezentat pentru CRR începutul revenirii la misiunea de bază a organizației. A început o perioadă de democratizare și de aliniere la standardele internaționale ale Mișcării de Cruce Roșie și Semilună Roșie. După 1990, Crucea Roșie Română a început un proces de reorganizare a activității pe baza celor șapte Principii Fundamentale ale Mișcării Internaționale: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate, Universalitate, notează site-ul amintit.

În 1995, a fost adoptată și promulgată Legea nr. 139 privind activitatea Societății Naționale a Crucii Roșii Române. Legea recunoaște organizația ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar. Strategia CRR vizează, în prezent, întărirea capacității sale operaționale. Cu sprijinul financiar și moral al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, Crucea Roșie Română a început un program de dezvoltare organizațională pentru a răspunde tot mai prompt și corespunzător situațiilor de urgență.

Anul 2003 a marcat un nou reper în evoluția și repoziționarea Crucii Roșii Române în societatea românească. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reușit separarea legislativului de deliberativ și prin derularea unui program de dezvoltare organizațională cu sprijinul Federației Internaționale și al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, s-a mai făcut un pas în direcția alinierii la standardele internaționale actuale. Cu sprijinul financiar și moral al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, CRR a început un program de dezvoltare organizațională pentru a răspunde tot mai prompt și corespunzător situațiilor de urgență.

În 2007, Crucea Roșie Română a lansat seria Galelor Crucii Roșii, eveniment umanitar cu scopul strângerii de fonduri și ajutoare în sprijinul persoanelor vulnerabile. Prin aceste Gale au fost lansate proiecte generoase precum Banca de alimente, Puncte de prim ajutor în localitățile izolate, Ajutor la domiciliu pentru vârstnici, proiecte cărora li s-au alăturat numeroase personalități din lumea artistică, sportivă, a mediului de afaceri. De-a lungul anilor au devenit voluntari sau susținători ai Crucii Roșii artiști și sportivi ca Margareta Pâslaru, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Răzvan Lucescu, Sergiu Nicolaescu, Adrian Păunescu, Florin Piersic, Stela Popescu, Corina Chiriac, Leonard Doroftei, Nadia Comăneci, Angela Similea, Luminița Anghel, Horia Brenciu, Monica Anghel, Smiley, Andra, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Dragomiroiu, Carmen Rădulescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Ovidiu Komornyik, Marcel Pavel, Loredana, Elena Gheorghe, Sofia Vicoveanca, Nicolae Voiculeț, Paula Seling, Nicola, Alex Velea, Aneta Stan, Alexandra Ungureanu, membrii trupelor Iris, Direcția 5, Voltaj, Animal X, Hi-Q, Vunk, Oana Pellea, Monica Davidescu, Florina Cercel, Andrei Păunescu, Matilda Pascal Cojocărița și multe alte persoane publice care și-au asociat imaginea cu Crucea Roșie Română.

În septembrie 2012, realizatorul TV Iuliana Tudor a devenit primul Ambasador al Crucii Roșii Române. Distincția i-a fost acordată la Gala Crucii Roșii — ediția a V-a.

La 15 mai 2015, Principesa Moștenitoare Margareta a României a fost aleasă președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie, continuând o tradiție a Familiei Regale începută de Regina Maria.

În mesajul președintelui Crucii Roșii Române se arată că ”prezența Familiei Regale alături de Crucea Roșie Română este o realitate istorică, respectată de societatea românească”.

„Suntem recunoscători nenumăratelor generații de voluntari care au acordat de-a lungul timpului ajutor tuturor celor în nevoie, indiferent de condiții. Ne mândrim cu surorile de Cruce Roșie care au alinat suferința răniților și bolnavilor în timp de război, care au tratat copii, tineri și bătrâni în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos și tuberculoză, care au contribuit la reîntregirea familiilor separate de război sau de regimul opresiv. Faptele de excelență din istoria acestei organizații ne motivează și ne obligă să ne adaptăm mereu la ce este nou și să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar. Vom continua să aducem bucurie și speranță celor care au nevoie de noi”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române, în mesajul transmis în 4 iulie 2016, postat pe site-ul www.crucearosie.ro.

