Curier Județean

VINȚU DE JOS: Bunuri în valoare de peste 400 de lei confiscate de polițiști, de la comercianţii ambulanţi

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

comert ilegalPoliţițiștii din Vinţu de Jos, l-au depistat, miercuri, pe strada Telman din comună, pe G.G., de 20 de ani, din comuna Conţeşti, judeţul Dâmboviţa, care efectua acte de comerţ ambulant.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii a rezultat că tânărul nu avea aviz de însoţire a bunurilor de uz casnic ce le oferea spre vânzare şi în pus nu deţinea autorizație pentru efectuarea de acte de comerţ.

Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind comerţul iar bunurile de uz casnic (găleţi şi lighene), în valoare de 230 de lei, au fost confiscate.

În aceeaşi zi, pe strada Nicolae Iorga din comuna Vinţu de Jos, a fost depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Brad, judeţul Hunedoara, care oferea spre vânzare parfumuri, fără de deţine documente legale de provenienţă şi autorizație de comercializare.

Şi în acest caz, comerciantul a fost sancţionat contravenţional, în baza prevederilor Legii 12/1990 privind comerţul iar parfumurile comercializate ilegal, în valoare de 200 de lei, au fost confiscate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Andra Bunea, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, obținând astfel calificarea la etapa națională.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026 Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-au calificat pentru etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu. Etapa zonală a fost găzduită chiar de liceul vocațional […]

Citește mai mult

Curier Județean

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către […]

Citește mai mult