27-30 iunie la Alba Iulia: Peste 500 de matematicieni din întreaga lume vor fi prezenţi la o conferinţă unică în România
Pentru prima dată în România va avea loc conferinţa organizată de Societatea Americană de Matematică care va fi găzduită la Alba Iulia în perioada 27-30 iunie. La eveniment vor participa 500 de matematicieni din întreaga lume, iar bugetul total alocat organizării conferinţei este de aproximativ 300.000 lei.
Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc în 27 iunie, ora 8:45 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, iar programul include sesiuni de comunicări în plen pe subiecte de interes general și pe cercetare în domenii specifice. Cu această ocazie invitaţii de peste ocean vor vizita oraşul şi vor merge şi în afara localităţii la Salina Turda şi la Jidvei
La conferinţa de presa de vineri au participat Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (instituţie-organizator principal al evenimentului), Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi Primarul Municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, în calitate de organizatori locali. Aceştia au precizat faptul că organizarea acestei conferinţe este un câştig al învăţământului superior şi pentru Universitatea din Alba Iulia, dar şi o onoare pentru Oraşul Marii Uniri.
Până în prezent această conferinţă a mai fost organizată în New York, California, Indiana, Virginia, Chile, Louisiana, Georgia, Iowa, Massachusetts, Nevada, North Carolina, Nebraska, Hawaii, Utah, Florida. În 2014 va avea loc la Baltimore, în 2015 în Texas, în 2016 la Washington şi în 2017 în Georgia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]