Volei Alba Blaj îşi află vineri adversarii din Liga Campionilor | Pentru a treia oară în competiţia stelară, tripla campioană din “Mica Romă”, în urna a treia valorică
Vineri, de la ora 17.00 (ora României), Volei Alba Blaj îşi va afla adversarii din grupa Ligii
Campionilor,
ceremonia voleiului european urmând a se desfăşura la Moscova (transmisă în direct la Laola1.tv).
În cadrul Galei Voleiului European se vor decerna şi distincţii individuale pentru cei mai buni antrenori şi jucători, la masculin şi feminin, iar tripla campioană a României, “mândria judeţului”, formaţia din “Mica Romă”, unica echipă ce va reprezenta ţara noastră în această ediţie a Ligii Campionilor, va cunoaşte componenţa grupei. Echipa condusă de Darko Zakoc a fost repartizată în urna a treia valorică, va disputa jocurile considerate pe teren propriu tot în Sala “Transilvania” din Sibiu, urmând să debuteze, conform tabelului trimis de Confederaţia Europeană de Volei, pe teren propriu în ediţia viitoare a celei mai importante competiţii europene intercluburi, pe 12/14 decembrie 2017.
Programul Volei Alba Blaj în ediţia 2017- 2018 a Ligii Campionilor: 12/14 decembrie 2017: Volei Alba Blaj – poziţia 1; 9/11 ianuarie 2018: poziţia 4 – Volei Alba Blaj; 23/25 ianuarie 2018: poziţia 2 – Volei Alba Blaj; 6/8 februarie 2018: Volei Alba Blaj – poziţia 2; 20/22 februarie 2018: Volei Alba Blaj – poziţia 3; 27 februarie 2018: poziţia 1 – Volei Alba Blaj.
Iată care este repartizarea echipelor în grupele Ligii Campionilor la volei feminin: *Urna 1: Fenerbahce Istanbul (Turcia), Dinamo Moscova (Rusia), Chemik Police (Polonia), Volero Zürich (Elveţia); *Urna 2: Igor Gorgonzola Novara (Italia), ASPTT Mulhouse (Franţa), Galatasaray Istanbul (Turcia), Dinamo Kazan (Rusia); *Urna 3: Grot Budowlani Lodz (Polonia), CSM VOLEI ALBA BLAJ, Agel Peostejov (Cehia), Vizura Belgrad (Serbia); *Urna a patra (echipele calificate din tururile preliminare): VakifBank Istanbul (campioana Europei, Turcia), Developres SkyRes Rzeszow (Polonia), Maritza Plovdiv (Bulgaria) – ce a eliminat surprinzător Yenisei Krasnoyarsk şi Imoco Volley Conegliano (Italia).
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Noi partide de verificare pentru divizionarele terțe din Alba | Vineri, în Turcia, CSM Unirea Alba Iulia – SKS Oskar Przysucha
Noi partide de verificare pentru divizionarele terțe din Alba | Vineri dimineață, în Turcia, CSM Unirea Alba Iulia – SKS Oskar Przysucha (Polonia) În acest weekend cele 4 divizionare terțe din Alba care activează în Seria 7 din Liga 3 au parte de noi partide de verificare. CSM Unirea Alba Iulia, aflată în cantonament centralizat […]
Duminică, 8 februarie, în Sala „Florin Fleșeriu”, vom cunoaște câștigătoarea Campionatului Județean de Fotbal în sală, ediția a noua
Duminică, 8 februarie, în Sala „Florin Fleșeriu”, vom cunoaște câștigătoarea Campionatului Județean de Fotbal în sală, ediția a noua | Își apără VCG Vințu de Jos trofeul? Pentru al treilea an consecutiv, Sala „Florin Fleșeriu” din Sebeș va găzdui ultimele meciuri ale Campionatului Județean de Fotbal în sală, ediția a noua. Atractiva competiție organizată de […]
VIDEO: Volei Alba Blaj, calificare dramatică în sferturile de finală Cupei CEV!!! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet
Volei Alba Blaj, campioana României, calificare dramatică în sferturile de finală ale Cupei CEV! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet! În ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj a învins Volero Le Cannet, scor 3-1 (25-17, 18-25, 25-20, 25-19), după o partidă dramatică, disputată într-o […]