Weekend cu alcool și scandal la Blaj. 29 de persoane sancţionate de jandarmi
Tulburarea ordinii şi liniştii publice, consumul de alcool în public şi provocarea de scandal sunt faptele pentru care 29 de persoane din Blaj au fost sancţionate de jandarmi, la sfârşitul acestei săptămâni. Şase dinte acestea au primit amenzi în valoare totală de 900 de lei, iar celelalte au fost sancţionate cu avertisment scris.
Astfel, potrivit Jandarmeriei Alba, “un grup format din patru băieţi şi o fată a fost surprins şi oprit de un echipaj de jandarmerie, sâmbătă, 2 august, în jurul orei 03.00 pe strada Dr. Vasile Suciu din municipiul Blaj. Aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi continuând să consume alcool din sticlele aflate asupra lor, cei cinci tineri erau foarte gălăgioşi, deranjând locatarii din apropiere. Jandarmii le-au expus normele legale pe care le-au încălcat şi i-au sancţionat contravenţional cu câte un avertisment scris.
Duminică, 3 august, la ora 03.20, în timp ce executa serviciul de patrulare în Parcul Avram Iancu din Blaj, un echipaj de jandarmerie a intervenit în cazul unui scandal provocat de mai multe persoane, câteva dintre acestea aflate în avansată stare de ebrietate. Scandalagii, toţi localnici, au fost conduşi la sediul Secţiei de Jandarmi Blaj, unde, în funcţie de vinovăţie şi participaţia la fapta antisocială constatată, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi şi avertismente scrise.
Astfel, Viorel H. ( 15 ani) şi Lucian P. ( 22 de ani ) au fost sancţionaţi cu câte 100 de lei, Cristian C. ( 25 de ani ) şi Vasile C. ( 20 de ani) cu câte 200 de lei, iar Nicolae S. ( 33 de ani ) cu 300 de lei. Alte 18 persoane, găsite vinovate într-o mai mică măsură, au fost sancţionate cu câte un avertisment scris.”
Prevederi legale, potrivit Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice*)
Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
– consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani – amendă de la 100 lei la 500 lei;
– provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice – amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cu precizarea că dacă fapta este săvârşită în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, sancţiunea aplicabilă este amenda de la 1.000 lei la 3.000 lei;
– tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă – amendă de la 200 lei la 1.000 lei
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
O biserică monument istoric din Alba, afectată de un incendiu acum 6 ani, va fi restaurată și consolidată
O biserică monument istoric din Alba, afectată de un incendiu acum 6 ani, va fi restaurată și consolidată Un incendiu a afectat în octombrie 2019 clopotnița datând din secolul al XVII-lea a Bisericii Unitariene din Sânmiclăuș, comuna Șona, monument istoric. Focul a mistuit scările de acces în clopotniță, construite din lemn. Prin intervenţia promptă şi […]
FOTO | Liceele cu program sportiv din Alba Iulia și Sebeș au început anul școlar 2025-2026 cu directori noi: Ce își propun Ana Rodean și Doru Oancea
Liceele cu program sportiv din Alba Iulia și Sebeș au început anul școlar 2025-2026 cu directori noi: Ce își propun Ana Rodean și Doru Oancea Liceele cu profil sportiv din Alba Iulia și Sebeș au început anul școlar 2025-2026 cu directori noi. Este vorba de Ana Rodean (41 de ani), la liceul sportiv albaiulian, respectiv […]
FOTO | Noua parcare din spatele Tribunalului Alba prinde contur: Câte locuri de parcare vor fi disponibile
Noua parcare din spatele Tribunalului Alba prinde contur: Câte locuri de parcare vor fi disponibile Parcarea din spatele Tribunalului Alba prinde contur. „Se muncește in ritm alert, spre rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme ale municipiului Alba Iulia. În spatele Tribunalului, proiectul care include 34 locuri de parcare și spații verzi, pentru a păstra […]