Ziarele rușești: „România, prima candidată pentru lovituri cu rachetele Kalibr ale Rusiei”
Ziarele rușești: „România, prima candidată pentru lovituri cu rachetele Kalibr ale Rusiei”
Cotidianul rusesc Pravda scrie că România este prima candidată pentru lovituri cu rachete Kalibr.
Cotidianul Pravda.ru lansează acuzații grave la adresa României. Jurnaliștii ruși scriu că țara noastră „este cea mai interesată de destabilizarea Transnistriei și își poate realiza visele de unire cu Moldova și poate rezolva problema ”separatismului transnistrian” cu ajutorul NATO”.
Pravda relatează despre exploziile care au avut loc în Transnistria și acuză Ucraina că ar dori destabilizarea situației de acolo, asta deși experții occidentali au declarat deja că aceasta este o tehnică adesea folosită de Rusia și că tocmai Kremlinul ar căuta un motiv pentru care ar putea invada Republica Moldova. Totuși, propaganda rusă nu are limite, așa că Pravda implică și România, citând chiar și ziarul românesc Adevărul pentru a părea credibili, dar prezentând articolul total distorsionat.
Rușii citează presa de la noi, dar distorsionează mesajul pentru a-și asigura propaganda
„Este probabil ca destabilizarea de către ucraineni să lucreze pentru unirea României cu Moldova. A existat ocazia de a rezolva problema unirii celor două țări de limbă română sub poveștile ”invaziei ruse”. Potrivit Adevărul, unirea celor doua țări ”ar fi trebuit sa aibă loc mai devreme, dar dorința moldovenilor și a conducerii lor de a avea un stat suveran, independent era de înțeles”.”, scrie Pravda.
Jurnaliștii ruși și-au continuat propaganda afirmând că România își dorește cu orice preț unirea cu Republica Moldova, iar acest lucru este posibil, deoarece partidul Maiei Sandu deține acum majoritatea în Parlamentul de la Chișinău.
”Toate acestea pentru a face din Moldova un teritoriu NATO și a permite intrarea imediată a trupelor NATO acolo pentru a o proteja”, citează Pravda din Adevărul. ”Adică nu va fi război, totul se va face într-un mod complet ”pașnic”.”, interpretează jurnaliștii ruși.
L-au citat și pe Vasile Dîncu
Au continuat citându-l pe ministrul nostru al Apărării, Vasile Dîncu.
„În acest context, asigurările ministrului român al Apărării, Vasile Dîncu, care a infirmat posibilitatea unui ”război” în Moldova, sunt destul de înțeles.
”Nu cred că există vreo posibilitate de război în Moldova, care, să vă reamintesc, este neutru din punct de vedere militar și politic”, a spus Dîncu într-un comunicat difuzat de postul local de televiziune Digi24. Marți, 26 aprilie, președintele Maia Sandu a declarat că este deschisă dialogului diplomatic pașnic.”, mai scrie cotidianul rus.
„Preşedintele a subliniat că Moldova nu intenţionează să blocheze Transnistria. Cu toate acestea, acțiunile recente vorbesc de la sine. Este vorba despre blocarea operațiunilor comerciale a celei mai mari fabrici metalurgice din Transnistria, și lipsa aprovizionării cu medicamente și alimente.”, mai scriu jurnaliștii ruși, încercând să lase impresia că atât Moldova cât și România ar fi interesate de destabilizarea situației din stânga Nistrului.
Declarație șocantă: România are nevoie de ”o ușoară aluzie” sub formă, de exemplu, a unui atac cu rachete și bombă
Într-un alt articol, Pravda.ru scrie că un atac cu rachetă asupra României ar putea ”raționa” țara noastră.
„România se pregătește să lovească Transnistria din Moldova. În același timp, românii îi vor regreta pe cei din urmă mai puțin decât polonezii și americanii din Ucraina. Cu toate acestea, un atac cu rachetă ar putea corecta ușor situația și ar putea răci ”capetele fierbinți”.”, această opinie a fost exprimată de politologul Yevgeny Satanovsky, citat de jurnaliștii ruși.
Potrivit acestuia, „România ar putea avea încă nevoie de Moldova în provocări geopolitice împotriva Rusiei, dar nu pot permite Moscovei să mențină un asemenea punct de sprijin precum Transnistria. Acest lucru este contrar conceptului de bază al dezmembrării și distrugerii Rusiei. Și aici nicio negociere nu va ajuta.”
Analistul rus nu s-a oprit cu declarațiile sale șocante și a susținut că țara noastră are nevoie de ”o ușoară aluzie” sub forma, de exemplu, a unui atac cu rachete și bombă asupra rafinăriilor de petrol și a infrastructurii neproducătoare de petrol din România, care lucrează cu forță și putere pentru a reumple combustibilul forțelor armate ucrainene, ar putea îmbunătăți oarecum problema.”
”Acest lucru ar oferi autorităților române posibilitatea de a începe să-și organizeze propria economie, în loc să se grăbească să dezvolte Moldova și, cu siguranță, să cucerească Transnistria. Un plus la aceasta ar putea fi ștergerea instalațiilor militare americane din România, care oricum sunt incluse în o listă a celor pe care Washingtonul a fost îndemnat să le elimine, readucând NATO la granițele de desfășurare a infrastructurii militare din 1997”, a conchis Satanovski.
Pravda: România, prima candidată pentru lovituri cu rachete Kalibr. O caută cu lumânarea
În ultimele zile Pravada a publicat mai multe astfel de articole în care acuză România că ar avea un interes ascuns în privința Moldovei. În majoritatea, jurnaliștii citează diverși analiști politici ruși, susținători ai regimului Putin. AICI, spre exemplu, cotidianul Pravda scrie că: ”Polonia și România sunt primele pe lista celor care o caută cu lumânarea”.
Unde poate lovi Rusia logistica și bazele militare ale Occidentului? ”Ar putea fi în primul rând România. România ar putea invada acum Transnistria pentru a-și salva frații moldoveni de acolo”, susține jurnalista Liuba Lulko.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România
FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România Astăzi, 23 decembrie 2024, va fi deschisă circulația rutieră pe cea mai așteptată autostradă din România, respectiv pe lotul 1 al Autostrăzii A 7 Ploieşti-Buzău. Porțiunea de 21 de kilometri face legătura între Dumbrava şi Mizil, judeţul Prahova. Astfel, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana