Rămâi conectat

Curier Județean

11-18 septembrie: Grupul Skepsis participă la prima ediţie a Festivalului Internaţional „GingerFest”, organizat la Tula, Rusia, cu spectacolul MAESTRUL, după E. Ionescu

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 11-18 Septembrie 2019, Grupul Skepsis a fost invitat să reprezinte Alba Iulia şi implicit România cu spectacolul MAESTRUL, după E. Ionescu, la prima ediţie a Festivalului Internaţional „GingerFest”, organizat la Tula, Rusia!

Festivalul este la prima ediţie, fiind dedicat promovării teatrelor tinere şi încurajării dezvoltării relaţiilor culturale între tinerii artişti la nivel internaţional. Prin acest eveniment, organizatorii doresc să atragă atenţia publicului spre teatrul contemporan punând accent pe fenomenul interculturalităţii.

Evenimentul este organizat de Sala de Concerte a oraşului Tula, oraşul marelui Tolstoi, şi de compania de teatru „Muesli” din localitate, având un caracter competitiv. Zece companii şi trupe tinere de pe două continente se vor întrece timp de o săptămână pentru a cuceri aplauzele spectatorilor, aprecierile juriului de specialitate şi premiile puse în joc. Tinerii actori vor beneficia de ateliere de formare şi dezvoltare a abilităţilor artistice sub coordonarea invitaţilor speciali propuşi de organizatori.

Grupul Skepsis va participa în concurs cu spectacolul Maestrul, după E.Ionescu, în regia lui Viorel Cioflică. Este unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriul grupului pe care îl propunem ori de câte ori avem oportunitatea de a promova dramaturgia românească în cadrul unui eveniment intercultural.

Despre motivele care au condus la selectarea spectacolului, organizatorii ne transmit:

“De la bun început ne-am propus ca la prima ediţie să avem un program de spectacole cât mai diverse ca gen. Grupul Skepsis are un stil unic şi o abordare originală şi credem că prin acest specific vor fi un punct forte al festivalului nostru. Tula este un oraş cu o istorie bogată şi în care s-a păstrat o zestre culturală puternică, dar care în ultimele decade este cunoscut mai degrabă ca un important centru industrial. Prin faptul că acum se pregăteşte să fie gazda mai multor grupuri şi companii de teatru care vin din părţi diferite ale lumii, oraşul se repune în valoare ca centru cultural. Ne dorim ca festivalul să fie organizat anual şi să transforme Tula într-o veritabilă capitală a teatrului tânăr în Rusia.” – Lucy Katsero (Regizor, trupa “Muesli”, Tula)

Prin participarea la acest festival, grupul Skepsis continuă să certifice rolul de ambasador cultural al Municipiului Alba Iulia, urmând ca această toamnă să aducă noi participări la evenimente culturale la nivel naţional şi internaţional.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Sute de polițiști, jandarmi și pompieri din Alba, la datorie în minivacanța de Anul Nou 2026: Vor asigura măsurile de ordine și siguranța în noaptea dintre ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de polițiști, jandarmi și pompieri din Alba, la datorie în minivacanța de Anul Nou 2026: Vor asigura măsurile de ordine și siguranța în noaptea dintre ani Polițiștii, jandarmii și pompierii din Alba vor fi la datorie în minivacanța de Revelion și vor asigura măsurile de ordine și protecție în județ și vor interveni în […]

Citește mai mult

Curier Județean

A dat cu petarde pe stradă și s-a ales cu dosar penal. Bărbatul din Alba Iulia, identificat de polițiști pe raza localității Galda de Jos

Ioana Oprean

Publicat

în

A dat cu petarde pe stradă și s-a ales cu dosar penal. Bărbatul din Alba Iulia, identificat de polițiști pe raza localității Galda de Jos Un bărbat din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a aruncat cu petarde pe stradă. Polițiștii l-au depistat pe raza localității Galda de Jos. Potrivit IPJ Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Albaiulian de 38 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 73 de ani, pe Calea Moților din municipiu. Este cercetat pentru lovire sau alte violențe

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulian de 38 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 73 de ani, pe Calea Moților din municipiu. Este cercetat pentru lovire sau alte violențe Un albaiulian de 38 de ani a fost reținut de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 73 de ani, pe Calea Moților din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea