Volero Le Cannet – Volei Alba Blaj, în Cupa CEV, reprogramat în 15 februarie | Și partida cu CS Mioveni, amânată
Cazurile de infectare cu Covid-19 descoperite la finele săptămânii trecute perturbă foarte serios programul vicecampioanei României Volei Alba Blaj.
Echipa din “Mica Romă” trebuia să dispute astăzi, în Franța, returul manșei din sferturile de finală ale Cupei CEV (în tur, în 25 ianuarie, 3-0 pentru blăjence), însă jocul a fost amânat până la o dată ulterioară, respectiv pentru marți, 15 februarie.
În aceste zile a venit comunicarae oficială din partea CEV, pentru ca cluburile să se pună de acord asupra datei, în condițiile în care și programul grupării Volero Le Cannet este extrem de încărcat. Cu excepția acelui meci din competiția continentală, Volero Le Cannet a jucat în 2022 un singur meci, în 4 ianuarie, iar acum are de recuperat, cu jocuri din 3 în 3 zile începând din weekend, atât în Ligue A, cât și în Cupa Franței (meci în 15 februarie, cu Saint Die des Vosges). Complicată din acest punct de vedere este și situația formației din Alba, care deja a amânat jocul cu CS Medgidia (din etapa a 14-a a Diviziei A1), și nici partida din runda următoare, din deplasare, cu CS Mioveni, nu se va juca, întrucât în ultimele zile s-a ajuns la un număr de 16 persoane depistate pozitiv în urma testelor (11 jucătoare, s-a mai adăugat și Noemi Moldovan; plus 5 persoane din staff, aici fiind inclus și statisticianul Tomislav Vojnić). 
La nivel european sunt probleme cu meciuri nedisputate din cauza pandemiei de coronavirus. S-au dat jocuri pierdute la “masa verde”, dar este vorba despre întâlniri din cadrul grupelor Champions League (3 la masculin și una la feminin) și nu de o dispută eliminatorie, tur-retur. În favoarea argumentului că Volei Alba Blaj nu poate pierde calificarea prin anularea jocului retur stă dubla dintre SC Schweriner și Stuttgart, cu ambele întâlniri reprogramate.
Conform programului, în luna februarie, pe prima scenă a voleiului feminin autohton, ar urma și două runde intermediare, ambele acasă pentru fetele lui Stevan Ljubičić. Volei Alba Blaj, pe hârtie, ar întâlni, în ordine pe “U” NTT Data Cluj (miercuri, 9 februarie), CS Voluntari (deplasare, sâmbătă, 12 februarie), Dinamo (miercuri, 16 februarie) și Rapid (deplasare, 19 februarie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, victorie uriașă, 8-7 cu ASD Bogliasco, în primul meci din Conference Cup la polo feminin!!!
CSM Unirea Alba Iulia, victorie uriașă, 8-7 cu ASD Bogliasco, în primul meci din Conference Cup la polo feminin, competiție disputată în Bazinul Olimpic din Alba Iulia CSM Unirea Alba Iulia are șanse majore să se califice în Turneul Final 8, după acest succes remarcabil. Pentru echipa pregătită de Ovidiu Pocol este un nou turneu internațional, […]
FOTO: Metalurgistul Cugir – CS Universitar Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba” | „Roș-albaștrii”, victorie prețioasă după ce au întors scorul împotriva coșmarului
Metalurgistul Cugir – CS Universitar Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba” | „Roș-albaștrii”, victorie prețioasă după ce au întors scorul împotriva coșmarului, în primul meci din 2026 Metalurgistul Cugir a câștigat 3 puncte prețioase în lupta pentru play-off, prin victoria de acasă cu CSU Alba Iulia, scor 2-1 (1-1), din derby „de Alba”, la […]
Cupa de schi Șureanu, ediția a șasea, la Domeniul Schiabil Șureanu, în 7 și 8 martie | Programul înscrierilor și condiții de participare
Cupa de schi Șureanu, ediția a șasea, se va desfășura la Domeniul Schiabil Șureanu, în 7 și 8 martie | Programul înscrierilor și condiții de participare Cupa de schi Șureanu, ediția a șasea, se va desfășura în 7 și 8 martie la Domeniul Schiabil Șureanu. Citește și: Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. […]