FOTO: Căluțul de bronz descoperit la Teleac, exponatul lunii aprilie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
O piesă cu remarcabile valenţe artistice descoperită în anul 1979, cu ocazia cercetărilor arheologice întreprinse pe raza marii fortificații preistorice de la Teleac, este exponatul lunii aprilie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Este vorba despre o statuetă miniaturală din bronz, reprezentând un cal puternic stilizat.
Căluțul de bronz a fost descoperit la un an după ce au început lucrările arheologice la fortificația din Teleac. Identificarea exponatului s-a făcut în stratul arabil al așezării denumite ”Hârburi” și a fost scoasă la suprafață cu ocazia unor lucrări agricole.
Piesa a fost inclusă în mai multe expoziții din străinătate, printre care cea mai importantă este cea de la Roma, din 1998, expoziție dedicată civilizației traco-dacice. Piesa de la Teleac are antecedente modelate în lut și datorită dimensiunilor ei mici se crede că se purta atârnată, ca pandantiv.
Reprezentările de cai cunoscute în arealul Europei de sud-est în perioada epocii fierului sunt modelate de obicei din lut, piesele din metal fiind extrem de rare. Singura analogie existentă pe teritoriul României este căluțul de bronz descoperit într-un mormânt tumular la Bujoru (jud. Teleorman), care datează şi el din sec. VIII î. Chr.
Analogii mai îndepărtate pot fi găsite tocmai pe teritoriul Armeniei, ceea ce justifică încadrarea piesei de la Teleac în categoria aşa-numitelor bronzuri „traco-cimeriene”, în care tradiţiile zonei balcano-carpatice se îngemănează cu arta populaţiilor stepice orientale.
Impunătoarea fortificație de la Teleac (omuna Ciugud, județul Alba) este unul dintre siturile care prezintă o importanță majoră nu doar pentru teritoriul României, dar și pentru arealul Europei Centrale și Sud-estice în perioada târzie a epocii bronzului și începutul epocii fierului. Ocupând o suprafață de peste 30 de ha și având o durată de utilizare de peste o jumătate de mileniu (sec XI-VII î. Chr. situl a fost obiectul unor campanii succesive de cercetări arheologice organizate de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în parteneriat cu diverse instituții de profil din țară și străinătate vreme de peste o jumătate de secol (1959 – 2011). Cu ocazia campaniei din 1979, în stratul arabil din partea central-sud-vestică a așezării, a fost descoperită această mică statuetă zoomorfă reprezentând un cal. Piesa este lucrată prin turnare în tehnica ”cererii pierdute”, iar detaliile anatomice sunt reduse, artizanul care a confecționat-o optând pentru o stilizare accentuată.
Reprezentări miniaturale de cai din bronz se cunosc și de pe teritoriul Greciei și al Italiei, precum și din Ungaria, ele aparținând unor medii culturale diferite. Cea mai îndepărtată analogie din punct de vedere o reprezintă grupul de statuete din bronz descoperite la Airum, în Armenia. Din punct de vedere stilistic, unele dintre ele sunt aproape identice cu piesa de la Teleac, datarea lor fiind la același palier cronologic (sec IX-VIII î. Chr.). Acest fapt pare să indice că pandantivul de bronz de la Teleac este probabil un import din lumea porto-caspică, sau doar o imitație a unor piese din zona respectivă.
[nggallery id=1885]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate
ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun