140 de milioane de lei, irosiți pe studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru obiective nerealizate
Potrivit Raportului de audit al Curții de Conturi a României privind Contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2014, Ministerele și alte instituții de stat au cheltuit, până în anul 2014 inclusiv, circa 140,16 milioane de lei pe studii de prefezabilitate, fezabilitate și proiecte tehnice pentru obiective de investiții care ulterior nu au mai fost realizate.
„În ansamblu, la nivelul ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, Curtea de Conturi a identificat faptul că au fost efectuate, până în anul 2014 inclusiv, cheltuieli pentru studii de prefezabilitate, fezabilitate și proiecte tehnice pentru obiective de investiții care nu au fost finanțate ulterior, în valoare totală de 140.159.444,04 lei (31.854.419,1 euro la un curs de 4,4 lei/euro). Aceste sume reprezintă cheltuieli ce nu și-au atins obiectivele de economicitate,
eficiență și eficacitate, fiind efectuate fără a se obține în contrapartidă un obiectiv de investiții”, se spune în document.
Conform sursei citate, 12 ordonatori principali de credite au beneficiat de credite bugetare pentru achiziționarea de studii de fezabilitate în vederea realizării ulterioare a unor obiective de investiții ce au rămas la stadiul de deziderat. Suma totală cheltuită pentru aceste studii de fezabilitate se ridică la 42,75 milioane de lei (9,72 milioane de euro, la un curs de 4,4 lei/euro).
Este vorba despre Academia Română, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS), Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Ministerul Justiției (MJ), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Ministerul Public, Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor și SIE.
De asemenea, patru ordonatori principali de credite au cheltuit peste 1,1 milioane de lei pentru achiziționarea de studii de prefezabilitate ce au vizat realizarea ulterioară a unor obiective de investiții care au rămas la stadiul de deziderat. Este vorba despre Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Externe și Academia Română.
Cea mai mare sumă alocată studiilor de prefezabilitate a fost cheltuită de Ministerul Educației Naționale. Acesta a achiziționat studii de prefezabilitate nefinanțate ulterior în valoare totală de 855.360 lei, din care 20.000 lei în anul 2007, 336.330 lei în anul 2008, 372.010 lei în anul 2009, 125.020 lei în anul 2010 și 2.000 de lei în 2011, scrie Agerpres.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor
Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]
Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut în luna ianuarie 2026, în termeni nominali, atât față de luna decembrie 2025, cu 16,3%, cât și față de luna ianuarie 2025, cu 4,3%, relevă datele publicate miercuri, […]
Premierul Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local”
Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local” Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, 24 martie 2026 că, în următoarele luni, vor avea loc reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în tot aparatul central și în administrația locală, menționând, însă, că […]
