Volei Alba Blaj – CSM Constanța 3-2, în Divizia A1 | Probleme pentru vicecampioană
Volei Alba Blaj – CSM Constanța 3-2, în Divizia A1
Volei Alba Blaj a învins CSM Constanța, scor 3-2 (29-27, 25-17, 23-25, 24-26, 15-11), în etapa a 15-a a Diviziei A1, ultima reprezentație a anului în „Alba Blaj” Arena.
Primul parțial a avut o desfășurare electrizantă, fiind adjudecat de gazde cu 29-27. Vicecampioana României a avut 18-12, apoi s-a făcut 22-23, amfitrioanele ratând 4mingi de set.
Setul 2 a fost, însă, la discreția favoritelor, pentru ca al treilea parțial să revină echipei de pe Litoral pe fondul unui reviriment incredibil al acesteia. Constanța a pus probleme reale Blajului și în setul 4, împingând disputa în decisiv.
Volei Alba Blaj a câștigat tie-break-ul și… două puncte din cele trei puse în joc.
La ultima reprezentație a anului în Sala „Alba Blaj” Arena, o victorie chinuită pentru vicecampioana României, Volei Alba Blaj. Echipa din „Mica Romă” a pierdut un punct prețios în lupta pentru supremație, asta chiar dacă a învins CSM Constanța, scor 3-2 (29-27, 25-17, 23-25, 24-26, 15-11), o partidă în care a condus cu 2-0 la seturi.
Gazdele veneau după decepția din Sala „Giulești”, unde au suferit primul eșec stagional, 0-3 cu Rapid. Și în fața fanilor, în multe momente s-a prelungit prestația modestă, echipa lui Marco Musso având momente inexplicabile de cădere. Acest lucru s-a văzut încă din setul inaugural, în care Blajul a condus cu 18-12, s-a trezit egalată la „22”, și a ratat 4 mingi de set, reușind să o fructifice le a cincea! Setul secund a fost dominat de gazde, însă în al treilea parțial, iarăși o cădere, de la 18-14 și 21-18, ajungându-se la 21-22. Lucrurile s-au repetat și în setul 4. Blajul a condus 22-20 (revenind de la 11-14), a salvat două mingi de set la 22-24, dar setul s-a dus tot în contul oaspetelor: 26-24. Abia în decisiv gazdele au pus capăt întâlnirii după 15-11. Partida a durat două ore și 14 minute, iar cele mai multe puncte le-a realizat Yelizaveta Ruban – 28, de partea cealaltă remarcându-se Anastasia Shupianiova – 21 de puncte. Echilibrul este evidențiat și de raportul blocajelor (13-11), respectiv cel al așilor (5-4).
Volei Alba Blaj: Yelizaveta Ruban – 28 de puncte, Katerina Valkova – 5, Marta Matejko – 16, Raisa Ioan – 7, Mara Leao – 13, Drusssyla Costa – două, Diana Vereș (l); au mai intrat Monika Krasteva – 3, Paula Partnoi, Isidora Kockarevic – 16, Lenka Skalicka, Daiana Roman – două; nu au jucat Olena Kharchenko, Alexandra Ciucu (l). Ultima partidă din 2024 va fi duminică, 29 decembrie, în deplasare cu Corona Brașov, un nou exemen dificil. După 15 etape, Volei Alba Blaj se poziționează pe locul secund, cu 33 de puncte, la trei „lungimi” de liderul Dinamo, care are un meci mai mult.
Echipa din „Mica Romă” venea după corecția din Sala „Giulești”, unde a suferit primul eșec stagional, pierzând în minimum de seturi. Criza, iată, se prelungește!

Duminică, 29 decembrie, va fi ultimul joc din 2024, în deplasare cu Corona Brașov.
Volei Alba Blaj (vs. Constanța): Ruban, Valkova, Matejko, Ioan, Mara Leao, D. Costa, Vereș (libero); au mai jucat: . Antrenor Marco Musso
foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate” | CSU Alba Iulia, joc extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a anului
Liga 3, Seria 7, două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate” | CSU Alba Iulia, joc extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a anului Etapa a 16-a din Seria 7 a Ligii 3, penultima rundă din acest an, propune două derby-uri „de Alba”, la Cugir (vineri), unde se vor duela Metalurgistul și […]
ACS Flash Basketball Zone Aiud și LPS Alba Iulia, la „Cupa Recunoștinței”, turneu de minibaschet, la Târgu Mureș
ACS Flash Basketball Zone Aiud și LPS Alba Iulia participă la „Cupa Recunoștinței”, turneu de minibaschet, la Târgu Mureș, în weekend ACS Flash Basketball Zone Aiud (la masculin) și Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (la feminin) participă, la Târgu Mureș, la Cupa Recunoștinței. Citește și: ACS Flash Basketball Zone Aiud și LPS Alba Iulia, […]
Doi înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatul Național de Poliatlon copii 11 ani, competiție disputată la Târgoviște Doi înotători de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu, au participat la Campionatul Național de Poliatlon copii 11 ani. Competiția s-a desfășurat în Complexul de Înot din Târgoviște și a […]