20 martie: Echinocțiul de Primăvară 2017. După această dată, ziua se mărește și natura revine la viață. Tradiții, obiceiuri și cum ne influențează
În 2017, echinocţiul de primăvară are loc pe 20 martie, la ora 12:29. Este momentul în care ziua este egală cu noaptea şi acel moment al anului în care poţi spune cu adevărat că a început primăvara. Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.
Echinocțiul de Primăvară din acest an stă sub semnul echilibrului pe toate planurile dar, mai ales, al echilibrului pe plan energetic. Deşi s-ar putea ca astenia de primăvară să îţi mai dea bătăi de cap, vei simţi că ai mai multă energie, iar lucrurile îţi vor merge ca pe roate.
Atunci când are loc echinocţiul de primăvară Soarele traversează Ecuatorul, trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală.
Cum influențează Echinocțiul de primăvară
Astrologii spun că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, o stare de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât și o transformare benefică a naturii noastre umane. În perioada echinocțiului de primăvară totul se trezește la viață, tinde să iasă la suprafață, să se bucure de energiile profunde ale primăverii.
Echinocţiul de primăvară reprezintă mai exact pofta de viaţă. Renunţăm la tot ceea ce este vechi, la tot ceea ce nu mai este util şi dăm naştere la ceva nou. Este simbolul copilăriei. Îmbinarea dintre lumea fizică şi lumea subtilă.
Echinocţiul de primăvară 2017. Superstiții, tradiţii și obiceiuri
În această zi începe noul an agrar, iar copiii bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul: „Intră frig şi ieşi căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură”.
Tradiţiile spirituale ale Echinocţiului de primăvară spun că orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat.
Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal. Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei.
Strămoşii daci aveau solide cunoştinţe de astronomie, iar templelor lor de pe înălţimi transpun grăitor chiar şi astăzi cunoştinţele lor despre calendarul solar. Numeroase ritualuri păgâne celebrau echinocţiul de primăvară mai ales pentru importantă să în creşterea fertilităţii pământului şi a naturii în general. La Şinca Veche, unde se presupune că dacii aveau într-adevăr un lăcaş de cult în grotă, se vor fi desfăşurat dansuri rituale şi sacrificii cu ocazia echinocţiului de primăvară.
Totuşi, după convertirea la creştinism, ritualurile pentru echinocţiul de primăvară au suferit o transmutaţie, chiar dacă s-au păstrat în subconştientul colectiv. Focuri se aprindeau în vechime, pentru a arde iarnă şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub formă Focurilor Sfinţilor. Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumina şi întuneric. Se marchează astfel în chip ritualic un fenomen astronomic obişnuit, dar care da direcţia pentru activităţi omeneşti specifice.
Cu prilejul echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață Marele geniu literar Tudor Arghezi s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau adevarat fiind Ion N.Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis. Clasele […]
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari Anual, la data de 14 iulie este celebrată Ziua Transmisioniştilor Militari. La această dată, în anul 1873, principele Carol a semnat Înaltul Decret nr. 1303, prin care s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de telegrafişti militari în cadrul Batalionului de geniu al Armatei României, marcând astfel apariţia transmisiunilor militare. Secţia de […]
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul La data de 13 iulie este sărbătorită ziua internațională a Rock-ului, o zi mai puțin cunoscută, mai mult decât atât, fără să se știe cum s-a ajuns ca această zi să fie considerată ziua rock-ului. Pe 13 Iulie 1985 […]