Curier Județean

30 ianuarie 2021: 169 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale, omagiați de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, îl vor omagia pe scriitorul Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai îndrăgiți și prolifici scriitori din literatura română, al cărui bust se află pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. „La Alba Iulia am reușit să-l avem lângă noi pe Ion Luca Caragiale, chiar sub tâmpla clădirii ce a adăpostit Teatrul «Ion Luca Caragiale» și care azi adăpostește Casa de Cultură a Studenților, fiind cea mai veche instituție de cultură din Alba Iulia”, spune scriitorul Ion Mărgineanu în lucrarea „Alba Iulia. Aleea Scriitorilor”, lucrare ce poate fi consultată la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Activitățile menite să readucă în atenția publică viața și opera marelui scriitor se vor desfășura atât pe paginile de socializare și promovare ale bibliotecii cât și pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, cu respectarea normelor în vigoare privind prevenirea răspândirii pandemiei Covid-19.

Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba – online pe paginile instituționale: Facebook, Youtube, Instagram și Twitter. Postările vor fi făcute după următorul program:

9:00 – Medalion literar – Ion Luca Caragiale
9:30 – Recomandare carte adulți: CARAGIALE, Ion Luca, Opere, vol. 4: Publicistică, București, Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2011
10:00 – Recomandare carte pentru Copii: CARAGIALE, Ion Luca, D-l Goe… și alții, București, Arthur, 2018
11:00 – Citatul zilei: CARAGIALE, I.L., Momente și schițe, București, Minerva, 2002;
11:30 – Știați că…? – CIOCULESCU, Șerban, Viața lui I. L. Caragiale, București, Minerva, 1972

12:00 – Depuneri de flori la bustul lui I.L. Caragiale de pe Aleea Scriitorilor

13:00 – Vreau să-mi citești! D`ale lui Caragiale; Partener: Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia
14:00 – Expoziție de carte
15:00 – Caragiale poetul

15:30 – Ai vizionat filmul? Îți recomandăm cartea! Filmul: Năpasta (1985). Regia și scenariul: Visarion Alexa.
Cartea: CARAGIALE Ion Luca, Teatru, București, Romhelion, 1995
16:00 – Ateliere educative: Așa nu! Așa da! – prin monoclul lui Caragiale; Partener: Grădinița cu Program prelungit nr.12 Alba Iulia
17:00 – Interviurile Bibliotecii: Umorul la români. Invitați speciali Elena Anghel-Coman și Dorel Lazăr, directori ai Festivalului Internațional de literatură umoristică „Alba-Umor”
18:00 – Bibliovaliza: D-l Goe, adaptare după Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale, de lângă Ploieşti – astăzi I.L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa. Data oficială a naşterii, trecută în certificatul său de botez, descoperit la Arhivele Naţionale, este 1 februarie 1852, de aici și desele confuzii de dată. În anul 1870, s-a mutat cu familia la București şi a fost, pe rând: copist, sufleur, gazetar, director de teatru, scriitor, proprietar de berării, conferențiar, profesor etc. În perioada 1877-1878 a frecventat şedinţele cenaclului „Junimea”, în revista căruia îşi va publica principalele piese de teatru. De acum înainte se va remarca, mai ales în dramaturgie, prin originalele comedii de moravuri. În noiembrie 1893 pleacă pentru scurtă vreme la Berlin unde, în primăvara anului 1905 s-a stabilit definitiv. În anul 1911 participă, la Blaj, la serbările ASTRA.

Ion Luca Caragiale a murit la Berlin, în locuinţa sa din cartierul Schöneberg, la 9/22 iunie 1912, la vârsta de 60 de ani, în urma unui atac de cord. În toamna anului 1912, din iniţiativa ministrului de interne Take Ionescu şi a lui Alexandru Davilla, prietenul scriitorului şi, la acel moment, director al Teatrului Naţional, trupul său va fi adus în ţară şi va fi înhumat, la 22 noiembrie, cu onoruri militare, la cimitirul Bellu. Pe piatra funerară a mormântului lui Caragiale este montat un basorelief medalion sculptat de Ion Georgescu, pe care este scris următorul epitaf: „FII, SĂ CULTIVAȚI POPORUL! CĂ UN POM FĂRĂ RĂDĂCINI NU POATE TRĂI.” La 28 octombrie 1948, Caragiale a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

În ianuarie 2004, Reprezentanţii Cărţii Recordurilor au anunţat că cele peste 1000 de portrete ale lui Caragiale, realizate de mari personalităţi ale graficii umoristice mondiale din 109 ţări constituie cea mai mare colecţie din lume dedicată unei personalităţi a culturii universale. Recordul a fost omologat în luna martie a aceluiaşi an, la sediul Biroului pentru Europa de Est al Asociaţiei Caricaturiştilor, din Ploieşti, şi a fost publicat în ediţia din iunie 2004 a Cărţii Recordurilor. Portretele au fost realizate în cadrul Festivalului Internaţional de Umor „Acasă la Caragiale”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

11-12 aprilie 2026 | Radare de PAȘTELE ORTODOX 2026 în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

Radare de PAȘTELE ORTODOX 2026 în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 11-12 aprilie 2026, Sâmbăta Mare și prima zi a Paștelui Ortox și Greco-Catolic 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir: „Sărbători cu liniște tuturor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir: „Sărbători cu liniște tuturor!” Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit, în Duninica Floriilor Ortodoxe, alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir. „Tradiția a mers mai departe anul acesta de Duminica Floriilor! În prag de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Parc arheologic de mari dimensiuni pe terenul din Partoș pe care urma să se construiască noua autobază a municipiului Alba Iulia: Ce intenții au autoritățile

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc arheologic de mari dimensiuni pe terenul din Partoș pe care urma să se construiască noua autobază a municipiului Alba Iulia: Ce intenții au autoritățile Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri, 15 aprilie 2026, se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în administrare Consiliului […]

Citește mai mult