Opinii - Comentarii

16 septembrie: Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon, marcată anual încă din anul 1995

Ioana Oprean

Publicat

în

16 septembrie: Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon, marcată anual încă din anul 1995

Începând cu anul 1995, anual, data de 16 septembrie este marcată ca Ziua Internațională pentru protecția stratului de ozon, un scut format din gaz, care protejează Pământul de acțiunea dăunătoare a razelor ultraviolete emise de Soare.

Prin proclamarea acestei zile (Rezoluţia nr. 49/114), Adunarea Generală a ONU a marcat astfel semnarea la 16 septembrie 1987 a Protocolului de la Montreal privind interzicerea substanţelor care diminuează stratul de ozon, se arată pe site-ul oficial al ONU. În acest context, toate statele lumii au fost invitate să sărbătorească această zi prin diverse acţiuni în concordanţă cu obiectivul principal al Protocolului şi a Amendamentelor sale.

Protocolul de la Montreal privind interzicerea substanţelor care diminuează stratul de ozon a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989. Acesta a inclus o dispoziţie de ajustare unică, care a permis părţilor să răspundă rapid noilor informaţii ştiinţifice şi să accelereze reducerile necesare privind substanţele chimice care fac obiectul protocolului. De la adoptarea sa iniţială, Protocolului de la Montreal i-au fost aduse patru amendamente: Amendamentul de la Londra (1990), Amendamentul de la Copenhaga (1992), Amendamentul de la Montreal (1997) şi Amendamentul de la Beijing (1999), potrivit http://ozone.unep.org. Acestea s-au aplicat acelor părţi care au ratificat amendamentele şi au intrat în vigoare la: 10 august 1992, 14 iunie 1994, 10 noiembrie 1999 şi, respectiv, 25 februarie 2002.

La 16 septembrie 2017 s-au împlinit 30 de ani de la semnarea Protocolului de la Montreal, ”Să protejăm viaţa pe Pământ” fiind tema acestei zile. În 2018, tema s-a intitulat ”Keep Cool and Carry On: The Montreal Protocol” fiind un apel motivant care îndeamnă la continuarea acţiunilor de protejare a stratului de ozon şi a climei în conformitate cu Protocolul de la Montreal, notează www.un.org.

În 2019, tema aleasă ”32 Years and Healing” celebrează cei peste 30 de ani de cooperare internaţională remarcabilă de protejare a stratului de ozon şi a climei în general sub Protocolul de la Montreal. Ne reaminteşte, totodată, că trebuie să menţinem ritmul pentru a avea siguranţa unor oameni sănătoşi şi a unei planete sănătoase. Protocolul de la Montreal a condus la eliminarea treptată a 99 % din substanţele chimice numite clorofluorocarburi (CFC) care provin din sistemele de răcire ale frigiderelor şi aparatelor de aer condiţionat, din spray-uri, din procesele de fabricaţie a spumelor industriale şi din procesele de spălare a metalelor şi a componentelor electronice, potrivit https://ozone.unep.org.

Cea mai recentă evaluare ştiinţifică a epuizării stratului de ozon finalizată în 2018, arată că unele părţi ale stratului de ozon s-au redresat cu o rată de 1-3% pe deceniu începând cu anul 2000. Conform evaluărilor efectuate, stratul de ozon din emisfera nordică şi de la latitudine medie se va vindeca complet până în anii 2030. Va urma emisfera sudică în 2050 şi apoi cele două regiuni polare până în 2060. Eforturile de protecţie a stratului de ozon au contribuit, de asemenea, la lupta împotriva schimbărilor climatice, prin evitarea a aproximativ 135 de miliarde de tone de emisii echivalente de dioxid de carbon, din 1990 până în 2010, notează acelaşi site.

La 15 octombrie 2016, la Kigali, Rwanda, a fost adoptat un nou amendament adus Protocolului de la Montreal, în vederea eliminării progresive a hidrofluorocarburilor (HFC), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Primele observaţii cu privire la rezultatele reacţiei clorofluorocarburilor cu ozonul au fost făcute de savanţii americani M. Molina şi S. Rowland în 1974. Momentul care a atras îngrijorarea mondială privind deprecierea stratului de ozon a avut loc în 1985, când cercetătorii de la British Antarctic Survey au descoperit o spărtură în stratul de ozon de deasupra Antarcticii. Principiile colaborării internaţionale privind protecţia stratului de ozon au fost elaborate în cadrul Convenţiei de la Viena din 1985, care a intrat în vigoare la 2 septembrie 1988.

România a făcut demersuri comune cu celelalte state în vederea luării măsurilor referitoare la acest fenomen, se menţionează pe http://apmmm.anpm.ro. Astfel, prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993, România a aderat la Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985 şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal, la 16 septembrie 1987, şi a acceptat Amendamentul de la Londra asupra Protocolului de la Montreal, adoptat în anul 1990, care scurtează termenul de reducere a producţiei şi a consumului de gaze şi alte substanţe care distrug stratul de ozon. De asemenea, a acceptat (prin Legea nr. 9/2001) Amendamentul din 1992 convenit şi adoptat la Copenhaga care stabileşte termene ferme de interzicere a utilizării acestor substanţe dăunătoare. Ulterior au fost stabilite şi alte măsuri de reglementare pentru substanţele care epuizează stratul de ozon prin Amendamentul de la Montreal adoptat în 1997 (acceptat prin Legea nr. 150/2001) şi Amendamentul de la Beijing din 3 decembrie 1999 (acceptat prin Legea nr 281/2005). AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Daniela Juncu).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 mai – Ziua Internațională a Muzeelor, celebrată din 1977, în întreaga lume

Ioana Oprean

Publicat

în

18 mai – Ziua Internațională a Muzeelor, celebrată din 1977, în întreaga lume Începând din 1977, în fiecare an, la data de 18 mai sau în jurul acestei date, muzeele din întreaga lume sunt invitate să celebreze Ziua internaţională a muzeelor. Evenimentele şi acţiunile organizate cu acest prilej durau întreaga zi, un weekend sau chiar […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

17 mai: Ziua mondială a hipertensiunii arteriale. Principalul factor de risc al apariţiei bolilor cardiovasculare

Ioana Oprean

Publicat

în

17 mai: Ziua mondială a hipertensiunii arteriale. Principalul factor de risc al apariţiei bolilor cardiovasculare Anual, la data de 17 mai, este celebrată Ziua mondială a hipertensiunii arteriale, pentru a încuraja cetăţenii din întreaga lume să prevină şi să controleze tensiunea arterială crescută ce constituie principalul factor de risc al apariţiei bolilor cardiovasculare. Această zi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români

Ioana Oprean

Publicat

în

16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români Cuviosul Teodor cel Sfințit este pomenit în calendarul creștin ortodox la 16 mai, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români. A fost ucenic al Sfântului Pahomie cel Mare și stareț al mănăstirii din Tabenesi. […]

Citește mai mult