Vineri: „De la unirea Principatelor la Încoronare”, eveniment de pedagogie muzeală la Sebeș și expoziția „Încoronarea regilor repovestită pe înțelesul celor mari și celor mici”
Un eveniment dedicat zilei de 24 Ianuarie 1859, intitulat „De la unirea Principatelor la Încoronare”, organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vineri, 20 ianuarie 2023, începând cu ora 12.00, în Sala „Gheorghe Maniu” a casei de cultură a municipiului Sebeș.
Pregătită ca un program de pedagogie muzeală, activitatea va fi un bun prilej pentru elevii școlilor gimnaziale de a participa la o lecție de istorie altfel, diferită de cea din sala de clasă, în care să afle informații noi referitoare la drumul parcurs de România spre modernitate, de la unirea Principatelor din 1859 și până la Încoronarea din anul 1922.
În cadrul aceluiași eveniment va fi prezentată participanților expoziția „Încoronarea regilor repovestită pe înțelesul celor mari și celor mici”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Ursu, de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Expoziția va lua forma unei povești adresate atât celor mici, cât și celor mari, și va traduce evenimentele Încoronării regilor Ferdinand și Maria din anul 1922 într-un stil accesibil, care încearcă să păstreze atmosfera de sărbătoare a Încoronării și să redea spiritul festiv al momentului.
Expoziția „Încoronarea regilor repovestită pe înțelesul celor mari și celor mici” este organizată de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Sebeș, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș și poate fi vizitată, gratuit, în grădina muzeului din Sebeș, în perioada 20 ianuarie-12 martie 2023.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026
Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]
FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal
APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]
VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife
Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]