La 24 iunie 2017, steagul României a fost prezent la Solferino în mijlocul celor aproximativ 8.000 de voluntari ai Crucii Roșii din întreaga lume participanți la evenimentul Fiaccolata da Solferino a Castiglione, pelerinajul care a parcurs drumul pe care fondatorul Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, Henry Dunat, l-a străbătut în 1859, la Solferino. Atunci Dunat a parcurs 15 km pe jos, pentru a aduna femeile din satul apropiat și acorda primul ajutor răniților în urma bătăliei de la Solferino.

Publicitate

Crucea Roșie Română este singura organizație umanitară cu o rețea funcțională pe întreg teritoriul țării. Având 47 de filiale, aproape 2.000 de subfiliale, peste 1.300 de comisii și 5.500 de voluntari care se implică activ în activitățile umanitare, Crucea Roșie beneficiază de o structură unică, construită în cei 141 de ani de existență. Astfel, organizația este prezentă la fiecare nivel teritorial: județ, municipiu, oraș, comună și sat.

Publicitate

Opinii - Comentarii

Rezultate FINALE Titularizare 2021: Notele după contestații, publicate în 3 august, pe site-ul Ministerului Educației

Publicat

în

Rezultate FINALE Titularizare 2021: Notele după contestații, publicate în 3 august, pe site-ul Ministerului Educației

Rezultatele finale la examenul de Titularizare 2021 se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.

Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47% (în scădere față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).

Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).

Din promoția curentă, 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022

În total, 34.120 de candidați au fost înscriși la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar (sesiunea 2021), care a avut loc pe 21 iulie.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

La nivel naţional sunt disponibile 4.814 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.500 în mediul urban şi 1.314 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1103), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (828) şi muzică instrumentală (310).

Publicitate
Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 august: Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor

Publicat

în

Pe 2 august se comemorează victimele Holocaustului etnicilor romi şi sinti din Europa. Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor a fost recunoscută oficial de Parlamentul European în anul 2015 printr-o rezoluţie.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform estimărilor, cel puţin jumătate de milion de romi au fost exterminaţi pe continent de regimul nazist şi de aliaţii acestuia, iar în unele state europene a fost asasinată peste 80% din populaţia romă.

Și romii din Europa au fost ţinta politicilor de exterminare naziste. În seara de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, 2.897 de romi care mai erau în viaţă – femei, bătrâni şi copii din aşa numitul „lagăr al ţiganilor” au fost exterminaţi în camerele de gazare.

În timpul războiului, între 20.000 şi 60.000 de romi din România au fost deportaţi în lagăre – femei, bărbaţi, copii. Datele istorice arată că, deşi în ţara noastră nu s-a aplicat direct „soluţia finală”, mai exact transportarea direct în camerele de gazare, mareşalul Ion Antonescu a ordonat deportarea romilor. „Cifrele celor deportaţi, ca şi în cazul evreilor, sunt extrem de disputate. A fost un genocid, ori în cazurile de genocid nu se mai mai ştiu cifre exacte. Ce s-a întâmplat atunci a fost un holocaust”, explică profesorul de istorie Corneliu Riegler, citat de balcanii.ro.

Mai puţin de jumătate din cei arestaţi şi trimişi în lagăre de exterminare s-au întors după încheierea războiului. Au trăit orori greu de imaginat şi de exprimat în cuvinte. Unii au pierit, iar puţinii supravieţuitori proiectează astăzi imaginea unor trecute suferinţe dramatice

Genocidul nazist împotriva romilor poartă numele de „porajmos” (sau „samudaripen)” în limba romani. Cuvântul „poraimos” (scris „porajmos” în altă ortografie) înseamnă „devorare”, iar „samudaripen” înseamnă „ucidere în masă, în limba romani.

Cu aproximativ o mie de ani în urmă, mai multe grupuri de persoane au migrat din nordul Indiei în toată Europa. Deși făceau parte din mai multe triburi, au fost numiți generic „țigani”.

Nomazi, cu pielea închisă la culoare, necreștini, vorbind o limbă străină (romani), țiganii erau foarte diferiți de popoarele din Europa. Necunoașterea culturii lor a dus la suspicuni și temeri, care, la rândul lor, au dus la speculații și stereotipuri.

Decretele, legile și mandatele au permis adesea uciderea țiganilor. De exemplu, în 1725, Regele Frederick William I al Prusiei a ordonat spânzurarea tuturor țiganilor de peste 18 ani. „Vânătoarea de țigani” era o practică destul de comună – un fel de joc, o vânătoare asemănătoare cu vânătoarea de vulpi.

Persecuția țiganilor a început odată cu cel de-al Treilea Reich, când aceștia au fost arestați, închiși în lagărele de concentrare și sterilizați.

La început, țiganii nu erau considerați, în mod specific o amenințare la adresa poporului arian, german. Aceasta, datorită faptului că, sub ideologia nazistă, țiganii erau arieni.

Publicitate

Dar, după un timp, cercetătorii naziști au găsit un motiv „științific” pentru persecutarea țiganilor. Ei au găsit răspunsul în cartea profesorului Hans F. K. Günther „Rassenkunde Europas” („Antropologia Europei”), unde scria:

„Țiganii au păstrat într-adevăr anumite elemente din nord, dar ei provin din clasele cele mai de jos ale acestei regiuni. Pe parcursul migrației, ei au absorbit sângele popoarelor înconjurătoare și au devenit astfel un amestec rasial oriental, vest-asiatic, cu un plus de tulpini indiene, asiatice și europene. Modul lor nomad de trai este rezultatul acestui amestec. Țiganii vor afecta, ca străini, în general Europa”.

Cu această convingere, naziștii trebuiau să determine cine era țigan „pur” și cine „amestecat”. Astfel, în 1936, naziștii au creat o comisie de cercetare a igienei rasiale și biologia populației, condusă de dr. Robert Ritter, care studia problema țiganilor și făcea recomandări pentru politica nazistă.

Dr. Ritter a decis că țigan este cel care a avut “unul sau doi țigani printre bunicii săi”. Au fost voci care l-au acuzat pe Ritter de uciderea a 18.000 de țigani germani pe baza acestei teorii.

Pentru a studia țiganii, doctorul Ritter și echipa sa au vizitat taberele de concentrare ale țiganilor (Zigeunerlagers), au examinat și înregistrat mii de țigani.

Din această cercetare, dr. Ritter a tras concluzia că 90% dintre țigani aveau sânge mixt, deci periculoși.

După ce a stabilit un motiv „științific” de a persecuta 90% dintre țigani, naziștii trebuiau să decidă ce să facă cu restul de 10%. În octombrie 1942 au fost selectați nouă reprezentanți ai țiganilor cărora li s-a cerut să facă liste cu cei care urmau să fie salvați.

Au fost mulți care doreau ca toți țiganii să fie uciși, fără excepții, chiar dacă erau clasificați drept arieni.

Deși naziștii nu au descoperit un motiv „științific” de a ucide zece procente de țiganii calificați drept „puri”, nu s-au făcut distincții atunci când aceștia au fost trimiși la Auschwitz sau deportați în celelalte tabere ale morții.

La recensământul făcut în România în 1930 peste un sfert de milion de de oameni, sau 1,5% din populaţia ţării, s-au declarat ţigani. Lua atunci naştere conceptul “problema ţigănească”, care a constituit fundalul deportării celor 25 de mii de romi din România, oficial, nu cu o motivaţie rasista, ci una de natură socială.

Publicitate

În 1942, ordinul Maresalului Antonescu a fost clar: „Toţi ţiganii nomazi, acei cari nu-şi pot justifica existenţa şi acei cu condamnari, vor fi adunati prin grija organelor Jandarmeriei şi trimisi pâna la 1 noiembrie a.c. în Transnistria”. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, doar 6.000 de deportaţi s-au întors în România, unde au încercat să-şi refacă viaţa, deşi comunităţile lor fuseseră distruse.

În 1999 în urma unui lobby al organizaţiile rome, Guvernul Germaniei a acceptat să acorde victimelor rome ale Holocaustului ajutoare umanitare. Din cele 2.864 de dosare din România, au fost acceptate doar 1.324. Fiecare beneficiar a primit 1.000 de mărci, adica 411 euro la acea vreme. In total, s-au acordat 544.164 euro.

Pe 16 februarie 1999, guvernul Germaniei a decis înfiinţarea Fundatiei Memorie, responsabilitate şi viitor, careia i-a fost dat să gestioneze 2,56 miliarde de euro, bani cu care sa fie despăgubiţi romii din întreaga lume şi celelalte categorii de victime ale Holocaustului (homosexuali, persoane cu handicap, membrii ai cultelor religioase) în afara de evrei, care au fost compensati separat. Pentru acesti bani s-au primit peste 330 de mii de cereri din 80 de ţări ale lumii, din care 113.316 au fost aprobate. În Romania, Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM – cea care a gestionat programul) a primit în jur 5.500 de cereri de despagubire din partea romilor, care au fost aprobate. Guvernul german a hotarat să acorde câte 7.700 de euro victimelor directe, câte 4.130 de euro urmaşilor acestora, 2.556 de euro persoanelor obligate să muncească în industrie şi câte 1.022 de euro celor din agricultura. In total, victimele Holocaustului rom şi urmaşii acestora au încasat circa 39 milioane de euro.

