24 mai 2025 | Vernisajul expoziției „Zoe Vida Porumb – Tapiserie, broderie, obiect textil”, la Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș
24 mai 2025 | Vernisajul expoziției „Zoe Vida Porumb – Tapiserie, broderie, obiect textil”, la Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș
Organizatorii și partenerii, alături de care s-a clădit cea de-a 45-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș, oferă publicului un program bogat, din care nu lipsesc nici în acest an expozițiile inedite, acestea fiind asemeni unor ferestre deschise spre frumusețea și armonia artelor.
Avem plăcerea de a vă invita sâmbătă, 24 mai 2025, la Primăria Municipiului Sebeș, acolo unde va avea loc, la ora 16.00, vernisajul expoziției „Zoe Vida Porumb – Tapiserie, broderie, obiect textil”. Prezintă: dr. Iulia Mesea (Muzeul Brukenthal Sibiu) și conf. univ. dr. Ramona Novicov (Universitatea din Oradea). Cvartetul „Mara Music” din Baia Mare, alcătuit din Carmen Augustin, Sarah Augustin, Augustin Albu, Dorin Chereji, va asigura ambientul muzical.

Zoe Vida Porumb, fiica sculptorului Gheza Vida, este un artist de talie internațională, care impresionează printr-o activitate prolifică concretizată în lucrări de artă textilă (broderie) care poartă amprenta unei tehnici proprii inconfundabile. A absolvit Universitatea de Arte Cluj-Napoca, Secţia Textile, în anul 1972, iar din 1976 este Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Zoe Vida Porumb a primit numeroase premii și distincții: Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România, Artă Decorativă (1995), Premiul Special la „The Fourth International Biennial of Miniature Arts”, Gornji Milanovac, Serbia (1996), Marele Premiu la „Trienala Internaţională de Broderie”, Cluj-Napoca (2002), Medalia Meritul Cultural, clasa I (2004), Premiul UAP Cluj (2009), Premiul Academiei Române „Ion Andreescu” pentru întreaga creație artistica (2010).
Artista a avut numeroase expoziţii personale: Cluj-Napoca (1977, 1979, 1993, 2008), Baia Mare (1978, 1994, 2008), Bistriţa (1994), Oradea (1995), Sibiu (1996), Alba Iulia (1997) Roma – Italia (1997, 1999, 2004,2009), Bucureşti (2002, 2023), Mogoșoaia – Palatul Brancovenesc (2009).
Palmaresul internațional al doamnei Zoe Vida Porumb este unul impresionant, având participări la prestigioase evenimente de pe întregul mapamond: Quadrienala Internaţională de Arte Decorative, Erfurt, (Germania), 1986; Expoziţia Internaţională de Artă Decorativă, Moscova (Rusia), 1988; Trienala Internaţională de Tapiserie, Tournai (Belgia), 1993; Expoziţia Internaţională Anchor European Award for Modern Embroidery, Kentzingen (Germania), 1996, Milano (Italia), 1996; Breda (Olanda) Nederlands Centrum, 1997; Brimstage (UK), 1997, Offenburg(Germania), 1997, Expoziţia „The International Biennial of Miniature Arts”, Gornji Milanovac (Jugoslavia), 1996, 1998, 2000, 2003, 2009, 2012, Expoziţia Internaţională „Miniarttextil”, Como (Italia), 1998, 2001, 2003, Tabăra Internaţională de Arte Textile Chiprovtsi (Bulgaria), 1998, Expoziţia internaţională de textile la Ambasada României la Sofia (Bulgaria), 1999, Expoziţia românească de artă decorativă, Veneţia (Italia), Palazzo Correr, 1999, The 1st International Biennial of Miniature Art, Niksic (Muntenegru), 2005, Expoziţia Art Embroidery – Portrait, Gallery Fontaine (Franţa), 2005, La VIII ème Triennale Internationale des Mini-Textiles, Angers (Franţa), 2005, Expoziţia itinerată Saint Gall (Elveţia), iunie 2006; Québec (Canada), sept.2006; Wesserling (Franţa), iunie 2007 San Cugat (Spania), august 2007, The International Turkish Grameen–Micro Credit Art Biennial, Ankara (Turcia), 2005, The Exibition „Small size works” Fiber art from Asia and Europ Janina Monkute-Marks Museum Lithuania 2012, The Exibition „Angels” Janina Moncute-Marks Museum gallery Lithuania 2012-2013.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Joi, 29 ianuarie 2026, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită la spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” – un spectacol creat după una dintre cele mai cunoscute piese […]
Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer
Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer După debutul cu single-ul „Permanent”, PAULL continuă să exploreze zona pop, venind cu o nouă lansare în luna februarie. Artistul va aduce în fața publicului piesa „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 – 29 ianuarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 – 29 ianuarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Shelter / Protectorul VIP 2D Avanpremiera Regia: Ric Roman Waugh Cu: Jason Statham, Bill Nighy, Naomi Ackie, Daniel Mays Gen Film: Actiune, Thriller Durată: 107 min Rating: N 15 Un singuratic de […]