10 ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru familiile copiilor cu sindromul Down. Senatul a aprobat inițiativa legislativă
10 ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru familiile copiilor cu sindromul Down. Senatul a aprobat inițiativa legislativă
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi o inițiativă legislativă a USR, prin care familiile copiilor cu sindromul Down vor beneficia de zece ședințe de consiliere psihologică de familie, după aflarea diagnosticului.
„Astfel, părinții, bunicii, frații vor primi consiliere și ajutor de specialitate pentru a putea trece peste șocul diagnosticului, dar și pentru a fi în măsură să ofere îngrijirea adecvată unui copil care suferă de această boală. Prin această abordare, se reduce substanțial riscul de abandon al copiilor cu sindrom Down.
Senatorul USR Dan Ivan, care este tatăl unui copil cu sindrom Down, s-a implicat constant în acțiuni în sprijinul copiilor cu sindrom Down și al familiilor lor, realizând nevoia de sprijin emoțional și psihologic din acele momente”, se arată în comunicatul USR.
Dan Ivan: „În perioada după momentul descoperii diagnosticului de sindrom Down sau altă anomalie cromozomială, teama și nivelul scăzut de înțelegere și de adaptare la noua stare de normalitate pot crea o presiune puternică asupra membrilor familiei. Această presiune trebuie gestionată împreună cu specialiști din domeniu. Și nu vorbesc din cărți, nu citez studii, ci fiind un tată care a trecut prin aceste momente și a înțeles exact cât de zdrobitoare poate fi această veste”.
În România, nu există o statistică privind numărul persoanelor cu sindrom Down, dar având în vedere faptul că la nivel mondial incidența este de aproximativ 1:800 de nașteri, se poate estima că sunt în jur de 30.000 de persoane care suferă de Trisomie 21.
Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa va intra acum în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială” DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]
