1 Decembrie, sărbătoarea care ne uneşte!
An de an, Alba Iulia devine pentru o zi centrul spiritual al României, locul de pelerinaj al celor care iubesc şi preţuiesc istoria acestei ţări greu încercate. Setea de libertate şi de unire a menţinut viu acest popor în cele mai grele momente care i-au fost hărăzite. Într-o perioadă brăzdată cu mari tulburări sociale şi greutăţi imense cauzate de Primul Război Mondial, Marea Adunare Naţională, simbol al afirmării hotărâtoare a poporului de a-şi decide singur soarta, a fost convocată pentru ziua de 1 Decembrie 1918. În unanimitate, Adunarea constituantă a românilor a hotărât unirea Transilvaniei cu România. Chiar dacă de cele mai multe ori găsim motive de dezbinare, chiar dacă în acest an poate mai mult ca oricând am avut parte de o guvernare care i-a dezbinat pe români şi a învrăjbit toate categoriile sociale, una împotriva celeilalte, chiar dacă pensionarii au fost găsiţi de preşedintele României ca fiind unii dintre principalii vinovaţi ai crizei, încercând astfel să ascundă incompetenţa propriului guvern, Ziua Naţională a României trebuie să fie şi în acest an printre puţinele momente de unire sufletească naţională. Astăzi, mai mult ca oricând, mă bucur să fiu român şi o spun cu mândrie:
„Veniţi la Alba Iulia! Veniţi cu miile, cu zecile de mii!”
Radu Eugeniu COCLICI
deputat PSD de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]