24 octombrie, Ziua Națiunilor Unite. Agenda 2030 urmărește eradicarea sărăciei şi realizarea dezvoltării durabile în privinţa educaţiei, mediului, sănătăţii, energiei în următorii 15 ani
ONU marchează, în 24 octombrie, aniversarea a 72 de ani de existenţă și îşi continuă misunea de a lucra pentru dezvoltare sustenabilă, pace şi respectarea drepturilor omului.
În fiecare an, la 24 octombrie, se celebrează Ziua Națiunilor Unite, pentru a marca intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizației Națiunilor Unite (ONU). Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, inclusiv a celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea.
Marcată din anul 1948 în toate statele membre, Ziua ONU este o sărbătoare publică dedicată informării cu privire la obiectivele şi realizările organizaţiei.
„Lumea noastră se confruntă cu multe provocări grave. Extinderea conflictelor și inegalitățile. Vremea extremă și intoleranța. Amenințările asupra securității – inclusiv armele nucleare. Avem instrumentele și posibilitatea de a depăși aceste provocări. Tot ce ne trebuie este voința. Problemele lumii depășesc orice granițe. Trebuie să depășim diferențele pe care le facem, pentru a transforma viitorul. Când drepturile omului și demnitatea umană vor fi respectate, lumea va fi mai pașnică, durabilă și dreaptă. Astăzi, de Ziua Națiunilor Unite, „Noi popoarele” să facem această viziune reală. Thank you. Shokran. Xie Xie. Merci. Spasibo. Gracias. Obrigado. Yet” – este mesajul secretarului general ONU, Ban Ki-moon.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 25 septembrie 2015, stabileşte un cadru global pentru eradicarea sărăciei şi realizarea dezvoltării durabile în privinţa educaţiei, mediului, sănătăţii, energiei în următorii 15 ani.
Agenda 2030 include un set de 17 obiective care mobilizează toate ţările şi actorii interesaţi – parlament, guvern, oraşe, zone rurale, antreprenori, mari corporaţii, societatea civilă, mediul academic şi oameni de ştiinţă – şi pentru prima oară, acţiunile vizează în egală măsură statele dezvoltate şi cele aflate în curs de dezvoltare.
Lumea se mişcă în sfârşit dincolo de concepţia de a vedea arderea combustibililor fosili drept o cale către prosperitate. Într-un timp al încălzirii globale record, statele membreau adoptat Acordul de la Paris asupra schimbărilor climetice, în timp record. Aceste măsuri decisive vor intra în vigoare în 4 noiembrie şi de ele sunt legate şansele noastre mai bune pentru o lume mai verde, mai curată.
Şi ONU este în tranziţie, de la al optulea la al nouălea secretar general.
Sunt mândru să fi servit pe “noi, popoarele lumii” în ultimii zece ani. Împreună, am pus fundamentele unui progres comun – pe care trebuie să-l construim lucând şi mai mult pentru emanciparea femeilor, implicarea tinerilor şi susţinând drepturile omului pentru toţi – spune actualul secretar general Ban Ki-moon, care are între marile realizări ale celor două mandate ale sale chiar promovarea dezvoltării sustenabile.
Mulţumesc oamenilor din toată lumea pentru sprijin şi îi îndemn să-i dea tot sprijinul şi secretarului general-desemnat Antonio Guterres în continuarea misiunii noastre globale pentru pace, dezvoltare sestenabilă şi drepturile omului – mai spune Ban Ki-moon în mesajul adresat cu ocazia Zilei ONU.
Ziua ONU marchează intrarea în vigoare a Cartei ONU, la 24 octombrie 1945, tratatul prin care se înfiinţa Organizaţia Naţiunilor Unite. Evenimentele organizate în această zi în cele 193 de state membre sunt dedicate promovării obiectivelor şi realizărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Sursa: stiri.tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Păcăleli și farse de 1 APRILIE – Ziua Păcălelilor 2026: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine
Idei de păcăleli de 1 Aprilie 2026 • Farse haioase de 1 Aprilie pe care le putem face prietenilor, colegilor şi profesorilor de Ziua Păcălelilor 2026 • Mesaje de 1 Aprilie 1 Aprilie sau Ziua păcălelilor este singura zi din an în care prietenii nu au motive de supărare indiferent de glumele sau farsele pe […]
Originea sau istoricul obiceiului de a face păcăleli de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor. Tradiţii, superstiţii şi obiceiuri de 1 aprilie Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI. Ziua de 1 Aprilie este marcată în întreaga lume prin farse făcute […]
PĂCĂLELI „de ţinut minte” de 1 APRILIE 2026. Eşti pus pe şotii? Vezi cele mai tari FARSE pe care le poţi face cunoscuţilor
Păcăleli de 1 Aprilie pentru: iubit, iubită, prieteni, părinți, colegi, mama, bunici, profesori. Farse de 1 Aprilie 2026, Ziua Păcălelilor. Farse prin mesaje de 1 aprilie • Farse de 1 Aprilie la școală. Păcăleli pentru colegii de clasă de 1 aprilie Ziua de 1 Aprilie mai este denumită şi Ziua Păcălelilor. Prima grijă a fiecăruia […]