Actualitate

Zona penitenciarelor în România este aproape ”la nivelul Evului Mediu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, luni, că închisorile din România au rămas aproape la nivelul Evului Mediu, iar țara noastră este pasibilă ”de niște sancțiuni pe care nici măcar nu le putem închipui”.

penitenciar„Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc, este o zonă în care, recunoaștem, organismele internaționale au observat deja asta, suntem pasibili de niște sancțiuni pe care nici măcar nu le putem închipui în acest moment pentru că sunt foarte mari, pentru că a rămas la nivelul Evului Mediu aproape. Sunt clădiri de pușcării, dacă ne gândim la cea din Gherla, de la 1690 și ceva, prima parte a clădirii. Este nevoie clară aici de o intervenție masivă a statului. Trebuie să facem investiții. În același timp, trebuie să găsim și alte forme”, a afirmat vicepremierul, luni seară, la Realitatea Tv.

El a vorbit și despre diferențele dintre media detenției la alte închisori din Europa față de cele din România.

„Vă spun o cifră care este halucinantă, care este din statistica penitenciarelor. Dacă în pușcăriile din Europa media detenției este undeva la șapte luni, la noi depășește șapte ani. Asta înseamnă că trebuie să facem ceva mult mai mult în acest sens. Cu siguranță că este vorba și de adaptare a justiției, este vorba și de adaptarea populației la altceva, dar noi trebuie să folosim mai bine probațiunea. S-a introdus probațiunea și sunt în sistemul de probațiune vreo 40.000 de condamnați, am înțeles, deci a funcționat destul de bine. Va trebui să construim pușcării moderne, va trebui de asemenea să introducem zona privată”, a adăugat Dîncu.

Vicepremierul a mai spus că de ani de zile vin concerne specializate în lume pe închisori private și pe acest tip de investiție, care ne propun și nouă să facem acest lucru, însă, „tot timpul căutăm soluții de alt fel”.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult