1 august 2025 | Stand de prezentare a tehnicii de intervenție Salvamont Alba, în zi aniversară, pe esplanada Porții a III-a a Cetății Alba Carolina
Stand de prezentare a tehnicii de intervenție Salvamont Alba, în zi aniversară, pe esplanada Porții a III-a a Cetății Alba Carolina
Salvamont Alba a amenajat, vineri, 1 august 2025, în zi aniversară, un stand de prezentare a tehnicii de intervenție pe esplanada Porții a III-a a Cetății Alba Carolina. 1 august este ziua Salvamont România.

„Pasiune, Dăruire, Profesionalism, sunt cuvintele care caracterizează salvatorii montani de pretutindeni, specialiști în salvarea de vieți din mediile cele mai dificile, care sunt pregătiți să intervină în cele mai grele condiții, fie că este vorba de zone abrupte și periculoase, fie că este vorba de altitudini mari, ger și zăpadă, au abilitațile tehnice necesare și dotarea suficientă pentru a face față provocărilor.
De la crestele insorite și până la pârtiile de schi, de la potecile montane și până în adâncul peșterilor, salvatorii montani răspund provocărilor din ce în ce mai dese, și mai imprevizibile.
Salvatorii montani sunt pentru dumneavoastră și în slujba cetățenilor, vor fi acolo unde li se cere sprijinul și vor fi acolo, când li se cere sfatul, indiferent că este vorba de o drumeție, de un pericol sau de acordarea primului ajutor.
Dumneavoastră sunteți ochii noștri din teren, și vă încurajăm să respectați regulile muntelui și să ne semnalați orice pericol sau potențial generator de pericol în zona montană turistică.
Suntem alături de dumneavoastră în tot ce planificați să parcurgeți în zona montană, cu sfaturi si recomandări, suntem alături de dumneavoastră pentru un turism montan mai sigur și care să vă facă viața frumoasă.
Vă urăm cărări bătute și cu soare, să aveți parte de cele mai frumoase peisaje posibile oriunde veți umbla!”, au transmis reprezentanții Salvamont Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 16-20 martie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 22.500 de lei și au acordat 44 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru […]
Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română
Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română Elevii de clasa a XII-a au susținut, luni, 23 martie prima probă din cadrul simulării Bacalaureatului 2026, la Limba și literatura română. În județul Alba au fost înscriși 2.492 de elevi (1924 la cursuri de zi, respectiv 568 […]
FOTO | ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației
ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu poate fi suspendată automat, potrivit noilor prevederi din Legea nr. 307/2006, dacă sunt constatate nereguli la instalațiile și sistemele de protecție împotriva incendiilor, explică ISU Alba. ISU Alba: Valabilitatea autorizației de securitate […]