21.500 de lei, valoarea amenzilor pentru munca la negru, în perioada 17-20 iulie 2018, aplicate de ITM Alba

21.500 de lei, valoarea amenzilor pentru munca la negru, în perioada 17-20 iulie 2018, aplicate de ITM Alba

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2018, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, motiv pentru care, atât la nivel naţional, cât şi în plan teritorial, s-a decis organizarea unei Divizii de Control Muncă Nedeclarată, formată din inspectori de muncă cu experiență în domeniul relațiilor de muncă și care acționează zilnic pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

ELIT

Activitatea zilnică  a  inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii. În acţiunile privind identificarea şi sancţionarea „muncii la negru”, echipele de inspectori de muncă au fost însoţite în teren de către cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, primind sprijin logistic precum şi protecţie adecvată din partea acestora.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 16–20.07.2018,  în  activitatea de control, sunt redate mai jos.   

În domeniul relaţiilor de muncă:

ADEZIUNE PLUS ALBA

Total unităţi controlate: 49

Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 693

Din care – femei : 271

  • Tineri sub 18 ani – 1

Număr deficienţe constatate:  48

Numar persoane depistate cu „munca nedeclarata” : 12

Valoarea amenzilor aplicate : 21.500 lei;

Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor :  5 ;

  • 1 Amenda in cuantum de 1.500 lei;
  • 1 Amenda in cuantum de 20.000 lei pentru munca nedeclarata;
  • 3 Avertismente;

Entităţi sancţionate pentru muncă nedeclarata : 4

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • Primirea în lucru a salariaţilor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
  • neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
  • neplata drepturilor salariale la termenul prevazut in contractul individual de muncă;
  • neacordarea repausului săptămânal;
  • neevidenţierea corectă a timpului lucrat;
  • registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu este completat la zi ori nu a fost transmis în termenul prevăzut de lege.

           În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate:         50

Număr deficienţe constatate: 77

Număr de măsuri dispuse  :   77

Număr de opriri : 0

Nr. sancţiuni aplicate:  20  din care:

-19 avertismente;

–  1 Amenda in valoare de 4.000 lei;

Nr. evenimente comunicate : 0

Nr. evenimente cercetate : 0

Nr. evenimente în curs de cercetare: 3

 Principalele deficienţe stabilite în controale :

  • Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
  • Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
  • Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
  • Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
  • Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
  • Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
  • Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

 

Facebook 

Te-ar putea interesa și:

13 ianuarie: Exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Depozitul de bronzuri de la Gâmbaș

Miercuri, 13 ianuarie 2021, ora 1100, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii ianuarie: Depozitul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Nevoie URGENTĂ de donatori la Centrul de Transfuzie Alba: Ce grupe de sânge au stoc insuficient

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba face un apel către cetățenii județului, pentru a dona de urgență sânge, în special cei… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Veteranul de război Gheorghe Tamaș din Daia Română, sărbătorit la 98 de ani de reprezentanți ai Armatei Române și oficialități

Veteranul de război Gheorghe Tamaș din Daia Română a fost omagiat la împlinirea venerabilei vârste de 98 de ani de… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba a fost RENOVATĂ pentru iubitorii de carte, cu dizabilități

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba este instituția publică de cultură care are rolul de a gestiona documente și baze de… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Sala de Sport din Câmpeni a fost redată pentru desfășurarea orelor de educație fizică a elevilor

Sala de sport din Câmpeni, strada Izvoarelor a fost redată, începând de miercuri 3 martie, pentru desfășurarea orelor de educație… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Primăria Sebeș continuă procedurile reabilitarea şi revitalizarea Parcului Arini. Licitația pentru proiectare a fost publicată în sistemul de achiziții publice

Primăria Sebeș continuă procedurile reabilitarea şi revitalizarea Parcului Arini. Licitația pentru proiectare a fost publicată în sistemul de achiziții publice… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

67 de persoane sancționate de către polițiștii din Alba pentru nerespectarea măsurilor și normelor de protecție împotriva COVID-19. Activățile de verificare ale IPJ Alba continuă

Continuă activitățile Inspectoratului de Poliție Județean Alba în vederea verificării modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro