3 aprilie: Jurnalistul Grigore Cartianu își va lansa cărțile și la Cugir. Va dialoga cu cititorii și va vorbi despre “Crimele Revoluției Române”
Casa de Cultură din Cugir va găzdui marți, 3 aprilie 2018, de la ora 17.00, lansarea de carte cu tema: “Misterele Revoluției din 1989”, susținută de ziaristul Grigore Cartianu.
Acesta este autorul a patru cărți meticulos documentate despre evenimentele din Decembrie 1989: “Sfârșitul Ceaușeștilor”, “Crimele Revoluției”, “Teroriștii printre noi” și “Cartea Revoluției”. De asemenea, a realizat scenariul filmului documentar “Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, în regia maestrului Radu Gabrea.
Întâlnirea va cuprinde o prezentare făcută de Grigore Cartianu, un dialog cu publicul (întrebări / răspunsuri) și o sesiune de autografe. Autorul va semna autografe pe toate cele 8 cărți din seria de autor Grigore Cartianu (cele de mai sus, plus “Jurnalul unui puci ratat”, “Miracolul din noiembrie”, “600.000” și “Hagi”).
Cărțile pot fi procurate la fața locului. Intrarea este liberă.
Cărțile din seria de autor Grigore Cartianu
* „Sfârșitul Ceaușeștilor” – vol. 1 din trilogia “Misterele Revoluției”. Este povestea tragică și grotescă a unui cuplu dictatorial care se credea nemuritor. O carte de mare impact în România, cu vânzări de 147.000 de exemplare. Publicată în tiraje de mii de exemplare în Italia și Brazilia; în curs de publicare în alte țări europene.
* „Crimele Revoluției” – vol. 2 din trilogia “Misterele Revoluției”. Un volum de investigație care a schimbat profund percepția românilor despre evenimentele din decembrie 1989. O decriptare a diversiunilor FSN-iste, majoritatea televizate, care au dus la asasinarea a 957 de oameni. Și o concluzie crudă: cei care pozau în salvatori erau, de fapt, ucigași cu sânge rece, executanți și beneficiari ai unui plan sovietic insuportabil de cinic.
* „Teroriștii printre noi” – vol. 3 din trilogia “Misterele Revoluției”. Revoluția tragică și comică la Sfântu Gheorghe, Brașov, Focșani, Buzău, Galați, Brăila, Constanța sau Mizil. O colecție de întâmplări atent investigate, care descriu atmosfera suprarealistă în care oameni nevinovați au fost împușcați, înjunghiați sau linșați.
* „Cartea Revoluției” – o ediție enciclopedică, tipărită în condiții de lux, care strânge între copertele sale cele 1.600 de pagini ale celor trei volume din seria “Misterele Revoluției”. Lucrarea, o adevărată bijuterie, conține peste 300 de imagini istorice sau inedite.
* „Jurnalul unui puci ratat” – relatarea la cald a crizei politice din vara anului 2012. Volumul cuprinde editorialele scrise cuprinde editorialele scrise de autor zi de zi, timp de trei luni, și publicate în ziarul “Adevărul”, pe
care-l conducea în calitate de redactor-șef. O carte-document.
*„Miracolul din noiembrie” (în colaborare cu Laurențiu Ciocăzanu) – fabuloasa poveste a zilei de 16 noiembrie 2014, în care Diaspora română, solidarizată prin Facebook, a obținut o victorie eroică. Volumul scoate la lumină destine luminoase și povești emoționante, oferind explicații convingătoare pentru o surpriză colosală.
* “600.000” – povestea fenomenului #Rezist, cea mai amplă mișcare de rezistență civică din istoria României. O carte-manifest, scrisă la temperatura înaltă a evenimentelor trăite pe viu. Un pamflet usturător la adresa celor care, prin ordonanțe de urgență și legi ticăloase, încearcă să impună tirania hoției. Un elogiu adus celor peste 600.000 de români care au înfruntat gerul iernii pentru a-și salva justiția și țara.
* „Hagi” – povestea vieții celui mai mare fotbalist din istoria României: Gheorghe Hagi. Un volum temeinic documentat, fără egal în privința bogăției de informații. O lectură alertă, care reface saga balcanică a comunităților de aromâni din Grecia și Bulgaria, în vremuri tragice. În 500 de pagini palpitante, autorul urmărește evoluția lui Hagi, ca om și ca sportiv, de la naștere (1965) până la retragerea de pe gazon (2001). Este o lucrare ajunsă la ediția a IV-a.
* „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” – film pe DVD. Este reconstituirea, sub forma unei docu-drama, a ultimelor trei zile din viața cuplului ceaușist: 22-25 decembrie 1989. Regizorul Radu Gabrea a produs un video-document istoric, bazat pe scenariul lui Grigore Cartianu și inspirat de volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”. Filmul are 90 de minute și este prezentat în șase limbi: română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.
-Despre autor-
Grigore Cartianu (49 de ani), născut la Brădiceni, com. Peștișani, Gorj, este unul dintre ziariștii cu notorietate mare din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Evenimentul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes. În prezent este Senior Editor al cotidianului România liberă și realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nașul TV.
Serialul său despre prăbuşirea dictaturii comuniste şi despre Revoluţia Română (în ziar și la TV) a produs o emoţie naţională. Românii au aflat, şocaţi, că au fost cobaii unui experiment sângeros. Şi că mulţi dintre asasinii din decembrie 1989 se află încă în libertate, ocupând chiar funcţii importante în stat.
Fire iscoditoare, chiar aventurieră, Grigore Cartianu şi-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de paraşutism (Buzău, 1987–1988). Este absolvent al Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (1993).
La prăbuşirea regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, Cartianu era student în anul 2. A participat activ la evenimentele din decembrie 1989, apoi la mişcările civice din 1990, care de autor zi de zi, timp de tau fost înăbuşite violent de către noul regim politic de la Bucureşti, prin aducerea minerilor şi devastarea Capitalei.
În 1991, la 22 de ani, a debutat în presă, la publicaţia cu cel mai mare tiraj din acel moment: revista Expres Magazin. Din 1992 a lucrat la cele mai importante cotidiene din România: Evenimentul zilei (1992-1996, şef department), Sportul românesc (1996–1997, reporter special), ProSport (1997–2002, şef departament), Jurnalul Naţional (2002–2004, redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef) şi din nou la Evenimentul zilei (2004–2008, prim-redactor-şef adjunct). Din aprilie 2008 până în februarie 2013 a fost redactor-şef / director editorial al cotidianului Adevărul.
În anii dedicaţi presei sportive, a publicat două cărţi: Hora de la miezul nopţii (1995 – povestea World Cup, USA 1994) şi Hagi (2000, reeditată în 2001 și în 2014).
Din 2006, Grigore Cartianu s-a dedicat cu pasiune elucidării evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Este singurul publicist român care a reconstituit în detaliu ultimele zile ale dictatorului român şi care a demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că răsturnarea lui Ceauşescu s-a produs printr-o lovitură de stat. Tot el a dezvăluit cinismul noilor conducători, care – în dorinţa de a confisca puterea după scoaterea din scenă a lui Ceauşescu – au produs aproape 1.000 de morţi şi peste 5.000 de răniţi.
A publicat 8 volume, vândute într-un tiraj total de peste 350.000 de exemplare.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana