Actualitate

Ziua Mondială a Inimii: În România, doar 40% dintre pacienţii cu infarct sunt trataţi în spital în primele 3 ore

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Ziua Mondială a Inimii: În România, doar 40% dintre pacienţii cu infarct sunt trataţi în spital în primele 3 ore

La 14 ani de la implementarea programului STEMI de tratament intervenţional în primele ore ale evoluţiei infarctului (1 august 2010, în 5 oraşe din România), unul dintre cele mai de succes programe din sistemul românesc de sănătate publică, evoluţia cardiologiei româneşti în managementul pacienţilor cu STEMI este remarcabilă. Iese în evidenţă scăderea importantă a mortalităţii în rândul acestora (de la 12.2% la 7.9%), creşterea numărului de centre disponibile (nu doar în oraşele mari, ci şi în centre mai mici, ca urmare a unor eforturi organizatorice colosale) şi, astfel, micşorarea arealului deservit de fiecare dintre acestea.

Citește și: Schimbări în domeniul sănătății: Cabinetele medicale beneficiază de o majorare de peste 10% a punctului de serviciu, începând cu 1 octombrie 2024

Rămân totuşi mai multe dificultăţi pe care le întâmpină acest program: întârzierea cu care pacienţii apelează numărul unic de urgenţă (pentru care facem apel către întreaga populaţie: nu ezitaţi, sunaţi rapid la 112); timpul mare de transfer între spitalele locale şi centrele terţiare (pentru care decizionalii sistemului medical românesc sunt obligaţi să amelioreze situaţia) şi o mai bună finanţare a procedurilor intervenţionale efectuate de urgenţă (În România se decontează 800 Euro/pacient, iar în Moldova 2500 Euro/pacient).

În România, doar 40% dintre pacienţii cu infarct sunt trataţi în spital în primele 3 ore de la debutul infarctului. Din nefericire, lipsa de pregătire a populaţiei generale pentru recunoaşterea precoce a infarctului se materializează în apelarea tardivă a Serviciilor de Asistenţă Medicală de Urgenţă.

„Mulţi dintre pacienţi ştiu că infarctul se manifestă prin durere toracică dar ei se aşteaptă la o durere foarte violentă motiv pentru care nu dau importanţă durerilor de o intensitate mai mică sau fenomenelor de însoţire (respiraţie grea, transpiraţii reci). Chiar şi pacienţii care ştiu că au o boală de inimă solicită, deseori, tardiv ajutorul medical încercând, iniţial, să-şi liniştească durerea prin autoadministrare de medicamente”, declară Dr. Ştefan Moţ, medic primar cardiologie intervenţională Institutul Inimii „N. Stăncioiu” Cluj-Napoca şi Preşedintele Asociaţia Medicală de Învăţământ în Cardiologie Intervenţională.

Un infarct miocardic se poate repeta pe parcusul vieţii. Statisticile arată că fiecare al patrulea pacient ce a supravieţuit unui infarct miocardic va suferi un al doilea.

„Şansele ca infarctul miocardic să se repete sunt extrem de ridicate mai ales dacă factorii de risc persistă. Din acest motiv, este foarte important ca fiecare pacient să adopte aceste schimbări fundamentale: schimbaţi-vă regimul alimentar, reduceţi consumul de grăsimi la strictul necesar, renunţaţi la fumat, pierdeţi excesul de greutate, faceţi zilnic mişcare şi nu neglijaţi examenele medicale de rutină pentru a diagnostica corect bolile cardiovasculare şi a putea interveni la timp”, subliniază Dr. Ştefan Moţ.

Ziua Mondială a Inimii serveşte ca un memento util pentru noi toţi de a pune sănătatea inimii pe primul loc, de a ne informa corect cu privire la bolile şi procedurile cardiovasculare, complicaţiile asociate, şi de a lua măsuri preventive pentru o viaţă sănătoasă.

ASOCIAŢIA MEDICALĂ DE ÎNVĂŢĂMANT ÎN CARDIOLOGIE INTERVENŢIONALĂ este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, apolitică, înfiinţată de medici cardiologi intervenţionali; cu afiliere nerestricţionată a oricărui profesionist care primeşte sprijinul a cel puţin unuia dintre membrii fondatori ai asociaţiei.

Scopul asociaţiei constă în stimularea schimbului de informaţii între medicii specialişti, pacienţii şi populaţia generală în vederea dezvoltării unei imagini cât mai reale asupra realităţilor bolilor cardiovasculare în România, a mijloacelor de prevenţie ale acestora şi a modalităţilor moderne de tratament , precum şi promovarea educaţiei şi cercetării ştiinţifice în domeniul cardiologiei intervenţionale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi Aplicaţia de cumpărare online a biletelor de tren nu va funcţiona în noaptea de 4/5 martie 2026, în intervalul orar 22:00 – 03:00, a anunțat CFR Călători. SC Informatică Feroviară SA va efectua lucrări de înlocuire a echipamentelor […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș Câinii de intervenție ai Salvamont România se află, în perioada 2-10 martie 2026, într-un stagiu de pregătire intensivă în Munții Făgăraș, una dintre cele mai dificile zone montane din țară. Antrenamentele se desfășoară în condiții variate — teren accidentat, diferențe mari de […]

Citește mai mult

Actualitate

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României

Ioana Oprean

Publicat

în

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României Prețul gazelor naturale la hub-ul TTF (benchmark-ul european de referință pentru gazele naturale tranzacționate pe bursă) a crescut cu aproximativ 40% în prima zi după începerea conflictului din Iran, iar principalii factori explicativi sunt legați în special de tensiuni geopolitice […]

Citește mai mult