24 Mai – 150 de ani de la înființarea PNL. Dinu Zamfirescu – Cred în șansa acestui partid liberal, cred în viitorul lui
24 Mai – 150 de ani de la înființarea PNL. Dinu Zamfirescu – Cred în șansa acestui partid liberal, cred în viitorul lui
Am căutat să serbez cât mai savuros ziua partidului, iar de aceea am rânduit bucuria de a lua prânzul cu ultimul dintre seniorii, care în 1990 au depus documentele de reînființare a PNL: Dinu Zamfirescu.
Nu este suficient un prânz, nu este deloc de ajuns o întâlnire să asculți tot, să lămurești toate curiozitățile și să notezi multitudinea de date esențiale. Seniorul Dinu Zamfirescu este o carte deschisă, o carte de istorie a liberalismului românesc. Așadar, o astfel de întâlnire este modul cel mai plăcut și mai util de a sărbători cei 150 de ani de existență a PNL.
150 de ani de linie continuă a insistat să-mi explice seniorul vorbindu-mi cum, la Paris a luat ființă „Clubul Liberal”, atunci când partidul a fost interzis în țară. Tot acolo s-a încercat crearea unui Front Românesc, însă nu a funcționat la fel ca și clubul. În schimb, tot acolo a luat ființă „Asociația Deținuților” Politici, implementată apoi în țară (după revoluția din 89”) de către Ticu Dumitrescu.
-În 29 decembrie, cu primul avion, am venit în țară. La aeroport mă așteptau deja Dan Amadeo Lăzărescu și Săndulescu…am luat împreună decizia unei inițiative și am căutat liberalii supraviețuitori de după tăvălug. Le-am spus că în curând o să ni se alăture și Radu Câmpeanu, cel care a jucat un rol activ în menținerea partidului în viață în afara țării.

-Practic, mă revedeam cu unii cu care am participat la manifestația din 8 noiembrie 1945. Eram elevi atunci, nu realizam gravitatea evenimentelor. Cei mari din partid înțelegeau ce vremuri vin, dar noi încă înființam organizații liberale de elevi și de tineret. Abia prin 47’, Dinu Brătianu a transmis semnalul clar să devenim foarte discreți în activitatea noastră, imediat după a urmat un val de arestări. Aveam totuși speranța că nu se termina totul aici.
-Pe mine m-au arestat de patru ori. Anchetele la securitate erau cele mai dure. Ca inculpat, ajungeai să aștepți trimiterea în închisoare, care venea ca o eliberare, vis-a-vis de duritatea anchetei! Dar nu am voie să mă plâng având în vedere că am stat de fiecare dată puțin închis, gândindu-mă la ce temniță grea au suferit colegi precum Sorin Botez, Dinu Brătianu sau Gheorghe Brătianu și mulți, mulți alții!
-Dinu Brătianu mi-a fost bunic vitreg, deoarece fiul său, Dan Brăteanu, s-a căsătorit cu mama mea. Bunicul Dinu era feciorul lui Ion Brătianu și fratele mai mic al lui Ionel C. Brătianu, așadar am crescut în spiritul acestei mari familii, cu vacanțe făcute la Florica. Sâmbată voi merge acolo. Organizează partidul o gală. Eu merg acasă (râde).
-Colonelul de securitate, care avea dosarul meu în atribuție, atunci când am răbufnit să le ceară colegilor să nu mai șicaneze, deoarece am încercat de 4 ori să îmi reiau studiile, fiind mereu respins sau exmatriculat, apoi după ce am reușit să le finalizez cu ajutorul unui om pe care nu îl cunoșteam, dar avea un caracter puternic: decanul Facultății de Drept din București, un anume Lepădățescu; care apropo, mi-a spus, citez: „Știu cine ești. Te primesc la facultate, dar să nu te prind pe aici, vii doar la examene și eventual la bibliotecă..” Apoi am încercat de 26 de ori să obțin viza pentru ieșirea din țară, fiind respins mereu..colonelul mi-a spus că marele meu păcat este legătura cu familia Brătianu.
-Cred în șansa acestui partid liberal, cred în viitorul lui. Cred că este nevoie de liberalism aici și oriunde. Avantajul este că aici avem o tradiție liberală, care în alte țări nu există.
-Am spus și voi spune mereu fiecărui președinte pe care îl mai prind; aduceți tineri la partid și vorbiți-le despre doctrina noastră. Noi suntem liberali și trebuie să ne identificăm cu asta!
Domnule Zamfirescu, cum erau „brătienii”?
Dinu Zamfirescu: deschiși la minte și foarte patrioți!
La mulți ani, Partidul Național Liberal!
P.S: Dinu Zamfirescu împlinește în 26 iunie 2025, 96 de ani și muncește ca membru în CNSAS. Este acreditat pe două direcții de cercetare: Liberalii în dosarele securității și Exilul Românesc.
P.S.2: Din cele multe povestite de seniorul, neapărat la finalul finalului o menționez și pe aceasta: „În decembrie 89’ mă sună cineva de la BBC, eu eram corespondent acolo și îmi spune că mă caută un rege. Un rege, zic??? Era regele Mihai care voia să transmită un mesaj către țară pe acest canal..
Mai târziu, alături de D. Patriciu, am reușit să-l și aducem în țară, rușinos de târziu..!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune
2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa – Munții Apuseni, sunt încercuiți de forțele de represiune în satul Traniș din comuna Valea Drăganului. Ca urmare a […]
UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție să dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților: Ordonanța Guvernului, publicată în „Monitorul Oficial”. Ce se întâmplă cu cei care au plătit
UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție să dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților: Ordonanța Guvernului, publicată în „Monitorul Oficial”. Ce se întâmplă cu cei care au plătit UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție sa dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților. Ordonanța […]
Un cadru didactic dintr-o comună de munte din Alba inițiază o dezbatere națională pe tema programului „Cornul și laptele”: „161 milioane de euro sunt gestionați prost de mai bine de 20 de ani”
Un cadru didactic dintr-o comună de munte din Alba inițiază o dezbatere națională pe tema programului „Cornul și laptele”: „161 milioane de euro sunt gestionați prost de mai bine de 20 de ani” Un cadru didactic dintr-o comună de munte din județul Alba inițiază o dezbatere de interes național pe tema programului „Cornul și laptele”, […]