Politică Administrație

17-18 august, în premieră la Alba Iulia: Concurs de caiac-canoe viteză, pe Râul Mureş, în cadrul „Rowmania Fest 2013”. Se aşteaptă votul consilierilor locali

Alexandra Mates

Publicat

în

O etapă din cadrul competiţiei naţionale de caiac-canoe „Rowmania Fest 2013” ar putea fi desfăşurată la Alba Iulia, pe râul Mureş. Asta dacă, în cadrul şedinţei de vineri, 28 iulie, consilierii locali vor da un vot favorabil proiectului ce presupune ca Primăria Municipiului Alba Iulia să aloce suma de 5000 de euro, reprezentând cofinanţarea evenimentului. Iniţiativa  vine din partea fondatorului Rowmania Fest – Ivan Patzaichin, multiplul campion mondial şi olimpic, care în luna mai a acestui an a fost la Alba Iulia.

Marele campion Ivan Patzaichin  a propus municipiului Alba Iulia să se alăture campaniei Rowmania, prin organizarea la Alba Iulia unui festival, care să reunească amatori ai sportului de caiac-canoe, pasionaţi de muzică  şi dezbateri pe tema turismului durabil în cadrul unei competiţii de caiac-canoe pe Râul Mureş. Dacă proiectul va fi aprobat, atunci Primăria Alba Iulia va susţine administrativ şi logistic evenimentul, ce va fi programat pe 17-18 august.

În cadrul competiţiei se vor putea înscrie amatori ai sportului de caiac-canoe. Aceştia vor avea de „vâslit în viteză” pe o distanţă de 200 de metri, iar câştigătorii vor intra în finala „Descoperă Rowmania”, care se va desfăşura la Tulcea, în perioada 31 august – 1 septembrie.

La eveniment vor putea participa toţi cei interesaţi.

Ivan Patzaichin este cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 1968, 1972, 1980 şi 1984, dar şi triplu medaliat cu argint. A câştigat 22 de titluri la 11 ediţii ale Campionatelor Mondiale cucerind 9 medalii de aur, 4 medalii de argint şi 9 medalii de bronz. Din 1968 Ivan Patzaichin este maestru emerit, din 1982 maestru internaţional al sportului, iar din 1991 a devenit antrenor emerit.

Ivan Patzaichin este  singurul sportiv român care a primit în 1990 cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic Internaţional  şi anume Ordinul Olimpic Colanul de Platină. De asemenea, în 2010 a fost ditins cu Decoraţia Regală  „Nihil Sine Deo”, primit prin ordinul Majestăţii Sale Regelui Mihai I, şeful Casei Regale a României dar a mai primit şi multe alte distincţii.  De-a lungul carierei sale de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale şi europene, potrivit wikipedia, rowmania.

Din pasiunea sa pentru vâslit,  Ivan Patzaichin a înfiinţat festivalul „Rowmania”, ca modalitate de promovare  a mişcării fizice prin folosirea ambarcaţiunilor cu vâsle, a ecoturismului din România. Rowmania funcţionează ca un brand dedicat, prin care se realizează proiecte pentru încurajarea şi popularizarea agrementului cu barca cu vâsle.

Este un eveniment dedicat vâslitului şi Deltei Dunării şi a cuprins competiţia Ivan Patzaichin – vâslit între echipele din satele Deltei pe Dunăre, Maratonul Dunării – parada bărcilor din Turul Internaţional Danubian, cu o tradiţie de peste 50 de ani, fiind cel mai lung traseu internaţional de caiac cu începere de la Ingolstadt Germania şi punct final în Sfântu Gheorghe, şi competiţia de viteză „10 plus unu” canoe, desfăşurată pe Lacul Ciuperca, între reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi companii locale. Concursul are deja o tradiţie de peste 8 ani, însă din lipsă de fonduri a fost întrerupt câţiva ani.

„Descoperă Rowmania 2013”, concurs de vâslit în canotci de 10+1, reprezintă o serie de evenimente organizate în perioada mai-august în câteva dintre oraşele străbătute de râuri sau cu deschidere la lacuri – Călăraşi, Giurgiu, Arad, Târgu Mureş, Brăila, Galaţi, Cluj-Napoca, Bacău, iar organizatorii doresc să fie organizat şi la Alba Iulia.  Vedetele acestor mini-festivaluri pe apă vor fi cele trei canotci de 10+1 ce poartă numele braţelor Dunării – Sulina, Sfântu Gheorghe şi Chilia, iar participanţii se vor întrece într-o competiţi de vâslit viteză.

Concurenţii vor forma echipaje de câte 11 şi vor trece printr-un  scurt instructaj (şedinţa tehnică) efectuată de membrii echipei Asociaţiei “Ivan Patzaichin – Mila 23”. În cadrul competiţiei, vor avea de parcurs aproximativ 200 de metri şi va câştiga cel care parcurge distanţa în cel mai scurt timp.

Câştigătorii din fiecare localitate vor intra în finala „Descoperă Rowmania”, care se va desfăşura la Tulcea, în cadrul Festivalului Internaţional al bărcilor cu vâsle, în perioada 31 august – 1 septembrie. La fel ca în ediţiile precedente, în timpul festivalului Rowmania de la Tulcea vor fi organizate competiţii nautice, plimbări de exerciţiu cu canotca, dar şi dezbateri despre dezvoltarea rurală, ecoturism şi turism responsabil,un târg de prezentare a proiectelor de dezvoltare durabilă, evenimente culinare Slow Fish, concerte şi proiecţii de filme.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe invitaţi de toate vârstele, pasionaţi de turismul ecologic, divertisment, sporturi cu vâsle sau noi sporturi pe apă care se pot practica în România.

La Alba, Iulia, proiectul „Rowmania” va fi organizat în perioada 17-18 august 2013 şi se doreşte a fi  o competiţie între toţi amatorii care vor să participe la întrecerea desfăşurată pe râul Mureş, pe o distanţă de 200 de metri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale” „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”, a anunțat, vineri, 30 ianuarie 2026, deputatul PNL de […]

Citește mai mult