Bărbat beat scos cu jandarmii din localul unei benzinării din Alba Iulia
Un bărbat de 30 de anidin Alba Iulia a fost sancţionat contravenţional de jandarmi deoarece a refuzat să părăsească incinta unui local unde consumase băuturi alcoolice.
„În urma unui apel la 112, miercuri, 5 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie a intervenit pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Alba Iulia şi a aplanat un incident izbucnit în spaţiul special amenajat pentru servirea băuturilor alcoolice din perimetrul unei benzinării. Jandarmii au constatat că între Ion M., de 30 de ani, din Alba Iulia şi personalul localului izbucnise un conflict spontan deoarece clientul, aflat în avansată stare de ebrietate, nu a dorit să părăsească incinta.
Barmanul şi-a justificat decizia de evacuare a bărbatului prin faptul că acesta, aflat deja în evidentă stare de ebrietate, îi cerea în mod imperativ să-l servească în continuare cu alcool şi îi deranja pe ceilalţi clienţi.
Intervenţia echipajului de jandarmerie a dus la aplanarea evenimentului, a prevenit escaladarea violenţei şi a permis reluarea activităţii localului în condiţii normale. Jandarmii i-au explicat domnului Ion M. care sunt consecinţele faptelor sale, i-au potolit – cel puţin temporar – pornirile bachice, i-au recomandat să evite pe viitor astfel de comportament şi l-au îndrumat spre casă, nu înainte însă de a-l sancţiona contravenţional cu amendă în valoare de 100 de lei. Totodată, barmanul – pentru că a servit cu băuturi alcoolice o persoană aflată deja în stare vădită de ebrietate– a fost sancţionat cu avertisment verbal.
Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte, reamintim că:
– refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptaţită a unui salariat al localului se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei;
– servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Mai mult, dacă se constată o repetare a acestei fapte se poate dispune măsura suspendării activităţii localului public pe o perioada cuprinsă între 10 şi 30 de zile”, se arată în comunicatul Jndarmeriei Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sâmbăta ALBĂ din Săptămâna LUMINATĂ. Credincioşii merg la biserică cu un ou roşu pentru a se împărtăşi
Sâmbăta ALBĂ din Săptămâna LUMINATĂ. Credincioşii merg la biserică cu un ou roşu pentru a se împărtăşi Potrivit credinţei populare, în aceste zile, de la Înviere și până la Duminica Tomei, Raiul este deschis. Sâmbăta Luminată, zi cu mare însemnătate pentru creştinii ortodocşi. În Sâmbăta Luminată credincioşii merg la biserică cu un ou roşu pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 5 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Marțea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce e bine să faci ca să eviți ghinionul din anul acesta
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Ce este bine să faci în această zi ca să ai noroc tot anul şi ce activităţi NU trebuie făcute
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său