24 – 26 noiembrie | Au mai rămas câteva zile pentru a aplica la Fondul Științescu Alba 3.0
Au mai rămas câteva zile pentru a aplica la Fondul Științescu Alba 3.0
Fondul Științescu Alba a ajuns la ediția a 3-a, iar înscrierile sunt încă deschise pentru doar câteva zile! Fundația Comunitară Sibiu (FCS ) îi invită pe cei interesați să înscrie proiecte din sfera STEAM, cu focus pe direcțiile emergente ale evoluției tehnologice din 2025 și impactul acestora asupra educației și formării tinerilor. Cei interesați pot aplica până pe 26 noiembrie, bugetul total al acestei ediții fiind de 100.000 lei, acordându-se finanțări de până la 15.000 lei per proiect.

Fondul Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale care stârnesc pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor între 6 și 19 ani. În județul Alba, Fondul Științescu este implementat de Fundația Comunitară Sibiu (FCS), în parteneriat cu FFCR – Federația Fundațiile Comunitare din România, împreună cu partenerul local Fundația Bosch România, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Alba. Ediția a 3-a își propune să reflecte direcțiile emergente ale evoluției tehnologice din 2025 și impactul acestora asupra educației și formării tinerilor. Prin temele și proiectele propuse, dorim să oferim elevilor oportunitatea de a înțelege, explora și aplica noile tendințe tehnologice, de la inteligență artificială, până la inovație, robotică și gândirea bazată pe analiză, algoritmi și soluții creative. Cei interesați să depună proiecte mai au doar cateva zile la dispoziție, până în 26 noiembrie, ora 12:00 (la prânz).
„Fondul Științescu Alba își propune, la această ediție, să stimuleze curiozitatea și capacitatea de explorare a copiilor și tinerilor prin proiecte care aduc tehnologia mai aproape de realitatea lor. Ne interesează inițiative care îi provoacă să experimenteze, să construiască, să testeze și să descopere, fie că vorbim despre robotică, inteligență artificială, sustenabilitate sau activități practice care dezvoltă creativitatea. Ne dorim ca elevii din județul Alba, indiferent de zona în care învață, să aibă acces la contexte educaționale relevante, care îi pregătesc pentru un viitor în care științele și tehnologia sunt tot mai prezente. Prin această ediție, susținem proiecte care dau viață ideilor și transformă procesul de învățare într-o experiență activă și plină de sens”, Mădălina Pîșcu, director adjunct, Fundația Comunitară Sibiu
Ce fel de proiecte sunt așteptate?
Sunt așteptate proiecte din următoarele categorii (lista este orientativă și ilustrativă):
- Proiecte care adresează tendințele tehnologice actuale;
- Proiecte care încurajează elevii să se familiarizeze și să înțeleagă aplicativitatea inteligenței artificiale, prin utilizarea programelor, aplicațiilor etc. de AI;
- Proiecte educaționale care includ activități de tipul „do-it-yourself” în domenii cum ar fi electronică, robotică, printare 3D și activități legate de meșteșuguri și arte;
- Evenimente care promovează educația pentru științe și tehnologie (târguri, expoziții, tabere, competiții pentru elevi, expediții, drumeții);
- Aplicații practice și experimente inedite care ilustrează conceptele teoretice din știință;
- Inițierea și dotarea de cluburi de programare și robotică în școli sau spații educaționale alternative;
- Activități din domeniul ecologiei și a protecției mediului;
- Programe educaționale non-formale (peer learning, schimburi de experiență);
- Proiecte care stimulează gândirea științifică și care îi transformă pe elevi din consumatori în creatori de tehnologie.
- Termenul limită pentru a aplica și modul de aplicare
Formularul de înscriere poate fi completat online, prin platforma sibiu.grantmanager.ro, până la data de 26 octombrie 2025, ora 12:00 (la prânz). Ghidul aplicantului și calendarul complet al ediției a 3-a sunt disponibile pe alba.stiintescu.ro.
Proiectele câștigătoare vor fi anunțate în 12 noiembrie, urmând ca inițiativele selectate să fie implementate în perioada ianuarie- iunie 2025.
Cei interesați sunt invitați să urmărească site-ul alba.stiintescu.ro și pagina de Facebook Științescu Alba pentru noutăți, actualizări și informații suplimentare.
Fundația Comunitară Sibiu este o organizaţie locală care identifică, promovează şi finanţează iniţiative şi proiecte ale comunităţii sibiene – ONG-uri, grupuri de iniţiativă, companii, persoane fizice – contribuind astfel la dezvoltarea Sibiului. Fondurile sunt oferite transparent, pe baza nevoilor donatorilor și ale comunității locale. Fundația Comunitară Sibiu își dorește un oraș viu, cu cetățeni sănătoși, activi și implicați.
Fundația Bosch România este o organizație non-guvernamentală apărută la inițiativa Grupului Bosch în România, cu scopul de a crea un cadru potrivit extinderii acțiunilor de responsabilitate socială ale companiei. De la înființare, din anul 2020, și-a stabilit drept obiectiv generarea unor schimbări în bine pentru persoanele defavorizate în special, dar și pentru societate în ansamblu. Prin programul umbrelă EduCare, Fundația Bosch România susține inițiative durabile din domeniul educației cu accent pe garantarea și îmbunătățirea accesului la educație, dar și pregătirea și dezvoltarea educației pentru viitor.
Federaţia “Fundaţiile Comunitare din România” (F.F.C.R.) are rolul de a reprezenta și a susține toți membrii săi pentru schimbare socială. F.F.C.R. asigură mecanisme pentru atragerea de fonduri, comunicarea activității, generarea și diseminarea ideilor comunitare, monitorizarea și evaluarea activităților în sprijinul fundațiilor partenere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali
Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali Consiliul Local Cugir a adoptat, în ședința ordinară de joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor comunitar pentru o femeie din oraș. Printr-o cerere înregistrată la Direcția […]
FOTO | Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a
Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș organizează în perioada următoare Concursul de lectură pentru clasele I-IV – „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, […]
Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir
Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir Consilierii locali din Cugir au adoptat, joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind diferențierea tipului de suport alimentar acordat preşcolarilor şi elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, prin Programul Național „Masă […]