25 martie – termen limită pentru depunerea Declarației 101 privind impozitul pe profit
Declaratia 101 privind impozitul pe profit se completează şi se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Declarația se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate de către contribuabil. În cazul în care plătitorul corectează declarația depusă, declarația rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular, înscriind “X” în spațiul special prevăzut în acest scop.
Formularul se completează cu ajutorul programului de asistență și se depune în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoțit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, au obligația să depună declarația anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul până la data depunerii situațiilor financiare la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligația să depună declarația anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile, definită prin Legea nr.571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cât valorează cadourile primite de președintele Nicușor Dan în 2025 Administrația Prezidențială a publicat lista oficială a cadourilor primite de președintele Nicușor Dan în anul 2025 cu ocazia unor acțiuni de protocol. Conform documentului, valoarea totală a bunurilor primite este de aproape 10.000 de euro. Printre cele mai valoroase daruri se numără: *O fotografie înrămată, […]
Datoria de 60% din PIB, fiecare român pierde 57.000 lei. Statul e „dator vândut” Datoria publică depășește o mie de miliarde de lei, adică depășește 60% din Produsul Intern Brut. De asemenea, anul trecut au depăşit 50 de miliarde de lei, de patru ori mai mult decât în 2019. Din fiecare 10 lei cheltuiți de […]
Raed Arafat: „Accesul copiilor şi adolescenţilor la reţelele de socializare ar trebui limitat și în România”
Raed Arafat: „Accesul copiilor şi adolescenţilor la reţelele de socializare ar trebui limitat și în România” Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat apreciază, în contextul recentelor evenimente în care au fost implicaţi minori, că a venit momentul potrivit ca şi România să facă un pas curajos şi responsabil […]