Actualitate

Zăpadă de aproape 2 metri pe Transalpina. A început deszăpezirea tronsonului cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Ioana Oprean

Publicat

în

Secţia Drumuri Naţionale Târgu-Jiu a început, marţi, deszăpezirea pe DN 67 C Transalpina pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului. Porţiunea de drum care trebuie deszăpezită are o lungime de 20 de kilometri.

„Utilajele SDN Târgu-Jiu au început, în această dimineaţă, acţiunea de deszăpezire a DN 67 C, tronsonul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului. Acţiunea se desfăşoară destul de greu, zăpada este destul de mare şi foarte tasată, este grea, frezele înaintează destul de greu. Lucrăm cu trei autofreze şi un încărcător frontal de mare capacitate. Cu cât avansăm, cu atât stratul de zăpadă se măreşte, deja unde am ajuns acum, la numai 200 de metri de la zona unde se închide Transalpina, am ajuns la 1,80 metri stratul de zăpadă. Noi suntem mai mult ca siguri că sub Vârful Urdele găsim zăpadă de patru metri cel puţin. (…) În zonă acum e înnorat, sunt undeva la 4 grade maxim, sperăm să plouă, să ne ajute”, a precizat Cristi Tudor, reprezentantul SDN Târgu Jiu.

DN 67 C Transalpina, pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închis circulaţiei rutiere în luna noiembrie a anului trecut, decizia fiind luată anual din cauza cantităţilor mari de zăpadă, viscol şi declivităţilor foarte mari, fapt ce face imposibilă acţionarea cu utilaje, conform sursei citate.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult