Zeci de liceeni au vizitat staţia de transfer pentru deşeuri din Aiud
La iniţiativa Grupului Greendays Aiud, în cadrul campaniei „Sortează şi asortează”, miercuri, 26 octombrie, a avut loc vizitarea staţiei de transfer pentru deşeuri a localităţii, obiectiv construit prin fonduri europene de către administraţia locală, administrat în prezent de către operatorul de salubritate.
Liceenii aiudeni implicaţi în campania de informare privind colectarea selectivă a deşeurilor, organizată de Greendays, cu sprijinul primarului Horaţiu Josan, au avut ocazia să vadă modul în care funcţionează staţia de transfer pentru deşeuri, cum se colectează acestea şi cum ajung în staţie, după ce sunt preluate separat din containerele amplasate în punctele de colectare selectivă amenajate în Aiud. Primarul Horaţiu Josan le-a explicat celor câtorva zeci de liceeni prezenţi cum a fost construită staţia de transfer pentru deşeuri din Aiud, de ce şi-a dorit să concesioneze serviciul de salubritate şi de ce este necesar ca deşeurile să fie colectate selectiv, ţinând cont de obligativitatea reducerii cantităţii de deşeuri colectate, asumată de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Jorge Rodrigues, administratorul Grupului Greendays, şi Istvan Csiser, directorul tehnic al societăţii, au prezentat modul în care de colectează selectiv deşeurile la Aiud, problemele cu care se confruntă şi care reflectă în fapt gradul de informare şi de interes al întregii comunităţi faţă de conceptul colectării selective. „Este clar că mai e de lucru la capitolul «civilizaţie», chiar dacă există unele zone din Aiud unde la punctele de colectare selectivă a deşeurilor se vede că există mulţi cetăţeni care colectează deşeurile selectiv şi aproape impecabil. Tocmai de aceea, campania organizată de Grupul Greendays este o metodă excelentă de a conştientiza elevii cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor şi de a le pune în valoare capacitatea de a influenţa, la rândul lor, comportamente şi atitudini. Reducerea cantităţii totale de deşeuri nu e doar responsabilitatea administraţiei locale ori a operatorului, ci a întregii comunităţi care trebuie să înţeleagă cât de importantă e contribuţia fiecărui cetăţean pentru ca Aiudul să fie mai curat, deşeurile să fie valorificate cât mai mult posibil, iar bugetul local să nu ajungă să plătească amenzile prin care comunităţile sunt sancţionate dacă nu respectă legea şi ţintele stabilite prin aceasta”, a declarat primarul Horaţiu Josan.
În 1 noiembrie, începe cea de-a treia etapă a campaniei, în care cele 4 unităţi de învăţământ partenere se vor întrece pentru a colecta selectiv cât mai multe deşeuri, competiţie care se va încheia la 1 decembrie. De asemenea, liceenii implicaţi în campanie vor începe să monitorizeze câteva puncte de colectare selectivă din Aiud, pentru a face un diagnostic al atitudinii populaţiei faţă de colectarea selectivă şi depozitarea corectă a deşeurilor în containere, a arătat Ada Rus, purtătorul de cuvânt al municipalităţii aiudene.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Constantin Sârbu, fost director timp de peste 30 de ani al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice
Constantin Sârbu, fost director timp de peste 30 de ani al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice Constantin Sârbu, fost director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice. Avea 86 de ani. Actor de profesie, Constantin Sârbu a activat în domeniul […]
Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, AMÂNAT în Alba și celelalte județe din țară: Care sunt motivele
Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, AMÂNAT în Alba și celelalte județe din țară: Care sunt motivele Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor” a fost amânat în Alba și celelalte județe din țară, se arată într-un comunicat IGSU. În urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate și necesitatea unei informări publice mai ample, […]
21-22 martie 2026 | Sărbătoarea Mierii la Blaj: Cel mai mare târg de miere și produse pentru apicultură din România revine în ,,Mica Romă”. PROGRAMUL
Sărbătoarea Mierii la Blaj: Cel mai mare târg de miere și produse pentru apicultură din România revine în ,,Mica Romă”. PROGRAMUL Blaj devine capitala mierii pe 21-22 martie 2026! Sărbătoarea Mierii ajunge la ediția a 16-a și promite două zile pline de activități, conferințe și momente speciale. Ele vor fi dedicate atât pasionaților de apicultură, […]