27-28 aprilie: Eveniment diplomatic la Alba Iulia, ”România 100 – Diplomație, Educație și Misiune”. Ambasadori din mai multe țări și miniștrii Afacerilor Externe și Culturii, prezenți în orașul Marii Uniri
Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va găzdui, în perioada 27-28 aprilie, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate Centenarului. Este vorba despre Reuniunea aniversară a reprezentanților misiunilor diplomatice din România ”România 100 – Diplomație, Educație și Misiune”, un eveniment cu protocol de grad 0, care va reuni în orașul Marii Uniri 14 misiuni diplomatice, prezente majoritatea la nivel de ambasadori.
De asemenea, vor fi prezenți miniștrii Afacerilor Externe și Culturii, dar și alte personalități, precum procurorul general al României și președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, foști miniștri din diverse perioade – Titus Corlățean, Ecaterina Andronescu și Mihnea Costoiu. La eveniment a fost invitat și președintele României, Klaus Iohannis, însă, deocamdată, nu a fost confirmată prezența acestuia.
Evenimentul a fost prezentat vineri, 20 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, de către rectorul universității ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Daniel Breaz și Diana Câmpan, purtătorul de cuvânt al universității.
”Evenimentul, pe care l-am creat și l-am gândit în urmă cu câteva luni de zile, constă într-o conferință care va avea loc pe parcursul unei zile (27 aprilie), pe scurt ”Misiune și Diplomație” în acești o sută de ani. Adică, discutăm și vom dezbate chestiuni legate de relațiile internaționale ale României, despre dreptul minorităților la educație, relații economice, relațiile de colaborare între misiunile diplomatice și țara noastră în acești o sută de ani”, a declarat rectorul UAB, Daniel Breaz.
Legat de prezența președintelui Klaus Iohannis, Breaz a ținut să precizeze că deocamdată a fost confirmat doar faptul că va fi transmis un mesaj din partea acestuia.
”Cu siguranță vom avea și un mesaj al președintelui României, Klaus Iohannis. Nu știm sigur dacă va fi prezent și fizic la conferință. E posibil, ne vom bucura, pentru că Alba Iulia este locul care trebuie să marcheze cel mai bine ceea ce înseamnă Centenar în România. În momentul de față, răspunsul este următorul: va fi transmis un material până în data de 24 aporilie, dar până atunci se vor putea lua și alte decizii, depinde de agenda președintelui”, a spus Daniel Breaz.
”În opinia mea, probabil va fi unul dintre cele mai importante evenimente, din toate punctele de vedere, care vor fi dedicate Centenarului”, a mai completat acesta.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Diana Câmpan, cu ocazia acestui eveniment, în data de 26 aprilie, se va semna un protocol de colaborare instituțională cu Universitatea Internațională pentru Științe Umaniste și Dezvoltare din Turkmenistan.
”Va fi prezent alături de noi și rectorul acestei universități, care va sta pe toată durata evenimentului la Alba Iulia și va avea și domnia sa un discurs pe data de 27 aprilie”, a precizat conf. Univ. Dr Diana Câmpan.
Lista amabasadorilor care participă la Reuniunea aniversară a reprezentanților misiunilor diplomatice din România ”România 100 – Diplomație, Educație și Misiune”:
1.Ambasadorul Statelor Unite ale Americii
- Nunțiu Apostolic – Sfântul Scaun
- Amabasadorul Republicii Coreea
- Amabasadorul Republicii Arabe Egipt
- Amabasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei
- Ambasadorul Malaeziei
- Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan
- Atașat cultural și însărcinat cu probleme de învățământ, Ambasada Republicii Arabe Siriene
- Amabasadorul Trukmenistanului
- Consilier, Ambasada Statului Palestina
- Ambasadorul Republicii Croația
- Ambasadorul Tunisiei
- Ambasadorul Republicii Moldova
- Ambasadorul Republicii Kazahstan
PROGRAMUL evenimentului:
JOI, 26 aprilie 2018
Primirea participanților – Hotel Parc – Alba Iulia, începând cu ora 16.00
Ora 19.00 – Cina – Hotel Parc
VINERI, 27 aprilie 2018
9.00 – 9.50 – Deschiderea festivă a evenimentului (sala Aula Magna A9)
Mesajul președintelui României, Klaus Iohannis
Mesajul Președintelui Academiei Române, acad. Ioan- Aurel Pop
Alocuțiuni:
- Univ. Dr. Daniel Breaz, rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
- Victor Negrescu, Ministrul Afacerilor Europene
- Dănuț Hălălai, Prefectul Județului Alba
- Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba
- Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia
- Î.P.S. Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei
10.00 – 13.00 – Alocuțiuni invitați. Dezbateri (Sala Aula Magna A9)
E.S. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii
E.S. Monseniorul Miguel Mauray Buendia, Nunțiu Apostolic – Sfântul Scaun
E.S. Kim Eun-Joong , ambasadorul Republicii Coreea
E.S. Salah Eldin Abdel Sadek Ahmed, ambasadorul Republicii Arabe Egipt
E.S. Saker Malkawi, ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei
E.S. Tajul Aman Mohammad, ambasadorul Malaeziei
E.S. Safdar Hayat, ambasadorul Republicii Islamice Pakistan
E.S. Ali Malin, Atașat cultural și însărcinat cu probleme de învățământ, Ambasada Republicii Arabe Siriene
Senator Titus Corlățean, fost Ministru al Afacerilor Externe (2012-2014)
13.00 – Prânz
15.00 – 17.00 – Alocuțiuni invitați. Dezbateri (Sala Aula Magna A9)
George Ivașcu, Ministrul Culturii și Identității Naționale
Conf. Univ. Dr. Laura-Maria Crăciunean-Tatu, reprezentantul României în Comitetul ONU-CESCR
Prof. Univ. Dr. Rudolf Graf, prorector Universitatea ”Babeș Bolyai” Cluj-Napoca
Procuror Augustin Lazăr – procurorul general al României
Prof. Univ. Dr. Ecaterina Andronescu, Senator
Ioan Popa, manager general Transavia
Mihnea Costoiu, Rectorul Politehnicii București
Rector, prof. Esen Aydogdyev, Universitatea Internațională pentru Științe Umaniste și Dezvoltare, Turkeminstan
Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție
18.00 – Deplasare pe Domeniile Jidvei – Castelul Cetatea de Baltă, jud. Alba. Cina
SÂMBĂTĂ, 28 aprilie 2018
10.00 – 13.00 – vizitarea obiectivelor turistice din Alba Iulia. Tur ghidat
13.00 – 14.00 – Prânz
Plecarea participanților.
Evenimentul este organizat de Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate
ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o oră
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana