Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

16 iunie: Ziua internaţională a remiterilor familiale. Recunoaşterea contribuţiei financiare a celor peste 200 de milioane de lucrători migranţi, pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

În fiecare an la data de 16 iunie, este marcată Ziua internaţională a remiterilor familiale („International Day of Family Remittances”), pentru a recunoaşte contribuţia financiară semnificativă a celor peste 200 de milioane de lucrători migranţi, pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă, reprezentând circa 800 milioane de persoane, şi pentru dezvoltarea durabilă a ţărilor lor de origine, peste 125 de state primitoare la nivel mondial, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.

Jumătate din aceste fluxuri financiare (transferuri de bani) se duc către zonele rurale, unde există sărăcie şi foamete şi unde trimiterea unor sume de bani, de obicei mici, contează cel mai mult, se arată pe https://www.un.org/en/observances/remittances-day.

În acest an, Ziua internaţională a remiterilor familiale va fi respectată în condiţii fără precedent. COVID-19 a schimbat lumea. Milioane de lucrători migranţi îşi pierd locurile de muncă, iar multe familii care trăiesc din transferurile de bani sunt împinse brusc sub pragul sărăciei, punând capăt eforturilor pentru a ajunge la propriile lor Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD).

Se preconizează că remiterile familiale globale către ţările în curs de dezvoltare vor scădea cu 110 miliarde dolari americani în 2020 şi nu se vor întoarce la nivelurile pre-pandemice pentru mulţi ani după aceea.

La 19 martie 2020, secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut solidaritate globală pentru a răspunde la criza coronavirusului afirmând că „remiterile sunt o linie de salvare în lumea în curs de dezvoltare, mai ales acum”. Anul acesta, ONU solicită guvernelor, sectorului privat şi organizaţiilor societăţii civile să sprijine lucrătorii migranţi şi familiile lor în acest moment de criză.

În 2019, existau aproximativ 200 de milioane de lucrători migranţi care furnizau servicii esenţiale sectoarelor economice importante din peste 40 de ţări cu venituri mari şi trimiteau resurse financiare necesare pentru a sprijini aproximativ 800 de milioane de rude care locuiesc acasă în mai mult de 125 de ţări.

Vasta contribuţie a remiterilor familiale la realizarea ODD este clară: înainte de criză, suma prevăzută de bani din transferuri internaţionale de bani care vor fi trimise ţărilor în curs de dezvoltare între 2015 şi 2030, a fost de 6,5 trilioane de dolari americani. Însă, în spatele cifrelor sunt trimiterile individuale de 200 sau 300 dolari americani pe care migranţii le trimit acasă în mod regulat, astfel încât familiile lor să poată cumpăra mâncare, să plătească locuinţe şi să suporte cheltuielile necesare.

Marcarea acestei zile are rolul de a încuraja atât sectorul public cât şi pe cel privat, dar şi societatea civilă, să-şi intensifice eforturile pentru a maximiza impactul acestor fonduri în ţările în curs de dezvoltare.

Această zi a fost proclamată de Consiliul de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă, la cea de-a 38-a sesiune a acestui for, ce a avut loc în februarie 2015, luându-se act de aceasta de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia asupra migraţiei internaţionale şi a dezvoltării, adoptată la 21 decembrie 2016, şi, ulterior, proclamată prin Rezoluţia adoptată la 12 iunie 2018, notează site-ul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Prima zi internaţională a remiterilor familiale a fost marcată la 16 iunie 2015, de către peste 400 de factori de decizie, reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţii civile, în deschiderea celui de-al V-lea Forum Global al remiterilor şi dezvoltării de la Milano, Italia.

La Summit-ul privind dezvoltarea din septembrie 2015, statele membre ale ONU au adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală pentru eradicarea sărăciei, a foametei, reducerea inegalităţilor sociale şi economice, conform site-ului www.un.org. În vederea promovării echilibrului între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu, Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale, menţionează www.mae.ro. În atingerea acestor obiective sunt implicate şi familiile remitente, prin viaţa de zi cu zi şi aspiraţiile lor pentru viitor. Aceste familii au propriile obiective, cum ar fi reducerea sărăciei, sănătate şi nutriţie mai bune, oportunităţi de educaţie, condiţii de locuinţă şi de igienă superioare, antreprenoriat etc. Ele se pot însă confrunta cu nesiguranţă în ceea ce priveşte economiile pe care le pot face în vederea asigurării unui viitor stabil.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

21 octombrie 1754 se inaugurau primele scoli din Blaj: Orașul va deveni centrul învățământului românesc din Transilvania

Unirea Ziarul

Publicat

în

21 octombrie 1754 se inaugurau primele scoli din Blaj: Orașul va deveni centrul învățământului românesc din Transilvania Pe 21 octombrie 1754 se inaugurau primele scoli din Blaj, nucleul viitorului seminar si gimnaziu. Din acest moment, Blajul va deveni centrul invatamantului romanesc din Transilvania.”  Blajul a devenit, începând din secolul al XVI-lea, centrul învăţământului românesc din […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 octombrie – Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, care au luptat împotriva impunerii confesiunii greco-catolice

Ioana Oprean

Publicat

în

21 octombrie – Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, care au luptat împotriva impunerii confesiunii greco-catolice Sfinţii Mărturisitori Ardeleni sunt prăznuiţi pe 21 octombrie. Aceştia sunt: Visarion Sarai, Sofronie şi Oprea Miclăuş, canonizaţi în 1955 şi preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, canonizaţi în 1992. Au luptat împotriva impunerii confesiunii Greco-catolice. Visarion Sarai s-a născut […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

FOTO | Bucuria lucrurilor simple în turism. Garofița Râpei Roșii

Ioana Oprean

Publicat

în

Bucuria lucrurilor simple în turism. Garofița Râpei Roșii Au trecut ceva ani de la începuturile colaborării mele cu câțiva oameni foarte pasionați de domeniile lor de activitate pentru a aduce în turism lucruri pe care le-am considerat foarte valoroase și cu un mare potențial pentru a dezvolta experiențe turistice unice. Ideea de bază a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea