Opinii - Comentarii

21 octombrie 1754 – Se inaugurează primele şcoli din Blaj, iar oraşul devine centrul învăţământului românesc din Transilvania

Ioana Oprean

Publicat

în

Pe 21 octombrie 1754 se inaugurau primele şcoli din Blaj, nucleul viitorului seminar şi gimnaziu. Din acest moment, Blajul va deveni centrul învăţământului românesc din Transilvania.

Şcolile din Blaj au fost constituite sub patronajul Bisericii Române Unite cu Roma (Biserica Greco-Catolică), constituind nucleul viitorului seminar şi gimnaziu din Blaj. Datorită acestor şcoli Blajul va fi supranumit „Mica Romă”. Iniţiativele de fondare a unor şcoli româneşti, încep de la marele luptător pentru drepturile poporului român din Transilvania, Episcopul martir Inocenţiu Micu-Klein (1692-22 septembrie 1768) care adresează Împăratului Carol al VI-lea, o serie de memorii cerând înlăturarea discriminărilor şi nedreptăţilor ce se făceau românilor. Într-un memoriu din 1732, episcopul arăta necesitatea imperioasă a înfiinţării de şcoli pentru “fiii neamului nostru”.

După surghiunirea episcopului Inocenţiu, urmaşul său la conducerea Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), episcopul Petru Pavel Aron (1709-9 martie 1764) înfiinţează, printr-un document din 11 octombrie 1754, şcolile din Blaj pe care le numeşte metaforic “fântâni ale darurilor”.

Este vorba, pentru început, de trei şcoli: Şcoala de obşte (elementară) – pentru învăţarea citirii, scrierii, socotirii şi “cântării” în limba română, “nici o plată de la ucenici aşteptându-se”, Şcoala latinească (de grad mediu) care va deveni gimnaziu şi liceu şi Şcoala de preoţie, mai târziu seminar, apoi Academie Teologică. Şcolile erau frecventate de fiii ţăranilor iobagi români şi ai oamenilor săraci de la oraşe.

De pe băncile Şcolilor din Blaj, au absolvit, următorii membrii ai Academiei Române: Nicolae Densuşianu, Ion Bianu, Ion Agârbiceanu, Zenovie Pâclişanu, Gheorghe Suciu, Octavian Fodor, Emil Negruţiu.

Sursa: infoazi.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“

Ioana Oprean

Publicat

în

14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“ La data de 14 martie, în 1919 s-a născut scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881

Ioana Oprean

Publicat

în

14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881 România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

13 MARTIE: Ziua Mondială a SOMNULUI. 45% din populaţia lumii suferă de tulburări de somn

Ioana Oprean

Publicat

în

13 MARTIE: Ziua Mondială a SOMNULUI. 45% din populaţia lumii suferă de tulburări de somn În 13 martie, este celebrată la nivel global „Ziua Mondială a Somnului”, prin care se urmăreşte conştientizarea impactului tulburărilor de somn.  Marcată în preajma zilei echinocțiului de primăvară, începând cu 2008, Ziua mondială a somnului a devenit un eveniment internațional. […]

Citește mai mult