Sursa: stiri.tvr.ro

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Sărbătoare mare pentru creştini, pe 6 august. SCHIMBAREA la FAŢĂ a Domnului Isus Hristos

Publicat

în

Sărbătoare mare pentru creştini, pe 6 august. SCHIMBAREA la FAŢĂ a Domnului Isus Hristos

Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3).

Sărbătoarea Shimbării la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasa Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

Există obiceiul ca în această zi să se facă pomenire generală a celor trecuți la cele veșnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioșilor. Citește și: Mesaje de Sfânta Marie

Icoana Schimbării la Față a Domnului

În centrul reprezentării este Hristos, înveșmântat în alb. Este înconjurat de un fond închis la culoare, așa-numita mandorla, prezentă și în icoana Învierii. La picioarele Sale, sunt căzuți cu fețele la pământ ucenicii Petru, Iacob și Ioan, iar de-o parte și de alta sunt prezenți Moise și Ilie.

Interesant este că în această icoană a Schimbării la Față, lumina care iradiază din Hristos și-L înconjoară nu este luminoasă, ci întunecată. Întunericul din centru face trimitere la ființa lui Dumnezeu, care rămâne necunoscută omului. Lumina în care S-a descoperit Hristos nu a fost ființa lui Dumnezeu, ci o energie care izvorăște din această ființă. Ortodoxia face o diferență clară între har și natura divină. Dacă harul, ca energie necreată poate fi împărtășit omului, natura divină rămâne incomunicabilă și incognoscibilă.

Citește și: MESAJE de SFANTUL IOAN. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” de Sf Ion

Datorită acestei distincții între ființă și energiile necreate, se poate afirma posibilitatea unei uniri directe între om și Dumnezeu. Deși unit cu Dumnezeu, omul rămâne om, el nu este asimilat sau anihilat, ci între el și Dumnezeu există neîncetat o relație personală de tipul „eu – Tu”, de la persoană la persoană. Așa este Dumnezeul nostru, după cum afirmă Kallistos Ware, necunoscut în ființa Sa și totuși cunoscut prin lucrarile Sale, dincolo și deasupra a tot ceea ce gândim, și totuși mai apropiat de noi decât însăși inima noastră.

Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în prezența lui Moise și a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului că la îndumnezeire se poate ajunge atât pe calea căsătoriei, simbolizată de Moise care a fost căsătorit, cât și pe calea necăsătoriei, arătată prin Ilie.

Sfinții Părinți spun că Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant. Ei nu reusisera sa vada fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu nu Se intrupase.

Prezenta lui Moise si Ilie alaturi de Hristos are si menirea de a ne descoperi ca Hristos este o persoana distincta si nu o reintrupare a lui Moise sau a lui Ilie cum credeau multi din vremea aceea.

Schimbarea la Fata a Domnului a avut loc cu putin timp inainte de rastignirea Sa. Hristos nu Se mai arata intr-un mod chenotic ucenicilor, Se arata fara nici un val, ca sa-i intareasca pe ucenici atunci cand Il vor vedea rastignit.

Citește și: Nume derivate care se sărbătoresc de Sfânta Maria

Sfintii Parinti au randuit ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in august, ultima luna din anul bisericesc, ca sa cunoastem ca intru aceasta slava va veni sa judece intregul neam omenesc.

Publicitate

Icoana Schimbarii la Fata – prima icoana pe care trebuie sa o faca un iconar

Potrivit Traditiei, prima icoana pe care trebuie sa o realizeze un iconograf este icoana Schimbarii la Fata. Zugravul cere prin aceasta realizare ca Hristos sa straluceasca in inima lui, lumina Slavei Sale negraite, descoperita Apostolilor pe Tabor. Avand datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie sa se asemene Apostolilor care au trait minunea Schimbarii la Fata. Intr-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului sa se roage cu lacrimi ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet si sa mearga la preot ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata.

Schimbarea la Fata – dezlegare la peste

Desi ne aflam in postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a randuit ca pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, sa se faca dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

Sursa: crestinortodox.ro

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare