Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

13 octombrie | Conferința ITforENERGY la AIUD: Pregătirea IMM-urilor pentru transformarea digitală prin creșterea competențelor digitale

Ziarul Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

13 octombrie | Conferința ITforENERGY la AIUD: Pregătirea IMM-urilor pentru transformarea digitală prin creșterea competențelor digitale

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Federația Patronală Petrol și Gaze și Patronatul Femeilor Antreprenor – membru fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – organizează vineri, 13 octombrie 2023, de la ora 11:00, la Aiud (județul Alba), conferința naţională #ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul IT.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Într-un context caracterizat de schimbări continue, adoptarea digitalizării devine un factor esențial pentru prosperitatea întreprinderilor mici și mijlocii. Îmbunătățirea competențelor digitale ale angajaților reprezintă o investiție vitală pentru IMM-uri pentru a-și asigura succesul și a face față provocărilor, fiind cheia simplificării proceselor și procedurilor de lucru.

”Datele oficiale arată că România se situează pe locul 27 din cele 27 de state membre ale UE în ediția din 2022 a Indicelui economiei şi societății digitale (DESI). România a rămas în urmă în ceea ce priveşte o serie de indicatori ai dimensiunii capitalului uman, cu un nivel foarte scăzut de competenţe digitale de bază în comparaţie cu media UE, dar îşi menţine locurile fruntaşe în ceea ce priveşte proporţia femeilor specialiste în domeniul TIC din forţa de muncă (locul 2) şi în ceea ce priveşte numărul absolvenţilor în domeniul TIC (locul 4). Ponderea IMM-urilor care au cel puţin un nivel de bază de intensitate digitală (22 %) şi procentajul întreprinderilor care fac schimb electronic de informaţii (17 %) sunt cele mai scăzute din UE. Nivelul scăzut de digitalizare şi progresele relativ lente împiedică economia României să profite pe deplin de oportunităţile oferite de tehnologiile digitale, iar situaţia este agravată de nivelul foarte scăzut al serviciilor publice digitale, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru întreprinderi”, se precizează în documentul Comisiei Europene.

România a înregistrat progrese notabile în domenii precum eficiența energetică, dar așa cum reiese din DESI încă există provocări semnificative legate de accesul angajaților IMM-urilor la tehnologia informației și comunicațiilor, care necesită abordări și măsuri clare pentru a le depăși. Provocările cele mai mari sunt: deficitul de competențe digitale printre angajații IMM-urilor (un obstacol major în calea adoptării eficiente a tehnologiei digitale); existența unei discrepanțe semnificative între cererea și oferta de competențe digitale (afectează direct competitivitatea IMM-urilor); necorelarea abilităților angajaților cu cerințele locului de muncă, punând presiune asupra adaptării acestora la noile tehnologii; absența unor instrumente adecvate de evaluare și autoevaluare a nivelului de digitalizare, precum și a lipsei strategiilor digitale clare la nivelul IMM-urilor; deficiențele în furnizarea de date accesibile și fiabile pentru IMM-uri în ceea ce privește digitalizarea; limitările legate de resursele financiare disponibile pentru IMM-uri pentru a susține procesul de digitalizare.

”În centrul atenției Uniunii Europene se află transformarea digitală – un proces esențial ce redefinește modul în care trăim și lucrăm. Scopul strategic al UE este să se asigure că această transformare aduce beneficii semnificative cetățenilor și întreprinderilor și contribuie la atingerea obiectivului de a crea o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Este un adevăr incontestabil că afacerile trebuie să evolueze și să se adapteze la noile tehnologii, tendințe și provocări ale societății și economiei. Cu toate acestea, cifrele oficiale arată că România se confruntă cu provocări digitale semnificative, clasându-se pe ultimul loc în Indicele economiei și societății digitale din 2022 al UE (DESI). Competențele digitale de bază rămân la un nivel foarte scăzut, iar progresele în adoptarea tehnologiilor digitale sunt încă lente. În acest context, CONAF își asumă misiunea de a ghida antreprenorii în cunoașterea și adoptarea tehnologiilor digitale care rezolvă problemele reale și sporesc competitivitatea. În cadrul conferinței, vom explora subiecte esențiale, precum dezvoltare durabilă, importanța digitalizării în contextul competitivității europene, educația digitală, accesul la fonduri europene, digitalizarea IMM-urilor, granturi destinate acestora, impactul digitalizării asupra pieței muncii și dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților din servicii implicați în sectorul de energie”, a declarat Cristina CHIRIAC, doctor în economie, președinta CONAF.

