Societate

22 aprilie: Actorii – Dan Bordeianu şi Diana Roman, în „Interviu”, la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Actorii Dan Bordeianu şi  Diana Roman ajung la Alba Iulia pe data de 22 aprilie 2013, pentru a susţine o nouă reprezentaţie în cadrul turneului maraton al piesei de teatru „Interviu”. Spectacolul va avea loc de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, iar preţul unui bilet este de 30 de lei.

„Interviu” – o piesă a regizorului olandez Theo van Gogh, ecranizată ultima dată în 2007 (cu Sienna Miller şi Steve Buscemi în rolurile principale) – este pusă în scenă, anul acesta, pentru prima dată în România, de către Bogdan Dumitrescu, regizor, scenarist şi producător, cunoscut publicului pentru numeroasele sale seriale de televiziune.

Piesa aduce în prim plan dialogul protagoniştilor – când înţepător şi brutal, când sensibil sau superficial – care ajunge să releve cele mai ascunse secrete ale celor două personaje. În teorie, unul ştie să joace teatru, celălalt să pună întrebări. Singurul judecător al situaţiei va fi publicul, care va decide dacă între protagonişti se naşte un război ce trebuie câştigat prin orice mijloace sau o poveste de dragoste cu năbădăi, care se înfiripă timid. Publicul este provocat sa aibă răbdare şi să înţeleagă jocul psihologic al Interviului .

Piesa „este o poveste incitantă, vie, care nu lasă spectatorii să se plictisească, iar povestea este spusă de doi actori minunaţi şi dirijată de un regizor talentat şi priceput. Pe Bogdan îl ştiu de multă vreme, am colaborat inclusiv pe platoruile de filmare şi am încredere în flerul lui regizoral, în intuiţia fină cu care îşi cunoaşte actorii şi le pune în valoare atuurile. Are un talent extraordinar de a-şi provoca actorii să se identifice încă din primele momente, atât de firesc, cu personajele lor, încât piesa de teatru capătă naturaleţe şi originalitate, se umple de…viaţă!”, precizează Dan Bordeianu.

Lansarea oficială a piesei va avea loc în luna mai, la teatrul Godot din Bucureşti, spectacolul urmând a se juca, în continuare, în alte aproximativ 20 de oraşe din ţară, până în luna noiembrie a acestui an, astfel încât piesa să fie accesibilă unui număr cât mai mare de spectatori. Proiectul prevede organizarea de turnee şi la Sibiu, Târgu Mureş, Târnăveni, Bistriţa, Ploieşti, Câmpina, Brasov, Piteşti, Brăila, Galaţi, Bacău, Piatra-Neamţ, Cluj, Iaşi, Craiova, Târgu-Jiu, Turnu Severin, Slatina, Suceava, Timişoara, Arad, Oradea şi Deva. Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a sălii de spectacol şi prin reţeaua Eventim: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi online pe www.eventim.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Societate

Nică din filmul „Amintiri din copilărie” a împlinit 75 de ani. Multe năzbâtii din film semănau cu ce făcea el în realitate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nică din filmul „Amintiri din copilărie” a împlinit 75 de ani. Multe năzbâtii din film semănau cu ce făcea el în realitate Ion Bocancea s-a născut pe 7 februarie 1951, la Bicaz, Neamț. La 13 ani a fost ales să-l joace pe Nică în „Amintiri din copilărie” după o selecție uriașă: regizoarea Elisabeta Bostan a […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

8 februarie | Ziua Internațională a Râsului și a Fericirii: Ce este terapia prin râs și la ce ajută

Ioana Oprean

Publicat

în

8 februarie| Ziua Internațională a Râsului și a Fericirii: Ce este terapia prin râs și la ce ajută Oricât de grea ar fi viaţa, psihologii ne recomandă să ne bucurăm de orice lucru bun din jur și să râdem de câte ori avem ocazia. Nu ne costă nimic dar ne oferă atât de mult. Indiferent […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | „Noua formă de a prosti lumea”. Mașină cu numere de Alba, implicată într-o schemă de înșelătorie în Sibiu

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Noua formă de a prosti lumea”. Mașină cu numere de Alba, implicată într-o schemă de înșelătorie în Sibiu O persoană din Sibiu a povestit, pe o rețea de socializare, într-un grup destinat șoferilor din oraș, despre o modalitate de înșelăciune în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în Alba Iulia.  La întoarcerea spre autoturism, […]

Citește mai mult