19-21 august| Ce vedete pot fi întâlnite în Cetatea Alba Carolina, la ediția aniversară a Alba Iulia Music and Film Festival
19-21 august| Ce vedete pot fi întâlnite în Cetatea Alba Carolina, la ediția aniversară a Alba Iulia Music and Film Festival
De astăzi și până duminică, publicul din Alba Iulia va avea parte de un veritabil maraton de producții românești, din care nu vor lipsi întâlnirile cu echipele care au dat viață filmelor din programul celei de a X-a ediții a Alba Music & Film Festival (AIMFF).
Maia Morgenstern, una dintre cele mai apreciate actrițe din istoria cinematografiei românești, regizorul Octavian Chelaru sau Dan Dinu, creatorul spectaculosului documentar “România Sălbatică”, sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor fi prezenți la festival.
După ce a fost răsplătită cu rafale de aplauze la proiecția filmului Capra cu trei iezi de la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), Maia Morgenstern își va întâlni fanii la Alba Iulia. În rolul unei mame a trei copii, care se vede nevoită să înfrunte sadismul unui vechi prieten de familie, actrița dă viață uneia dintre cele mai cunoscute povești din literatura română. Despre adaptarea basmului lui Ion Creangă și rolul care a “sfâșiat-o” Maia Morgenstern va vorbi alături de regizorul filmului, Victor Canache, prezent și el la proiecția de astăzi, de la ora 20:45.
De la thriller la comedie sunt doar câțiva pași, dacă ești la AIMFF, iar actorul Ștefan Alexa din Nunți, botezuri, înmormântări vine să povestească, după genericul de final, despre cum doi vecini duc la paroxism sportul preferat al românilor: “capra vecinului”.
În a doua zi a festivalului, cinefilii trebuie să se aștepte la câteva întâlniri neașteptate, pentru că filmele Metronom, Balaur și Complet necunoscuți vor fi prezentate chiar de actorii și regizorii pe care îi vor vedea pe marele ecran.
Răsplătit cu premiul pentru regie la secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, Metronom este de neratat, mai ales că va fi proiectat în prezența actorului Marius Boboc, de la care publicul va putea afla de ce poveștile cu rădăcini în trecut, dar relevante în prezent trebuie să fie neapărat văzute de generațiile care nu au cunoscut comunismul.
Tot sâmbătă, regizorul Octav Chelaru dă întâlnire publicului la proiecția lungmetrajului pe care îl semnează, Balaur. Însoțit de actorul Sergiu Smerea, cei doi vor aduce în discuție un subiect-tabu în societate, inspirat din fapte reale: relația interzisă a unei profesoare de religie cu un elev de 16 ani. Pe ecranul din Esplanada Obeliscului, actorul Alexandru Conovaru va avea ocazia să dezvăluie cum au adaptat o celebră poveste într-o comedie-hit, așa cum a devenit Complet Necunoscuți.
Duminica este rezervată întâlnirii cu România sălbatică și unul dintre creatorii săi, regizorul Dan Dinu. O muncă de mai bine de zece ani, transpusă într-un documentar spectaculos, are, cu siguranță, sute de povești în spatele ei, iar spectatorii AIMFF vor avea ocazia să afle, măcar câteva dintre ele în ultima zi de festival. Despre efortul din spatele realizării acestei producții, care a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc la TIFF.21 spectatorilor le va povesti producătorul “României sălbatice”, Matei Truță.
Pentru că music este o parte indispensabilă a Alba Iulia Music and Film Festival, ediția din acest an le propune albaiulienilor întâlniri și recitaluri cu artiști care vor fi, cu siguranță, niște apariții spectaculoase și memorabile în Cetate. Corina Chiriac, legenda muzicii ușoare românești, va concerta în prima seară a festivalului, în timp ce sâmbătă, 20 august, este programat recitalul lui Alexandru Andrieș, un artist cu o personalitate la fel de complexă precum muzica pe care o creează, de la jazz și blues, până la folk.
În ultima zi, Mădălina Pavăl Live Orchestra, un proiect coordonat de producătorul și multi-instrumentistul Alexei Țurcan, va celebra diversitatea folclorului românesc, într-o interpretare unică, la intersecția dintre clasic și tradițional. Mădălina Pavăl, care este și una dintre vocile documentarului România sălbatică, va fi însoțită pe scenă de 12 instrumentiști, într-un show din care nu vor lipsi piesele pe care publicul se va regăsi și în filmul care va urma.
Programul complet al filmelor și evenimentelor din cadrul festivalului poate fi găsit pe albafilmfest.ro.
Accesul la toate evenimentele din cadrul AIMFF va fi liber pentru public.
Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul CNC.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Festivalul „Toamna Cugireană” nu va fi organizat în acest an: Administrația locală prioritizează patrimoniul cultural
Festivalul „Toamna Cugireană” nu va fi organizat în acest an: Administrația locală prioritizează patrimoniul cultural Administrația locală a orașului Cugir a anunțat recent că festivalul „Toamna Cugireană” nu va avea loc în acest an, ca urmare a prioritizării unor investiții strategice pentru comunitate. Decizia vine după ce fondurile alocate inițial pentru organizarea evenimentului au fost […]
13-14 septembrie 2025 | COD GALBEN de VÂNT PUTERNIC în zona de sud a județului Alba: Rafale de până la100 km/h
COD GALBEN de VÂNT PUTERNIC în zona de sud a județului Alba: Rafale de până la100 km/h Zona de sud a judeețului Alba va fi de sâmbătă, 13 septembrie, la ora 20.00, sub incidența unor atenționări meteo Cod galben de intensificări ale vântului. Prima atenționare va fi în vigoare de sâmbătă, 13 septembrie 2025, de […]
Condamnat pentru pornografie infantilă, șantaj și hărțuire: Un bărbat de 38 de ani din Zlatna a fost încarcerat la Penitenciarul Aiud
Bărbat de 38 de ani din Zlatna, CONDAMNAT pentru pornografie infantilă, șantaj și hărțuire, este încarcerat la Penitenciarul Aiud Un bărbat de 38 de ani din Zlatna a fost reținut de polițiști după ce a fost condamnat la 5 ani și 10 zile de închisoare pentru pornografie infantilă, șantaj și hărțuire și a fost încarcerat […]