Cătălin Niță, Secretarul General al FPPG, responsabil cu atragerea și implementarea proiectelor din fonduri externe și Managerul de Proiect al #ITforENERGY adaugă: “Într-o lume în continuă evoluție, tranziția către digitalizare este un element cheie pentru succesul companiilor românești. De aceea, suntem mândri să putem oferi și noi un sprijin concret IMM-urilor, în procesul de îmbunătățire a competențelor digitale ale angajaților lor. Suntem conștienți de provocările actuale și de schimbările viitoare și considerăm că îmbunătățirea competențelor digitale ale angajaților din IMM-uri este esențială pentru a face față acestor provocări prin simplificarea proceselor și procedurilor de lucru. Astfel că, prin intermediul proiectului #ITforENERGY, oferim cursuri de competențe digitale de bază pentru 245 de persoane, cursuri de competențe digitale avansate pentru 200 de persoane și cursuri de competențe digitale specializate în IT pentru 35 de persoane. Doar prin îmbunătățirea competențelor digitale ale angajaților se poate facilita simplificarea proceselor și procedurilor de lucru, ceea ce reprezintă una dintre cele mai importante investiții pe care o companie o poate face spre a deveni mai eficientă, mai competitivă și deci mai profitabilă.”

Toate aceste aspecte vor fi dezbătute pe larg în cadrul conferinței ITforENERGY, care oferă o platformă pentru soluționarea acestor probleme critice și promovarea unei abordări mai robuste și eficiente a digitalizării în România. La conferință au confirmat prezența: Ion-Alin-Dan IGNAT – Deputat, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Oana BADEA – Primar al Municipiului Aiud, Ion DUMITREL – Președinte al Consiliului Județean Alba, Ioan OLELEU – Vicepreședinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Marius POŞA – Subsecretar de stat la Ministerul Digitalizării, Bazil POPESCU – Șef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba, Izabella URSALEȘ – Inspector şef Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, Corneliu BODEA – Preşedinte al Centrului Român al Energiei (CRE), Mihaela SUCIU – Director General DEER. De asemenea, au confirmat prezența numeroși antreprenori printre care av. Daniela TOMA – Apulum SA, Roxana MIRCEA – Managing Partner REI Grup, Tatian DIACONU – antreprenor, Marius GHENEA – Managing Partner Catalyst România, Nicoleta MUNTEANU – Fondator Kids in Business, Hildegard BRANDL – Lider al proiectului Antreprenoreşti – Adoptă un Sat şi al Asociaţiei Țară Faină. Dezbaterile vor fi moderate de Cristina CHIRIAC – doctor în economie, preşedintă CONAF.

Cei interesați să participe sunt rugați să se înregistreze prin mail la adresa [email protected]. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Titlu proiect: #ITforENERGY – Imbunatatirea nivelului de cunostinte in domeniul IT pentru angajatii IMM din sectorul energetic

PROIECTUL ITforENERGY ESTE COFINANȚAT DIN FONDUL SOCIAL EUROPEAN PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014 – 2020, COD SMIS 142732
Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți

Obiectivul tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă
Prioritatea de investiții 10.iii: Îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională și prin validarea competențelor dobândite

Obiectivul specific: 3.12.: Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/ competențe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC și SNCDI ale angajaților

Despre Federația Petrol și Gaze:

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), este înființată în baza Legii Dialogului Social, este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ”Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic” și prin intermediul companiilor afiliate, reprezintă peste 95% din producția internă de petrol și gaze naturale, sectorul de transport petrol și gaze naturale, furnizare gaze naturale precum și o parte semnificativă din activitățile de rafinare, comercializare și distribuție de produse petroliere din România.
FPPG susține constant principiile stabilității, predictibilității și competitivității cadrului legislativ aplicabil domeniului energetic din România, precum și responsabilitatea companiilor din sector în ceea ce privește siguranța, sănătatea și securitatea operațiunilor și a personalului.

Despre CONAF:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 15 asociații, 27 sucursale și peste 4.000 de companii, peste 170.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, președintă; Dana Nuță, prim-vicepreședintă; Anca Damour, vicepreședintă; Alina Gamauf, vicepreședintă; Camelia Șucu, vicepreședintă,; Tatian Diaconu, vicepreședinte; Marius Ghenea, vicepreședinte; Nicoleta Munteanu, vicepreședintă; Gabriela Montoiu, vicepreședintă; Hildegard Brandl, vicepreședintă; Corneliu Bodea, vicepreședinte; Amalia Năstase, vicepreședintă; Viorica Pușcaș, vicepreședintă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

23 noiembrie 2024 | Episcopul Emilian Birdaș aniversat la 103 ani de la naștere, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Cezar Lancrajan

Published

on

23 noiembrie 2024 | Episcopul Emilian Birdaș aniversat la 103 ani de la naștere, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia Ioan Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia, din județul Maramureș. La doar 14 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Rohia, fiind tuns în monahism sub numele de Emilian […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea