Actualitate

Violeta Alexandru, despre creșterea alocațiilor: ,,Decizia Curţii Constituţionale nu este o opţiune, ci este o obligaţie”

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest context, ministrul a acuzat că primeşte la minister „aproape zilnic” din partea PSD, proiecte care vizează diverse cheltuieli, fără a avea acoperire bugetară, ea susţinând că aceste demersuri „fac impresia unei strategii coordonate” care arată „o abordare de partid neserios, care nu ţine cont de nimic”.

Violeta Alexandru afirmă că decizia Curţii Constituţionale privind dublarea alocaţiilor copiilor „nu este o opţiune, ci o obligaţie” şi anunţă că până la 1 august Guvernul va lua o decizie cu privire la punerea în aplicare a acestei decizii „în corespondenţă cu posibilităţile pe care le are bugetul pentru susţinerea, atât în perioada următoare, cât şi în anii următori”, notează news.ro.

„Nu este o chestiune de opţiune să respectăm decizia Curții Constituţionale. Până la 1 august echipa guvernamentală va lua decizia corespunzătoare pentru punerea în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale. Suntem pregătiţi să luăm această decizie în corespondenţă cu posibilităţile pe care le are bugetul pentru susţinerea, atât în perioada următoare, cât şi în anii următori. (…) Subliniez faptul că decizia Curţii Constituţionale nu este o opţiune, ci este o obligaţie. (…) această opţiune se bazează exclusiv pe o analiză obiectivă a posibilităţilor pe care bugetul le are în vederea susţinerii tuturor cheltuielilor solicitate” a declarat Violeta Alexandru sâmbătă, într-o conferinţă de presă, întrebată dacă Guvernul va pune în aplicare legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

„Spre deosebire de PSD care trimite, cel puţin Ministerului Muncii, aproape zilnic proiecte din Parlament de dublare, de triplare, de patru, de cinci ori a mai multor tipuri de cheltuieli, fără să indice sursa bugetară, conştient, PSD, că aceste propuneri sunt populiste şi că nu pot avea toate corespondent în posibilităţile bugetare, toate aceste abordări vă arată faptul că ceea ce-şi propun este realmente să fie populişti şi să sugereze populaţiei că doar ei se interesează de aceste lucruri” a afirmat Alexandru.

Alexandru a reafirmat că PNL „a luat decizia creşterii atât a pensiilor cât şi a alocaţiilor” iar în ceea ce priveşte implicaţiile bugetare Ministerul Finanţelor Publice urmează să prezinte o situaţie a încasărilor la buget în baza căreia guvernul va anunţa decizia legată de modul în care se vor face aceste majorări.

„Suntem conştienţi, nu doar eu ci şi colegii mei, de necesitatea de a creşte pensiile. Nu este o cestiune de la care să ne sustragem, însă o decizie legată de procent, de ce se poate face, de eventuale modificări ale prevederilor legii în vigoare pe care o avem în acest moment va fi luată pe baza evaluării pe care Ministerul Finanţelor o va prezenta foarte curând” a conchis ministrul Muncii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]

Citește mai mult