10 octombrie – Ziua națională a produselor agroalimentare românești! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea
Șeful statului a aprobat astăzi, 11 iulie, Legea privind instituirea zilei de 10 octombrie — Ziua națională a produselor agroalimentare românești. Inițiativa legislativă îi aparține vicepreședintelui Comisiei pentru agricultură, deputatul PSD Alexandru Stănescu, actul normativ fiind aprobat în Parlament luna trecută, pe 13 iunie.
Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persone fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului, potrivit legii.
Vă reamintim că proiectul de Lege 187/2017 privind instituirea „Zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti” a fost aprobată în plenul Camerei Deputaților, cu 266 de voturi pentru și doar 3 abțineri.
”Doresc pe această cale să le mulțumesc colegilor mei deputați pentru sprijinul oferit! Am demonstrat încă o dată că agricultura românească nu are culoare politică!”, a arătat Alexandru Stănescu, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, pe pagina personală de Facebook la momentul respectiv.
”Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua națională a produselor agroalimentare românești va avea efect pozitiv, pe termen lung, asupra producătorilor agricoli, prin valorificarea propriilor produse către consumatori și stimularea acestora pentru a produce calitativ și cantitativ pentru viitor”, a mai spus deputatul Alexandru Stănescu, arătând și că prin adoptarea și implementarea inițiativei sale ”se va încuraja producția agricolă națională pentru consumatorii români, precum și pentru cei ce dețin spații de vânzare (comercianți), producătorul prezentând de ziua națională produse proaspete de calitate, direct de la sursă, autohtone, care vor concura produsele din import”.
Sursa: agrointel.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]