Rămâi conectat

Cultură Educație

28 iulie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pe data de 28 iulie, se celebrează pentru prima dată la nivel global, Ziua de Luptă Împotriva Hepatitei, boală recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind o problemă majoră de sănătate publică. Hepatita este o inflamaţie a ficatului ce reprezintă cel mai frecvent rezultatul unei infecţii virale A, B, C, D, E sau G. Numeroase alte cauze (alcool, efecte secundare ale unor medicamente, toxine) pot genera hepatite sau agrava o hepatita virală. Netratate şi neacompaniate de măsuri, respectiv un stil de viaţă sănătos, hepatitele virale se cronicizează şi duc la boli grave precum ciroza şi cancerul hepatic. Numai hepatitele virale B (HVB) şi C provoacă decesul a circa un milion de oameni anual, în întreaga lume. La nivel global sunt în prezent afectaţi de hepatită cronică B sau C circa 500 milioane de oameni.
Aşa cum ne-a precizat dr. Horea Timiş, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Alba (DSP), tema abordată cu ocazia marcării acestei zile este „Hepatita virală în 2011 – cunoaşterea riscurilor, vaccinarea, prevenţia, stilul de viaţă personal şi colectiv” şi este reluată pe scurt în sloganul: „Hepatita: să o cunoştem, să ne testăm, să ne protejăm, să o combatem împreună.” „Scopul campaniei se referă la reflexie şi măsuri privind reducerea incidenţei infectărilor cu virusuri hepatici, obiectivele urmărite fiind introducerea sau sporirea acoperirii vaccinale HVB şi HVA, conştientizarea privind măsurile de prevenţie, stil de viaţă la populaţia generală, întărirea măsurilor de igienă spitalicească, protecţie sporită pentru grupurile cu risc înalt de infectare. Trebuie precizat că prevenirea apariţiei hepatitelor virale de tip B şi A, care sunt de altfel cele mai virulente, se poate face în principal prin vaccinare. Alături de vaccinare, măsurile de protecţie privesc: igiena personală strictă (spălatul pe mâini după toaletă, înainte de mese; tacâmuri, veselă şi pahare nefolosite în prealabil); igiena strictă în colectivităţi copii/tineri (şcoli, grădiniţe şi cămine studenţeşti); folosirea numai a seringilor şi acelor de unică utilizare; sterilizarea corectă a instrumentarului medical/stomatologic; igienă şi dezinfectare stricte în spitale, laboratoare, maternităţi şi stomatologie; igienă sexuală strictă; calitatea controlată a apei potabile precum şi standardele decente de salubrizare şi sanitaţie participă la frânarea răspândirii virusurilor hepatice”, a menţionat dr. Horea Timiş.
La noi în ţară schema naţională de imunizare prevede vaccinarea obligatorie împotriva hepatitei virale B (HVB) cu 3 doze la sugari (naştere, 2 luni, 6 luni), precum şi vaccinarea împotriva hepatitei virale A pe o parte din teritoriu (din 2009), mai ales în condiţii speciale (calamităţi naturale, contacţii din focare constituite). Acoperirea vaccinala HVB medie este mai mare de 90 procente, dar acoperirea în comunităţile defavorizate (romi) rămâne modestă. Incidenţa hepatitei virale B a scăzut semnificativ în ultima decadă plecând însă de la un nivel foarte ridicat în 2001, ceea ce ne menţine încă mult peste media UE. În ceea ce priveşte incidenţa hepatitei virale A aceasta ne situează între primele 3 locuri cele mai defavorabile în UE. Din fericire ratele hepatitei virale C se găsesc sub media UE, cu creştere între 2007 şi 2008.
În judeţul nostru cazurile noi de hepatită virală B cu declarare numerică sunt în număr de 7 (4 urban şi 3 rural), cu dominanţă la grupa de vârstă 20-24 ani, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2011. În privinţa hepatitei virale A, cazurile noi, în aceeaşi perioadă sunt de 33 din care 26 în urban şi 7 în rural. Pe zone de spital hepatita virală A înregistrează numărul cel mai mare de cazuri în zona Blaj, cu un număr de 18 cazuri, grupa de vârstă cea mai efectată fiind 5 – 9 ani. Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitei în judeţul Alba se vor organiza o serie de activităţi: promovare pe website-ul DSP Alba – www.dspalba.ro, masă rotundă cu specialiştii, multiplicare materile informative (100 postere şi 1.000 broşuri), distribuirea materialelor informative (postere şi broşuri cu conţinut informativ) prin reţeaua de medicină de familie şi asistenţi comunitari, distribuirea de materiale informative prin voluntarii Crucii Roşii – Filiala Alba şi Asociaţiei „Alături de tine”, realizarea unui stand informativ în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea