Zilele Culturii Româno-Maghiare la Aiud
În perioada 6-8 iulie a.c., la Aiud, au loc, în premieră, Zilele Culturii Româno-Maghiare, un eveniment organizat de Consiliul Local, sub patronajul primarului Mihai Horaţiu Josan, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Ambasada Ungariei la Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti, Fundaţia „Dr. Szasz Pal” Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu şi Fundaţia „Inter-Art” Aiud.
„Zilele Culturii Româno-Maghiare” îşi propun să sărbătorească relaţia dintre comunitatea română şi cea maghiară, atât la nivelul municipiului Aiud, cât şi cea construită cu cele două oraşe maghiare înfrăţite cu Aiudul, Siklos şi Gyomaendrod, care, de-a lungul timpului s-au concretizat în schimburi de experienţă, mai ales în domeniul cultural.
Evenimentele ce vor avea loc la Aiud, în perioada 6-8 iulie, sunt dedicate aşadar prieteniei şi colaborării dintre cele două comunităţi, „Ziua Rozelor”, deja recunoscută pe plan local şi naţional, fiind inclusă în „Zilele Culturale Româno-Maghiare” sub egida cărora, la sfârşitul săptămânii, vor avea loc expoziţii de artă, concerte ecumenice, de operetă şi chansonete, o paradă a florilor şi un foc de artificii, dar şi lansări de lampioane.
Vineri, 6 iulie 2012, evenimentul se deschide la ora 19.30 în Piaţa Roma, moment urmat de concertul de operetă al Teatrului „Ion Dacian” din Bucureşti şi de recitalul Hortenziei Forray Româniţan. Sâmbătă, cu începere de la ora 9.00, are loc o paradă a florilor, pe un traseu care pleacă din centrul Aiudului spre localitatea Ciumbrud, unde, pe parcursul întregii zile, va fi sărbătorită „Ziua Rozelor”, seara urmând să se încheie cu un recital susţinut de Teatrul de Operetă din Budapesta. Duminică, 8 iulie, în ultima zi a manifestărilor, la ora 12.15, la Biserica Romano-Catolică va avea loc concertul ecumenic susţinut de Cvartetul de Coarde „Bella Musica”, iar la ora 18:00, în Piaţa Roma, începe concertul de chansonete şi musical al Teatrului „Ion Dacian” din Bucureşti, moment care va încheia prima ediţie a „Zilelor Culturii Româno-Maghiare” din Aiud.
„Am dorit ca acest eveniment să fie unul deosebit, aşa cum este şi legătura dintre românii şi maghiarii, atât din Aiud, cât şi cei din oraşele înfrăţite din Ungaria. Cred că este timpul să onorăm nu numai trecutul istoric care ne leagă pe toţi, ci şi prezentul unor relaţii de colaborare şi prietenie pe care le consolidăm permanent. Le mulţumesc, şi pe această cale, partenerilor noştri, dar şi sponsorilor evenimentului, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe al Ungariei şi Fondul Cultural Naţional Maghiar, pentru că datorită sprijinului lor, ne-au dat posibilitatea să le oferim aiudenilor un eveniment de înaltă ţinută culturală, la care sper că va participa un public cât mai numeros. Sunt convins că una dintre cele mai durabile investiţii este cea pentru suflet, prin cultură”, a declarat Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum poți primi pensia pe card în 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare
Cum poți primi pensia pe card în anul 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare Pentru un acces mai rapid, sigur și comod la drepturile dumneavoastră bănești, Casa Județeană de Pensii Alba încurajează beneficiarii să opteze pentru plata pensiei în cont bancar. Citește și: Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii […]
VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure
Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]