Actualitate

23 iunie – Ziua funcționarului public

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua funcționarului public este instituită prin legea 145/2016 și marcată, în fiecare an, la 23 iunie.

Prima Cameră sesizată în acest caz a fost Senatul, care, la 21 martie 2016, a dat vot favorabil propunerii legislative privind instituirea acestei zile.

Potrivit inițiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcționarului public român are rolul de a contribui la îmbunătățirea imaginii autorităților și instituțiilor publice, în general, și a funcționarilor publici în particular.

„Prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanța activității acestei categorii profesionale și acordarea de premii, distincții, medalii, titluri onorifice cu valoare simbolică, funcționarii publici vor fi motivați să ofere servicii de calitate cetățenilor, care își vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea și eficiența serviciilor publice”, se arată în expunerea de motive.

La 8 iunie 2016, proiectul de lege privind instituirea Zilei funcționarului public a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, acesta fiind, de altfel, forul decizional. Legea prin care data de 23 iunie devine Ziua funcționarului public a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2016 și publicată în Monitorul Oficial la 14 iulie 2016.

Legea prevede că Ziua funcționarului public poate fi marcată de autoritățile și instituțiile publice, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative. Cu prilejul acestei sărbători, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, autoritățile și instituțiile cu același specific din România pot acorda premii, distincții, medalii și titluri onorifice funcționarilor publici, pentru merite deosebite. Totodată, Guvernul, prin intermediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, sindicatele și asociațiile profesionale, precum și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru organizarea în bune condiții a unor manifestări cu caracter simbolic, cu ocazia acestui eveniment. De asemenea, autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea acestor manifestări. Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se arată în textul de lege, potrivit Agerpres.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]

Citește mai mult

Actualitate

23-27 martie 2026 | Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate” La Roșia Montană se va desfășura, în perioada 23-27 martie 2026, un curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului. Cursul dedicat ghidajului interpretativ pentru patrimoniu este organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Biroului Regional UNESCO pentru Știință și […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, luni, 16 martie 2026 că în perioada 17 martie – 15 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 17:30, circulația rutieră va fi interzisă pentru autovehiculele […]

Citește mai mult