27-29 septembrie. Simpozion medical veterinar la Schitul din Găbud, județul Alba: Evenimentul va reuni medici veterinari de excepție
27-29 septembrie. Simpozion medical veterinar la Schitul din Găbud, județul Alba: Evenimentul va reuni medici veterinari de excepție
În perioada 27-29 septembrie 2024, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, se va desfășura un nou simpozion medical veterinar, care va reuni specialiști din domeniu, dornici de a împărtăși cunoștințele și experiența dobândite de-a lungul anilor. Întâlnirea este organizată de un grup de medici veterinari, cristalizat în jurul Mănăstirii Oaşa, și se adresează atât celor ce activează în domeniu, cât și tuturor celorlalți pentru care medicina veterinară prezintă interes.
Citește și: Primăria Alba Iulia și Ciugud, protocol de colaborare în gestionarea câinilor fără stăpân. Ce capacitate are adăpostul din municipiu
Programul evenimentului va debuta vineri, 27 septembrie, de la ora 19:00, când participanții se vor întâlni cu trei medici veterinari ai primei clinici de medicină veterinară din Transilvania – Clinica AndiVet: dr. Constantin Mihăilă – directorul şi fondatorul Spitalului Andivet, cu o experienţă de peste 30 de ani în medicină veterinară; dr. Andrei Mihăilă – medic veterinar, cu experienţă acumulată în urma multiplelor module de specializare în chirurgie minim invazivă; dr. Andreea Mihăilă – medic veterinar, cu studii post-universitare în Oftalmologie Veterinară la Univeristatea Naţională din Bueonos Aires.
Sâmbătă, 28 septembrie, programul continuă cu participarea la Sfânta Liturghie (06:30), după care vor urma prezentările următorilor trei invitaţi, cadre universitare ale Facultăţii de Medicină Veterinară din Timişoara: prof. univ. dr. Doru Morar – coordonatorul disciplinelor de Patologie şi Clinică Medicală, dar şi al Laboratorului de explorări funcţionale şi metabolice, Autor şi coautor a patru cărţi de specialitate și a peste 150 de lucrări ştiinţifice; prof. univ. dr. Adriana Morar – titulara disciplinelor de Igienă şi tehnologie alimentară 2 şi Inspecţia şi controlul produselor alimentare de origine animală, reprezentantă FMV în relaţia cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA); prof. univ. dr. Ilie Marius Stelian – discipline predate în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară din Timişoara: Zoonoze parazitare, Parazitologie şi Boli Parazitare, Dermatologie.
De la ora 14:00, va avea loc o întâlnire duhovnicească cu părinţii Iustin Miron şi Pantelimon Şuşnea, pe tema „Tâlcuirea Psaltirii”, după care participanții vor efectua o vizită la saivanul schitului şi o scurtă plimbare pe dealurile din jurul ansamblului monahal. Ziua de sâmbătă se va încheia cu participarea la slujba privegherii, începând cu ora 19:00. Evenimentul se va încheia duminică, 29 septembrie, cu Sfânta Liturghie, urmată de masa de prânz, un cuvânt de încheiere şi plecarea participanţilor. Transmite Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Șofer ,,mort de beat”, din Săsciori, prins la volan prin Petrești: A fost reținut de polițiști și s-a ales cu dosar penal
Șofer ,,mort de beat”, din Săsciori, prins la volan prin Petrești: A fost reținut de polițiști și s-a ales cu dosar penal Un șofer ,,mort de beat”, din Săsciori, a fost prins la volan prin Petrești. Polițiștii din Sebeș l-au reținut și i-au făcut dosar penal. Potrivit IPJ Alba, la data de 20 decembrie 2025, […]
S-a îmbătat și a dat foc la 50 de baloți de paie. Tânăr din Alba, REȚINUT de polițiști și cercetat pentru distrugere. Prejudiciu de aproximativ 15.000 lei
S-a îmbătat și a dat foc la 50 de baloți de paie. Tânăr din Alba, REȚINUT de polițiști și cercetat pentru distrugere. Prejudiciu de aproximativ 15.000 lei Un tânăr din Alba, care a dat foc, la beție, 50 de baloți de paie, a fost reținut de polițiști și este cercetat pentru distrugere. Prejudiciu cauzat este […]
ASTĂZI | Acustic Xmas, la FRAMM’s, în Alba Iulia: Eveniment caritabil pentru animăluțele din grija Asociației Prietenii lui Azor,
ASTĂZI | Acustic Xmas, la FRAMM’s, în Alba Iulia: Eveniment caritabil pentru animăluțele din grija Asociației Prietenii lui Azor, Duminică, 21 decembrie 2025, Asociația Prietenii lui Azor organizează la FRAMM’s, în Alba Iulia, Acustic Xmas, un eveniment caritabil pentru animăluțele aflate în grija lor. ,,Crăciunul are felul lui de a ne aduce mai aproape unii […]
