Politică Administrație

20 000 lei din bugetul local pentru organizarea evenimentului de socializare dedicat dascălilor din Alba Iulia, de ”Ziua Mondială a Educației”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia marchează în fiecare an ziua de 5 octombrie printr-un eveniment de socializare dedicat cadrelelor didactice din unităţile de învăţământ de pe raza municipiului. În acest scop, aleșii locali au aprobat în ședința din 28 septembrie, cheltuirea sumei de până la 20.000 de lei, din bugetul local.

Anul trecut evenimentul de socializare prin care au fost sărbătoriți dascălii din Alba Iulia a fost organizat la restaurantul Mercur Stil, iar suma alocată a fost tot 20.000 de lei.

Ziua Mondială a Educaţiei se sărbătorește, în întreaga lume, pe 5 octombrie. Evenimentul ţine să ne reamintească faptul că o educaţie de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale, în acestă zi deosebită, le mulţumim tuturor dascălilor care, înainte de orice, pun suflet în procesul de predare.

În anul 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări. Ziua Mondială a Educaţiei nu are rolul de a omagia doar munca profesorilor şi a dascălilor, ci trebuie să fie şi un prilej de reconştientizare a rolului pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat.

În România, conform art. 4 din OMEN nr. 3220/2018 privind structura anului şcolar 2018 – 2019, vineri (5 octombrie): „Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]

Citește mai mult