Volei Alba Blaj schimbă liniile, miza pe perspectivă | Plecări de marcă: Russu (Le Cannet), Dimitrova (Turcia), Mirkovic și Milenkovic
Campioana României Volei Alba Blaj schimbă liniile în perspectiva viitorului sezon, sub comanda antrenorului Stevan Ljubicic urmând să se regăsească voleibaliste tinere, de perspectivă.
Componența lotului formației din “Mica Romă” va fi anunțată în perioada următoare, dar cu siguranță în sezonul viitor formația din Alba nu se va baza pe 4 “piese grele”, jucătoare bine cotate la bursa voleiului european. Volei Alba Blaj va avea în sezonul următor un buget redus cu aproximativ 10 la sută, dar obiectivele rămân ridicate: eventul național și o participare onorabilă în grupele Champions League (singura formație feminină din România). În efectiv se vor regăsi în continuare tinerele Iarina Axinte, Raisa Ioan și Andra Cojocaru.
Astfel, conform unor informații oficiale, Victoriia Russu (Rusia) a făcut pasul spre Franța, un campionat mult mai puternic, transferându-se la Volero Le Cannet (oponentă a Blajului în grupele Champions League în ediția precedentă).
Citește și: Nneka Onyejekwe, iar la Volei Alba Blaj! Revenire după 3 ani în “Mica Romă” a fostului căpitan
De asemenea, căpitanul Gergana Dimitrova (Bulgaria) a dat curs unei oferte substanțiale din punct de vedere financiar, de la Çukurova Belediyesi Adana Demirspor, după 3 ani în care a devenit campioană a României. Nici sârboaicele Slađana Mirković și Bojana Milenković nu își vor continua aventura la echipa din Ardeal, alegând alte destinații mai tentante. Dintre cele 4 jucătoare, doar Milenković a evoluat doar în ultimul sezon la Blaj, celelalte 3 bifând două stagiuni consecutive.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos
Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul, a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara
CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul a realizat a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara CSM Unirea Alba Iulia a învins lejer CSU Alba Iulia, scor 3-0 (2-0), pe „Cetate”, în ultimul derby „de Alba” al sezonului regular din Seria 7 a […]
Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri
Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]