Zi neagră pentru șoferii indisciplinați surprinși pe drumurile din Alba – 240 de vitezomani amendați cu 57.000 de lei
Poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat ieri, 10 iunie 2015, pentru combaterea excesului de viteză. 240 de şoferi au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitei legale de viteză. 6 s-au ales cu dosare penale, iar faţă de 5 conducători auto a fost luată măsura complementară a suspendării permisului de conducere.
Potrivit IPJ Alba, “la data de 10 iunie a.c., Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut drept scop impunerea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi în mod deosebit în rândul conducătorilor de autovehicule care nu respectă limita legală de viteză. Poliţiştii de la rutieră au fost sprijiniţi de poliţişti de ordine publică cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră.
Cu ocazia acestei acţiuni, au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 320 de conducătoir auto din care 239 pentru viteză excesivă.
Totodată, poliţiştii au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier şi au reţinut 5 permise de conducere şi 7 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 57.935 lei.”
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba atrage atenţia asupra importanţei respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator de accidente rutiere în România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]